Pierderile economice sunt dezastruoase pentru României. Cu peste un milion de slujbe pierdute, țara noastră îndatorată la bănci străine, cu dobânzi amețitoare se îndreaptă spre o criză economică fără precedent. Amânarea până pe 15 mai a deschiderii economiei este o măsură care ne poate arunca în faliment, iar ieftinirea forței de muncă românească, prin interzicerea muncii în țară, pare doar un atuu pentru a exporta sezonieri pe plantațiile occidentale. Recenta previziune a Comisiei Europene față de România e zguduitoare. Potrivit previziunilor economice din primăvara anului 2020, în România, PIB va scădea cu 6% în 2020. Șomajul va crește, de la 3,9% anul trecut, la circa 6,5% în 2020, dar inflația va scădea mai ales ca urmare a scăderii prețurilor petrolului, estimează Comisia. Spre exemplu în criza din 2009/2010, economia României s-a contractat cu 4 la sută, fapt ce a dus la reduceri de salarii și posturi substanțiale, iar puterea de cumpărare a românilor din 2008 a revenit abia în 2015. Vă dați seama că la o scădere a economiei de 6 la sută ne trebuie câțiva ani să ne revenim la puterea de cumpărare de dinaintea pandemiei și la recuperarea slujbelor pierdute.
De aceea, când majoritatea țărilor occidentale au redeschis economia: Austria a relaxat total măsurile, la fel și Luxemburgul, iar restul țărilor occidentale au făcut eforturi de relaxare, România este obligată se redeschidă afacerile, companiile și serviciile chiar de mâine în condiții igenico-sanitare și distanțare. Data de 15 mai este prea îndepărtată în fața valului criziei economice ce ne așteaptă. Pentru a scăpa de spectrul falimentului, România trebuie să-și deschidă imediat economia, să demareze programe majore de investiții și să lase circulația mărfurilor și capitalului, cu respectarea noilor norme sanitare. Fiecare zi de amânare a deschiderii economiei înseamnă firme închise, șomaj, datorii și slujbe pierdute. Trebuie găsite la fel ca în Franța, Austria, Danemarca sau Luxemburg soluții pentru ca și copiii să meargă voluntar la grădinițe și școală, cu respectarea unui orar nou și reducerea numărului de elevi în grupe sau clase, pentru ca părinții să poată merge la serviciu, și Româna să nu intre în faliment. Sărăcia, foamea, șomajul și alienarea psihică sau digitală este mai mortală decât pandemia. Orele zilnice petrecute de copii în fața gadgeturilor electronice duce la afectarea vederii cum avertizează oficial medicii oftalmologi.Cu respectarea tuturor regulilor igenico-sanitare și distanțare, cu măști de protecție, de mâine românii trebuie să fie chemați la serviciu de către Guvern. Avem atât de lucru în această țară prin noi înșine, de la agricultură la autostrăzi sau căi ferate, fabrici noi și servicii moderne pentru a ne asigura prosperitatea. Fără economia deschisă nu se poate plăti nici pensiile și nici salariile Pe 15 mai, startul revenirii la muncă, este tardiv!
Ionuț Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu