Klaus Iohannis este profesor de fizică. Mă rog, a fost, cu
foarte mult timp în urmă. După aia a devenit, după propriile-i spuse, un
politruc. Ar fi nedrept față de tata să
spun că fizicienii, ba chiar profesorii de fizică, nu se pricep la istorie. Și, totuși,
acest profesor de fizică, poate o fi un caz particular, chiar habar n-are. Și nu vorbim despre istoria antică sau cea a
unor popoare din îndepărtatele Africa și
Asia. Măria Sa nu se pricepe la istoria recentă a propriului popor. Mă rog, a
poporului român, ăla pe care îl păstorește
sacramental din tronul de la Cotroceni. Klaus Iohannis, din Casele Iohannis,
primul cu numele său, a spus, sâmbătă, că „În ultimii doi ani şi jumătate,
România a fost condusă de o guvernare care i-a compromis viitorul, care i-a
blocat dezvoltarea, care a săpat adânc la temelia democraţiei şi a statului de
drept. PSD a produs cea mai păguboasă, cea mai dezastruoasă guvernare de la
Revoluţie încoace. Ruşine!“ Uau. Încep
deja să tremur, să mă gândesc la copiii mei. Înălțimea
sa spune că ei nu mai au viitor, că le-a fost distrus „în ultimii doi ani“. Eu
ce făceam? Unde eram, cum de am permis asta? Întreb despre mine, aproape
narcisistic, pentru că oricum nu știm
unde ne era președintele, liderul, conducătorul
națiunii, șeful de stat. A fost localizat ba în Spania, ba în Miami, ba la
Neptun, ba pe diverse pârtii ale țării.
Deci unde eram noi, când ăștia,
nenorociții, distrugeau viitorul
caselor, pardon, copiilor noștri? Noi
eram, cumva, aici. Nu putem fi toți, în
același timp, în Florida și nici la Neptun și nici… Deci noi eram pe-aici. România nu este mai distrusă
decât era până acum doi ani sau până acum 7. Prăpădul despre care electoral
vorbește Măria Sa nu e de azi, de ieri,
este prăpădul (dacă este un prăpăd) în care ne complacem de 30 de ani. Nu noi.
Voi ne complaceți în asta. Voi, cei
care aveți puterea, fie și vremelnic.
Măria Sa, neantrenat în ale memoriei, uită totuși, niște guvernări mult
mai dezastruoase. Ca cea a colegului de partid al Luminăției Sale, Theodor Stolojan, care a naționalizat valuta. Da, a naționalizat
valuta deținută de persoanele fizice
sau juridice în bănci. Ce democrat… Sau uită guvernarea Ciorbea, când zeci-sute
de mii de oameni au fost concediați
abrupt, lăsând orașe întregi din Valea
Jiului fără scop în viață. Uită, desigur, guvernările PDL, cu Boc la
cârmă, când România a fost jefuită fără milă, distrusă, făcută bucăți din puținul
întreg care mai rămăsese. Probabil, Măriei Sale i-a resetat cineva memoria
recentă, de dragul campaniei electorale. L-a făcut să vorbească de parcă am fi în pragul
abisului. Și nu suntem, totuși. Am mai trecut pe acolo, știm cum arată, nu seamănă. Da, ultimele trei
guvernări PSD au fost jalnice. Mai ales la nivel de imagine. Dar, cu toate
acestea, nu ne-au distrus, nu ele ne-au compromis viitorul, dacă acesta este,
cumva, compromis. Sunt generații
întregi de politrucieni care au conlucrat. PSD nu a putut trece barierele unui
stat democratic bine consolidat. De fiecare dată când a luat-o pe arătura
democrației a fost adus înapoi. De
către CCR, în principal, de către societatea civilă, de către Europa din care
facem parte. Dar exsită o frază cheie în
discursul Măriei Sale, aia în care spune că România a devenit „un stat în care
iniţiativa privată şi investiţiile, cele care generează dezvoltare, sunt
descurajate“. Știți cum sunt descurajate astea de către PSD?
Cum au fost? Simplu: s-a mărit, constant, salariul minim pe economie. În 2012,
anul în care PSD a dat primul premier după 8 ani de pauză, salariul minim pe
economie era de 700 de lei. După 7 ani, salariul minim este de 2.080 de lei
pentru cei fără studii superioare și de
2.350 de lei pentru cei cu studii superioare. Asta chair a afectat grav „inițiativa privată“. Oameni care priveau din mașinile lor de 100-150.000 de euro cum le crește afacerea s-au trezit că trebuie să dea
mai mulți bani sclavilor. Doare. Așa se distruge o țară, neținând cont de
interesele unor puțini și aplecându-te spre cei mai mulți. NU se face așa ceva! Nu țin partea
PSD, are atâtea hibe și greșeli încât își
merită soarta. Dar nici nu poți spune
că aceste guvernări ne-au distrus viitorul. Viitorul e ceva în care noi vom
plăti mereu pentru niște armament
american contractat de către actualul președinte
în schimul unei limbi în ureche de la președintele
SUA. Viitorul e ceva în care alții vor obține
profit maxim din resursele noastre naturale (cum ar fi gazele), pe care
Tăriceanu le-a oferit gratis. Ăla e viitorul.
Cu prezentul, însă, Măria Ta, avem niște
probleme. Măria Ta ai încetat să mai fii
președinte. Ești cnadidat și, cum îmi
spunea un prieten, „negustor de ură“. Ești
sigur că asta e ce ne trebuie? Că asta e „România normală“ pe care ne-o promiți? Ce e „normal“ în tot ce faci? Ce e,
măcar, onest? Vacanțele? Poate. Dar, în
rest? Măria Ta, iartă-mi divagațiile.
Sunt obosit de țara asta cum ești Înălțimea
ta sătul de Miami. Am exagerat, poate, cu povestea aia cu salariul minim. E
irelevant. Se spune că, oricum, vom fi înlocuiți
de roboți, care au avantajul că nu
trebuie plătiți. Și-atunci, totuși,
de ce îți dăm, din banii noștri, 24.960 de lei pe lună?
Autor: Patrick Andre de Hillerin
Sursa: Libertatea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu