Responsabilităţile unui partid de opoziţie

 Un partid în opoziţie este ca un mânz care poate zburda liber pe păşune. Nu are nicio responsabilitate. Nu trebuie să fie atent decât la modul în care se exprimă.

Opinia publică sancţionează doar limbajul licenţios, afirmaţiile care pot fi interpretate ca antisemite, cele care pot face obiectul unor reclamaţii la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Un liberal, şi nu unul de duzină, unul care pare să fie umbra ministrului Teodorovici, economist, liderul senatorilor PNL, scrie „Nu Luăm Prizonieri”. Cu majuscule. Ce să spui la asemenea gogomănie care, la o analiză mai atentă, încalcă şi cele mai elementare reguli ale războiului. Se vrea a fi o metaforă? Să-i fie de bine, adevăratele metafore se construiesc altfel.

Ce s-ar fi întâmplat dacă omul cu pricina ar fi ministru de Finanţe? Nici cel pe care-l critică asiduu nu este cu mult mai atent de declaraţii. Dar Teodorovici este amendat imediat.

În mod cu totul de neînţeles, cu toate că devine din ce în ce mai clar că viitoarele alegeri vor fi câştigate de opoziţie, adică de PNL şi USR-PLUS, atenţia opiniei publice nu se concentrează pe liderii acestor partide, pe programele lor, pe candre, pe funcţionarii pro-liberali care, cu siguranţă, îi vor înlocui pe funcţionarii consideraţi pro-PSD. „Toţi angajaţii din minister sunt vinovaţi”- scria acelaşi domn Cîţu. Vina colectivă nu s-a aplicat nici măcar în cazul naziştilor şi comuniştilor.

O vină colectivă nu i se poate aplica nici măcar unui partid, fie că el se numeşte PSD, PNL, ALDE, USR, PLUS, UDMR sau Pro România. Nu se poate pune semnul egal între Ludovic Orban şi PNL, nici între Viorica Dăncilă şi PSD. Omul nu se mai poate confunda cu partidul pe care, vremelnic, îl conduce. Poate că o astfel de greşeală a făcut Liviu Dragnea. Asemeni unui celebru personaj istoric, Dragnea parcă ar fi vrut să spună „Statul sunt eu”. Nu a spus acest lucru, dar i s-a imputat acest lucru, fiind considerat capul tuturor răutăţilor. A plătit mai mult pentru ceea ce ar fi vrut să facă decât pentru ceea ce a făcut în realitate.

Dar ce poate face liderul unui partid aflat în opoziţie? Face doar ceea ce fac actualii preşedinţi de formaţiuni politice. Iată lista lor: Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş, Victor Ponta, Eugen Tomac, Kelemen Hunor. Vicelideri sunt mai mulţi şi fiecare se străduieşte să iasă în evidenţă cu ceva, de regulă spunând năzbâtii. Am dat exemplul lui Cîţu.

Lumea cere „programe, programe, programe”. De unde atâtea programe de guvernare? Bătăliile politice nu se mai duc pe programe, ci pe declaraţii. Un politician are şansa să se afirme dacă vorbeşte mult şi tare. Avem exemplul realizatorului de televiziune Rareş Bogdan. A fost avansat „la excepţional” în funcţia de prim vicepreşedinte PNL. Ce să spunem? Fiecare realizator tv are în raniţă carnetul de membru de partid? Există şi o asemenea teorie.

Dar tot nu ajungem la miezul problemei: ce responsabilităţi are un lider de partid? Ludovic Orban a fost desemnat director de campanie al candidatului Klaus Iohannis. Şi Vasile Blaga a fost directorul de campanie al lui Klaus Iohannis şi drept recompensă a fost scos de DNA din viaţa politică. După ce a fost achitat, a revenit, însă nu în prima linie.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş