De ce am scris acest text? Din prietenie, respect și valoare. Prietenul Teodor Ardelean, din această agitată buclă a timpului, îmi dă de știre că astăzi, 11 mai, se împlinesc 40 de ani de la săvârșirea din viață a sculptorului Vida Gheza. Mă pune în legătură cu academicianul Marius Porumb, ginerele marelui artist, care dorește ca evenimentul să nu treacă neobservat. Așa a apărut, zilele trecute, în ziarul nostru, sub semnătura Domniei Sale, o emoționantă evocare a celui care a sporit gloria Maramureșului și a țării în Europa. Așa m-am pornit pe drumul scrisului, despre această legendă a Nordului. După atâta vreme, îmi dau seama cum un om, în timpul vieții, umbla prin lume cu legenda lui. Numele lui Vida Gheza era cunoscut prin satele Maramureșului, întrucât artistul cutreiera ținutul în căutare de lemn potrivit pentru sculpturile lui.
A avut parte și de o întâmplare, mai hazlie, dar cu morală la urmă. Povestea am auzit-o în satul Budești, în pruncia mea, de la un sătean care se ocupa cu lemnul pădurii. Se zice că sculptorul a ajuns în sat pentru procurare de lemn potrivit. L-a întâlnit pe omul meu, care a devenit povestitor. I-a cerut să-i aducă un lemn spre nevoia lui artistică. Au bătut palma, sculptorul i-a dat adresa, au stabilit ziua când tileaga budeșteanului să ajungă în Baia Mare. Omul s-a ținut de cuvânt. La data stabilită, o căruță cu lemne, tăiate colteși, oprea la poarta sculptorului. Când Vida Gheza a văzut isprava țăranului, s-a prins cu mâinile de cap. Ar fi exclamat: „Ce-ai făcut omule? Sunt pe nicări.” Adică artistul a cerut un lemn întreg, să-l gândească el, pe când omul nostru a adus o căruță cu lemne, tăiate scurt, bune pentru foc. Pățania a fost povestită de budeștean la întoarcerea acasă. Apoi s-a rostogolit prin tot ținutul.
Și astăzi, când ai parte de o nepotrivire într-o înțelegere dintre doi târgari, auzi pe cel păgubit exclamând: „Sunt pe nicări, ca Vida Gheza!” Și mama o folosea adesea. Cred că numai notorietatea sculptorului, în lumea satelor maramureșene, a dat întâmplării aura legendei. Știa să se poarte cu omul simplu. Te fascina privirea lui blajină, vorba așezată. Pentru noi, cei mai tineri, preocupați de cultură, Vida Gheza tot sub formă de legendă ni se înfățișa. A participat la războiul civil din Spania, a respirat aerul artistic al lui Picasso. Au apărut marile grupuri statuare de la Moisei, Carei și Baia Mare. Știam de participări ale artistului cu lucrări în lemn la mari expoziții europene. Nu uit nici o fotografie a unei actrițe italiene, care îmbrățișa „Sfatul bătrânilor,” varianta în lemn, într-o expoziție de la Belgrad.
O fi fost Sophia Loren? O fi fost Gina Lolobrigida? Eu am venit în Baia Mare, din Ținutul Marmației, cu emoția legendei lui Vida Gheza. Când într-o dimineață, la fosta Cofetărie „Crinul” din municipiul de pe Săsar, m-am pomenit cu Vida Gheza la o masă, pot spune că am stat în fața legendei. Nu știu ce am vorbit. Cred că mai mult am tăcut. Dar îmi stăruie în memorie vorba blândă, sfătoasă, bunătatea sufletească, simplitatea directă. Întâmplarea mi-a rămas reper de onoare în viață. Într-un rând, sau două, am fost luat de cineva să trec pragul atelierului. Nu am fost departe nici de legendara lui colecție de cactuși. Nu uit nici spectacolul cu piesa „Steaua Zimbrului”, de Valeriu Anania, de la Teatrul Dramatic din Baia Mare, în regia lui Marius Popescu. Scenografia a fost realizată de Vida Gheza. Care a adus pe scenă imagini ale Monumentului de la Moisei. A folosit și detalii ale unor opere sculptate cu dalta.
Despre unicitatea viziunii artistice au scris mulți critici de artă, scriitori. Rețin aprecierea lui Geo Bogza despre ansamblul de la Moisei: „Totul e sobru, sever, plin de simboluri și semnificații profunde. Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădiștea, este sculptorul Vida Gheza, al cărui fapt merită lauda întregului nostru popor.” Eu am fost fascinat, și așa am rămas, de dimensiunea mitologică a operei sale. Poate fiindcă am crescut pe sub poale de pădure. De la Omul Nopții, la Fata Pădurii, Omul apelor, Solomonarul. Apoi mi-am luminat legenda lui Vida Gheza, că și legendele au nevoie de lumină, citind scrierile de referință despre unica lui operă. Descifrarea simbolurilor a fost preocuparea criticii de artă. Mirabilă mi-a rămas întâlnirea cu Raoul Șorban, în atelierul sculptorului Ioan Marchiș, cel care a realizat un expresiv bust al lui Vida Gheza. Mai vin cu o amintire. Mă aflam cu scriitorul Pop Simion în fața monumentului de la Moisei. Într-o carte a lui a intuit, în măștile de acolo, fastuoase table de legi. Cum ar fi: să nu mai tragă nimeni în oameni nevinovați, să nu se mai prade fructele și grânele din hambare, să nu mai fie aruncați feciori în războaie, să nu mai fie închisă lumea în țarcuri ori să nu mai piară oameni în dorul de libertate pe drumul înstrăinării.
Cred că este atât de firească valoarea artistului Vida Gheza, încât este țesută în misterul Maramureșului. Mai știu că personalitatea lui l-a așezat printre cei o sută de români pentru istoria lumii. Este adevărat, memoria trebuie, din când în când, provocată. Așa ne-am amintit că în urmă cu patruzeci de ani, spre seară, marele artist s-a mutat pe Dealul Florilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu