Am mai avut noi contracte din astea răvășitor de „avantajoase”! Achiziții ce ar fi urmat să dea avânt economiei… Dar i-au dat numai brânci… În jos… Am mai achiziționat tehnică militară cu promisiunea că o să producem și noi… Dar întâi să ne cheltuim bugetele pe ceea ce au alții de vânzare. Că, între timp, ne uitam ca nerozii cum ni se distruge industria, fără să ne întrebăm unde o să producem noi când va veni momentul (!) să nu mai fim doar o piață „de desfacere”, ci să vindem chiar noi mașinăriile noastre pe piețele altora, asta nu se va trece în nici un „mega” contract despre felul în care ne-am lăsat duși de nas.
Am trăit vremuri mai bune și nu am știut să profităm… Când eram invitați să începem aici producția unor aparate, singura condiție fiind ca primele produse să fie achiziționate de noi… Nu ne-au plăcut contractele, am strâmbat din sprânceana fuduliei, ba, aveam timp și de nazuri, deși industria se stingea din lipsă de comenzi… Că, deh῾, noi voiam taman sâmburii de la strugurii ăia acrii, nu?!…
Cu un asemenea trecut în „producția de tehnică militară, normal că acum ne-am extaziat la auzul unui asemenea „mega contract”! Suntem fericiți că se relansează industria militară chiar dacă „boii” sunt cu mult în spatele atelajului… Și chiar dacă știm că nu este vorba despre producție… Pentru că nu industria se relansează, ci piața de desfacere! Piața noastră, desigur…
Și ne lăudăm că am pus mâna pe ditamai contractul, deși nu ni se mai oferă posibilitatea de a începe prin a fabrica! A priori este cumpărarea, pentru dotarea Armatei Române, iar apoi poate să „ieșim” pe piețe… Așa ca o „uzină” ce nu achiziționează mijloace de producție, ci producția… Și am mai trăit-o și pe asta, e drept pe alte zone ale industriei, dar linia de „finish” a fost aceeași: „de finish”!
De fapt, uriașul contract de înzestrare militară, prezentat cu mândrie de către guvernanți, este doar unul de cumpărare. Și nu este excepțional decât, poate, prin calitatea fabricantului care ne vinde camioanele și platformele militare. Măcar aici să fie o bilă albă, că ar fi fost chiar tragic să le luăm și pe astea tot din Turcia, fie și la preț „turcoaz-kaki”!
Pentru noi, fascinant în tot acest contract este doar… viitorul. Dar și ăla e cât se poate de incert, cel puțin ca moment în care am începe și noi să beneficiem de pe urma cheltuirii banilor pentru înzestrarea militară, prin pornirea unei producții românești. Pentru că totul este lăsat la „ghiocul” globului de cristal de peste nici nu se știe câți ani… Un contract în care vânzătorul și-a pus clar condiția, achiziționarea unui număr de 300 de unități, noi urmând să intrăm în joc, ca „producători”, fix de la numărul 301. Fără a se stabili o eșalonare pe ani, cu demararea producției de la o anumită dată. Și fără nici o referire la obligația vânzătorului de a realiza și transferul de tehnologie de producție către noi.
Totul se raportează la ceea ce trebuie să cumpărăm noi și, anemic, la numărul „de achiziție” de după care am începe să „producem”. Or, acest al 301 lea camion ar putea fi și peste trei ani, și peste cinci sau poate chiar niciodată…
Și chiar dacă ar fi o șansă să ajungem noi producători, în contract au fost „scăpate” destule portițe pentru interesele partenerilor „strategici”. Că și la asta ne pricepem!… Așa că, în mod concret, nu se pune nicidecum problema unei investiții într-o unitate de producție autohtonă, ci se specifică doar „identificarea”, la momentul respectiv (de peste ani), a unei unități de producție… Faptul că, între timp, o să dispară și halele în care se mai strângea câte un șurub, că și pe asta am mai trăit-o!, și nu la dimensiune unui „container”, va fi, desigur, tot vina noastră. Și cum contractul este contract, va trebui onorat prin cumpărarea pe mai departe.
E drept, există și șansa că peste ani să se găsească în vreun colț de țară o fabrică… Dar, din moment ce nu s-a prevăzut de acum obligația vânzătorului de a asigura un transferul de tehnologie, sigur ni se va spune că nu ne ridicăm la nivelul condițiilor producției de tip militar… Și nu vom fi lăsați, nu să „fabricăm”, ci nici măcar să ansamblăm… Și cum nu va exista o producție autohtonă de camioane și platforme militare, nu vor putea fi invocate nici acele clauze care să oblige părțile să întoarcă în economia țării 80 la sută din valoarea contractului fără TVA (valoarea contractului… de la cel de al 301 -lea camion încolo).
Dar noi suntem fericiți și ne hlizim că am pus mâna pe ditamai contractul!… Că am împușcat doi iepuri (mai degrabă, i-am „executat”), înzestrând și armata, dar creionând și o „viziune” de producție! Doar că ne scapă exact esența: locul „de producere” a acelei viziuni…
Cezar Adonis Mihalache – Națiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu