Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne continuă colaborarea cu societatea civilă, iar împreună cu Asociația Proacta EDU vine în sprijinul cetățenilor cu o nouă linie telefonică de tip TelVerde pusă la dispoziție de operatorul de telefonie fixă și mobilă Digi România.
Prin proiectul “Voluntarii Împreună” desfășurat la nivelul DSU, in urma unor analize efectuate, prezentăm așadar, operaționalizarea unui nou număr de telefon la care apelanții pot beneficia de suport psihologic și sprijin social. Numărul de telefon 0800070030 se poate apela gratuit, din orice rețea, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8.00-24.00.
”Acest număr de TelVerde este complementar celui dedicat exclusiv informării cetățenilor despre COVID-19, precum și platformelor #FiiPregatit și #CeTrebuieSaFac, respectiv numărul TelVerde 0800800358, înființat la data de 27 Februarie 2020 la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății”, au anunțat cei de la ISU.
Rugăm cetățenii să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații legate de noul Coronavirus sau pentru suport psihologic și sprijin social să apeleze cele două linii de TelVerde, în funcție de specificul informațiilor solicitate.
Pentru o bună gestionare a situațiilor de stres, tensiune, anxietate, singurătate, frică etc., care pot interveni pe perioada pandemiei de COVID-19, operatorii TelVerde vor face legătura între apelanți și comunitățile suport care fac parte din proiect, astfel încât populația să primească răspunsul și/sau sprijinul aferent situației în care se regăsește.
“Această inițiativă vine în sprijinul populației României într-un moment dificil în care adaptabilitatea și reziliența psihologică sunt elemente importante pentru echilibrul uman. Particularitatea acestui proiect constă în faptul că regrupează o comunitate diversă, inclusiv experți, reprezentanți ai mediului asociativ, minorități, persoane cu dizabilități, etc.” spune dr. Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Prin implementarea proiectului “Voluntarii Împreună” se dorește centralizarea problemelor de ordin psiho-emoțional din teritoriu și punerea la dispoziție a unei infrastructuri de voluntari care sa fie acoperitoare la nivel național, prevenind astfel riscul apariției unor pseudo-specialiști sau falși voluntari. Toate entitățile juridice interesate să se alăture acestui proiect astfel încât să ajungem în fiecare comunitate pot transmite un e-mail de intenție pe adresa voluntar@fiipregatit.ro, urmând a fi contactați în cel mai scurt timp.
gdl
gdl
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu