joi, 5 septembrie 2019

PSD-ul şi bacşişurile


Atât de ridiculizat pe vremea când s-a iniţiat, Eugen Teodorovici a depus la Senat proiectul de lege privind impozitarea bacşişurilor. S-a renunţat la el tocmai pentru că în comparaţie cu adevărate probleme economice, părea un mărunţiş, nu doar că este greu de controlat, dar este şi umilitor. Cum PSD nu mai are majoritate în Senat, cel puţin aşa se prefigurează după ieşirea ALDE de la guvernare, sunt puţine şanse de a fi votată o astfel de lege caraghioasă.
  Iniţiativa ministrului de Finanţe cade şi într-un moment nepotrivit.
Dacă guvernul a ajuns să se bazeze pe impozitarea bacşişurilor, înseamnă că lipsa banilor este o problemă foarte serioasă. S-au majorat pensiile, dar se pare că bani nu sunt.
Toate guvernele PSD s-au evidenţiat în perioada campaniilor electorale pe dărnicia cu care au împărţit banii publici. Alocarea unei sume de bani unei comune pentru construirea unui pod garanta un număr de voturi. Un judeţ care primea sume apreciabile de la bugetul de stat se colora automat în roşu, devenind un fief al PSD.
S-a ajuns la fundul sacului? În orice caz guvernul Dăncilă are la dispoziţie mai puţini bani decât aveau fostele guverne.  De asemenea, USL a intrat în campanie electorală cu o susţinere financiară apreciabilă din partea premierului Ponta.
Nici guvernele PDL nu au fost tocmai zgârcite în perioada campaniilor electorale. Emil Boc a pompat fonduri în judeţele şi la primăriile conduse de colegii de partid. Şi-a dat şi lui însuşi. Clujul a făcut un triplu salt economic datorită banilor primiţi de la primul ministru Emil Boc, destinaţi viitorului primar Emil Boc. Astfel actualul primar al Clujului a demonstrat adevărul biblic că „cine dă, lui îşi dă.”
  Simbolic, aşa se stă şi în cazul impozitării bacşişului. Numai că, din păcate pentru PSD, de data aceasta este vorba despre mărunţiş. Se mai ridică o problemă: ştiind că bacşişurile se impozitează, partidele anti-PSD, ca să slăbească puterea guvernului Dăncilă, pur şi simplu nu o să mai dea bacşişuri. Prin urmare niciun ospătar nu o să mai voteze cu PSD.
S-ar putea estima astfel o şi mai accentuată scădere a partidului în sondaje. PSD trebuie să accepte că se îndreaptă cu paşi mici şi repezi spre plutonul partidelor mijlocii.
Locul lui, cel puţin în această perioadă, pare să fie luat de PNL, urmat îndeaproape de USR-PLUS. Erau demult semnale că se doreşte la nivel de politică europeană, chiar de către socialiştii europeni, micşorarea semnificativă a PSD pentru a-i face loc unui autentic partid de stânga.
Refuzând cu obstinaţie să se reformeze, în fond PSD nu a reuşit să se europenizeze. A rămas în matca ideologică fixată de Ion Iliescu. Nu a reuşit să se menţină nici măcare la nivelul imprimat de Adrian Năstase şi Mircea Geoană. La rândul lui, Victor Ponta s-a aventurat într-o alianţă cu un un partid de dreapta, sfârşind prin a obliga PNL să renunţe la USL, din cauza lipsei de seriozitate a premierului social-democrat.
Iată că Tăriceanu a ajuns la aceeaşi concluzie: nu se poate guverna alături de PSD. Până la urmă, indiferent de natura relaţiilor, fie că este vorba despre UDMR, despre fostul PDL, despre PNL sau ALDE,  partenerii s-au văzut nevoiţi să renunţe la colaborarea cu PSD. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul partidelor mai mici, de la PRM, la UNPR sau Partidul Conservator. PSD a schimbat alianţele de mai multe ori decât şi-a schimbat Tăriceanu nevestele.
Acum PSD este mai singur decât a fost vreodată. Şi ca şi când nu ar fi fost îndeajuns de izolat, s-a apucat să-şi ridice în cap şi ospătarii, impozitându-le nişte biete bacşişuri, care sunt şi nu sunt.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu