Pictorul satului veșnic

                                   

de Gheorghe Pârja

Cu o zi înainte de sărbătoarea Schimbării la Față, când și în Mara­mu­reș frunza dă în galben, s-a stins din viață pictorul Aurel Dan. Ne-a legat o prietenie de aproape o jumătate de veac, timp în care am avut privilegiul să-i observ devenirea esenței. În biografia lui artistică și-au dat întâlnire mai multe provocări, dar pictorul a ales drumul care l-a consacrat. El a ilustrat, cu inteligență și măiestrie, culoarea unică, de neconfundat, a spiritului maramureșean. Dacă Ion Creangă a scris despre copilăria copilului universal, Aurel Dan a proiectat satul maramureșean într-un cosmos în care neapărat se înalță o biserică. Am petrecut împreună multe întâmplări artistice. În perioada noastră sigheteană am descoperit în el căutătorul, neliniștitul. Tot ce atingea se transforma în culoare.

Țin minte că a pictat garsoniera unui prieten comun, lucrare care a dispărut. Era perioada artistică a lui Aurel Dan, când risipa făcea parte din câștig. Apoi, pictorul a privit spre cer. Așa a simțit, poate a văzut, cum cosmosul se revarsă în sufletul omului din nord. Cum un savant japonez ne-a lăsat mărturie o viziune potrivită universului artistic al lui Aurel Dan. Adică țăranii, în Maramureș, au coborât direct din cer. După tablourile lui se va putea reconstitui lumea noastră de astăzi. Dar și cea de ieri. Descifrăm o înțelegere particulară față de creație. De la el am învățat alfabetul luminii, dar și liniștea liniei în decor. Când privesc o largă compoziție, care închipuie un sat, sunt fascinat de răbdarea supremă a pictorului de a alcătui arhitectura unei așezări din zeci și zeci de desene mici care reprezintă case.

A nins mult în tablourile lui Aurel Dan! Peisajele de iarnă, privite de sus, conferă ritm compoziției care gravitează în jurul sfântului lăcaș. Edificiul ecleziastic, în multe din tablouri, este axul lumii prin care rugăciunile ajung la cer. Prin sărbătorile și târgurile lui Aurel Dan este liniște și pace, sugerând conviețuirea așezată a locuitorilor. Costumul personajelor are toate datele unui document etnografic. Zadiile în dungi negre și roșii, cămașa albă a femeilor, lecrecile bărbaților, trăistuțele în dungi sunt un adevărat tratat asupra portului popular. Și totuși pictura lui nu este etnografică. Deoarece se simte fiorul creatorului, vibrația culorilor în acord cu sufletul artistului, măiestria și harul personal. Este expresia propriului jurământ de simțire aleasă.

De aceea, o pictură semnată de Aurel Dan o recunoști dintr-o mie. Criticul de artă Valentin Ciucă a sintetizat admirabil această direcție din creația regretatului prieten: „Prin talent și filosofie de viață, prin arta desăvârșită a trecerii de la sfiala unei miniaturi la îndrăzneala unei largi compoziții, Aurel Dan este ultimul mare pictor român al satului de pretutindeni.” Lumea satului se modifică vertiginos. Ce a fost ieri nu mai este astăzi. Rămâne pictura lui Aurel, ca o revelație, ca un document spiritual. Cum spuneam la început, biografia lui artistică este complexă. Țin minte că am scris despre o fază experimentală a lui, în care logica discursului plastic părăsea teritoriul care l-a consacrat.

Rămâne și un bun portretist. Dar pentru noi, prietenii lăsați în urmă, silueta de artist este reperul farmecului inconfundabil. A fost predestinat de a omeni acest spațiu prin sporirea măreției lui, prin decantarea culorii în evantai personal. A zugrăvit, ca nimeni altul, icoana blândă a iubirii de un neam, de oameni veghetori în rugăciunea altarelor și în melancolia clopotelor. Neam care a stat, și cred că va rămâne, aici în ciuda furtunilor, a unor vremi de nenoroc, purtând lumina interioară pe calea mântuirii. Adică de a rezona cu veșnicia blagiană. Care s-a născut la sat.

Ce fac oamenii, acei mulți și deslușiți, în tablourile lui Aurel Dan? Mulți dintre ei scapără cremenea pentru a lumina o liturghie cosmică. Văzută și oficiată de pictor în Mara­mureș. Care acum bucură priviri și suflete prin muzee ori colecții particulare din România și multe alte țări. De acum, într-o livadă din satul Rona de Sus, la lumina unui felinar de vânt, veghează veșnicia, genialul zugrav al spațiului maramureșean, Aurel Dan.