joi, 16 iulie 2020

Fotbal de super-clasă. FIFA a anunţat programul Mondialului din Qatar!



Mondialul din Qatar va fi unul inedit: ediţia cu numărul 22 a competiţiei va fi doar a doua organizată în Asia (după CM 2002 din Japonia şi Coreea de Sud), va fi prima ce se va desfăşura toamna (şi nu în mai/iunie/iulie ca până acum) şi ultima la care vor lua parte doar 32 de echipe, urmând ca în 2026 să participe 48 de selecţionate.
Conform Federaţiei Române de Fotbal Turneul final va debuta în data de 21 noiembrie 2022, atunci când gazda Qatar va juca primul meci la Mondial pe stadionul Al Bayt, o arenă cu 60.000 de locuri.
Partidele din faza grupelor se vor disputa la orele 13:00, 16:00, 19:00 şi 22:00. România se află pe acelaşi fus orar cu ţara gazdă a competiţiei. Cele din ultima rundă, care se vor disputa în acelaşi timp, precum şi cele din fazele eliminatorii, vor începe la orele 18:00 şi 22:00.
Finala Cupei Mondiale va avea loc pe 18 decembrie 2022, de la ora 18:00, pe stadionul Lusail (capacitate de 80.000 de locuri).
Din cele 32 de naţionale prezente la Mondial, 13 vor fi din Europa. Sistemul de calificare va cuprinde 10 grupe (5 grupe de câte 5 echipe şi 5 grupe de câte 6 echipe). Preliminariile se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2021, iar play-off-ul în martie 2022.
Cele 10 câştigătoare ale grupelor vor merge direct la CM 2022, cele 10 ocupante ale locurilor secunde vor merge în play-off împreună cu primele două cel mai bine clasate câştigătoare de grupă din Liga Naţiunilor (în afara celor calificate direct la Mondial sau clasate pe loc de baraj). În urma play-off-ului în sistem semifinale-finală într-o singură manşă vor fi stabilite ultimele 3 reprezentante ale Europei în competiţia din Qatar.
Ultima prezenţă a României la Cupa Mondială datează din 1998, la ediţia găzduită de Franţa. Atunci, naţionala pregătită de Anghel Iordănescu a fost învinsă în optimile de finală de Croaţia, echipă clasată pe locul 3 la finalul competiţiei.
                                                                      Cristi Someşan
Sursă: FRF.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu