Audiențe acordate maramureșenilor de reprezentanți ai Instituției Avocatul Poporului
În data de 13 februarie 2020, între orele 12.00 - 15.00, reprezentanții Instituției Avocatul Poporului vor acorda audiențe cetățenilor județului Maramureș. Audiențele se vor desfășura la sediul Palatului Administrativ din Baia Mare, strada Gheorghe Șincai nr. 46, sala 104.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 35/1997 cu modificările şi completările ulterioare, Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect sesizarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi regii autonome.
De asemenea, potrivit art. 15, al. 4, al legii menţionate, nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului şi vor fi respinse fără motivare cererile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României şi ale Guvernului, precum şi ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. De asemenea, Avocatul Poporului nu are competenţa de a media conflicte între persoane fizice.
Dan BUCĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu