Gheorghe Ciuhandu (n. 23 aprilie 1875, Roşia, Bihor, România – d. 29 aprilie 1947, Vaţa de Jos, Vaţa de Jos, Hunedoara, România) a fost un un preot şi publicist român, deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
Gheorghe Ciuhandu a studiat teologia la Arad şi Cernăuţi. A fost profesor de istoria bisericii la Arad şi referent şcolar la Episcopia Aradului. Este autorul a peste 60 de cărţi, a numeroase studii şi articole. După 1918 a fost consilier cultural la Episcopia Aradului şi preşedinte al asociaţiei "Andrei Şaguna", iar ulterior senator. Din 1946 a devenit membru de onoare al Academiei Române.
“Dar ranele vieţii româneşti din Săcuime puroiază încă – şi nu-şi mai găsesc leacul – încă şi din motivul politicianismului românesc, remarcat mai ales în judeţul Odorhei, ca foarte vinovat: că trafichează situaţia cu Săcuii, acordându-le “tratament special, dar nu cu intenţia de a contribui la reromânizarea celor 40% de Români săcuizaţi, ci pentru a-i avea alegători”. Acest politicianism nu a îngăduit, până de curând, ca în judeţul Odorheiu, singurul fără protopopiat ortodox, să se poată înfiinţa unul. De aceea, cele mai multe biserici româneşti, vechi, ortodoxe, (la Bodogaia, Cioc, Aldea etc.) n’au putut fi deschise, nici la 15 ani după Unirea Neamului.”
PROBLEMA “SĂCUIASCĂ” SUB RAPORT CONFESIONAL
CÂTEVA CONSIDERAŢII ŞI REMARCĂRI STATISTICE
Iconom stavrofor Dr. Gheorghe Ciuhandu
Consilier referent eparhial, Arad
Sibiu, 1938
Tiparul tipografiei arhidiecezane
Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu