SFINȚII NOȘTRI

Când ești slab, fără putere, când nu ai în jur modele

După care a ta viață tu ai vei vrea să o îndrepți,

Cată sfinții noștri ceia vredniciți în toate cele,

Cercetează a lor viață de vei vrea să o înveți.

Și te du pe-a lor cărare și ca ei te-nvrednicește

În smerit și-n bunătate, în iertare și-n iubire

Și-i vedea cum din nimica faima ta îți tot sporește

Și vei fi bogatul lumii-ndestulat și-n fericire.

Bogăția nu stă-n aur, în bănet și în palate,

Ci-n smerit și-nțelepciunea de-a ierta și a iubi,

Înălțați-vă în fală prin a voastre bune fapte

Și-n necazurile vieții, ne-ndoios vă veți căli.

Harul, daru, ‘nțelepciunea, pe puțini îi răsplătește

După ce o-ntreagă viață au trăit în vrednicit,  

După ce chezaș ei pus-au gândul, fapta ce-ntărește

Vrerea lor din a lor suflet, gândul lor de neclintit.

Așadar, urmați-mi sfinții și a lor învățătură

Dacă vreți ca viața voastră s-o trăiți în preacurat,

Să goliți al vostru suflet de invidie și ură

Și în loc să-mi puneți încă, doar iubire-n picurat

Și iertare cât cuprinde pentru tot și pentru toate,

Ajutor și-o vorbă bună pentru orice nevoiaș,  

Fapte bune-n ori ce clipă faceți dară cât se poate,

Iar credința-n al vost suflet aibă veșnicit sălaș.

Toate astea vă învață creștineasca-nvățătură,  

Popii cei bătrâni și vrednici, slujitorii la altare,

Și monahii roși de vreme, buchisând sfânta scriptură,

Pusniciții ce o viață și-o petrec în închinare.

 Ei sunt candele aprinse, veghetori de conștiință,

Veșnici rugători la Domnul, neamul să mi-l ocrotească,

Dădătorii de speranțe pentru cei în  pocăință

Că ne-o ține Preamăritul tot sub pronia cerească.

                                        *

Preacucernice ne iartă, întinarea în păcate,

Suntem slabi fără credință, turmă risipită-n zare,            

Dă-ne tu învățătură, ca să facem bune fapte,

Doar călcând de bunăvoie pe-nsfințita-ți Lui cărare. 

           

06.02.2020

    Mircea Dorin Istrate