Oglinda tremurată

               

  
                                                                                   de GHEORGHE PÂRJA

Am fost învățat să-mi prețuiesc țara, cu toate valorile ei. Nu am folosit oglinda lui Narcis să-i văd chipul frumos, ci am scăpărat cremenea și iasca, să deprind cum se produce scânteia. Așezat cu fața spre râul învolburat, având în spate lumina Lunii ocrotitoare. Nu am făcut spectacol din sentimente, dar nici nu am ezitat să spun ce gândesc despre valorile românești. Dar și despre izbânzile altor popoare care mi-au luminat calea în viață. Nu am trecut hotarul firescului, dreapta cumpănă, care face ca râul să curgă după cum este relieful. Vin dintr-o lume în care mulți au predat lecții encomiastice, adică laude cu rimă proastă. Mi-a plăcut să cred că poporul din care fac parte nu este de lepădat, în miezul lui are și un sâmbure tare. De aceea am citit multe cărți despre psihologia poporului român. Unde am aflat și trăsături bune și altele cu care nu mă mândresc. Dar viața, de când îi lumea, are lumini și umbre. Mă bucur și mă întristez deopotrivă. Nu funcționez cu utopii, de aceea când aud că românii devin, cu fiecare zi ce trece, exemplul negativ al Europei sunt necăjit.
În această vreme pandemică, lucrurile se precipită. S-a instituit suspiciunea vinovăției. Ni se închid granițele altor state, devenind tot mai izolați. De ce? În țară, politicienii, că de ei depind multe, se frământă ca aluatul, scot cuvinte grele din memorie, care nu sunt prinse în dicționare. Interesul politic calcă în picioare principii de interes public. Nu se adună în vremi de restriște pentru sănătatea noastră. Acum se ceartă electoral pe legea carantinării. Mă uit și eu la spectacolul lumii, la locul românilor în concertul european. Înregistrez că românii devin ușor, ușor pildă negativă. Unde-i baiul? Totul pleacă de la noi, cu toată suita de poticniri. Tot din zona politică vine ceața. Acum mintea aleșilor este ocupată cu calcule electorale. Constatăm că ne lipsesc specialiștii, capabili să furnizeze un proiect legislativ care să nu încalce Constituția. Să ne facă și pe noi să înțelegem ce se întâmplă cu țara în care trăim.
Realitatea este mai vicleană. O ia îna­inte. Ne punem întrebări, dar nu primim răspunsuri de unde trebuie să vină. De pildă, cine știe cum se vor ține cursurile la școală, peste două luni? Un europarlamentar, cu vădită miză politică, spune la televizor că România se află în cea mai penibilă situație din Europa din cauza mersului împiedicat al guvernului Orban. Este realitate sau politică? În timp ce scriu, aud că un fost premier a fost dovedit că a plagiat. A plagiat un doctorat. Opt ani a durat să iasă la iveală hoția. Mizerabilă ipostază pentru cineva care a dorit, și mai dorește, să fie președintele României. Istoricul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipal București, a făcut o analiză despre o „România în derivă, în scufundare lentă și ireversibilă.” Constatarea m-a siderat. Dar i-am ascultat evaluarea. Se referă la contracte strategice care dispar pentru a proteja interese personale în dauna celor naționale, la resurse minerale oferite sponsorilor politici în dezacord cu protecția socială și cea a mediului. Chiar zilele acestea, Ungaria ne-a avertizat sever pentru poluarea râului Tisa.
Istoricul constată că priceperea în multe profesii este extrem de scăzută. Deplânge hemoragia de profesioniști și calificați, de la medici, la strungari, de la zidari la instalatori. Pe cine preocupă părăsirea țării de către populația activă? Se fac nesăbuite împrumuturi externe. Semidocții sunt în funcții publice, de decizie, în timp ce profesioniștii sunt ținuți pe margine. Istoricul mai scrie: “O țară amenințată verbal, articulat și în mod repetat de extremiștii maghiari, veniți și de dincolo de graniță, fără să aibă urmări imediate, este o țară tristă. O astfel de țară încetează de a exista pe harta politică. Din acest punct de vedere ne-am pierdut țara, iar pe harta Europei avem un mare gol carpatic, un vid de putere, care așteaptă noul stăpân.” Curajoase și neliniștite aprecieri! Nu uită nici satul românesc, care, în mare parte, nu mai poate respira de sub mantaua Gogolilor politici. Oamenii sunt blazați. Îi văd cu ochii mei. Parcă se împacă cu destinul.
A venit și virusul confuziei. Vedem în fiecare zi cum se creează tabere, aparent adverse, care plătesc și întrețin un spectacol burlesc. Cu subiecte derizorii, fără miza valorii, cu vedete de mucava, bizare și stupide. În timp ce focurile se aprind în jurul țării. Chiar nu le vede nimeni dintre cei care trebuie să le vadă? Nimic despre cultură! Educația a avut vreo douăzeci de nași, dar nu a avut loc nicio nuntă. Văd cu ochii mei. Există multă demobilizare în țară. Avem o țară vulnerabilă. Lipsesc intelectualii credibili, care să ne insufle încredere în noi. Oare doar atâta bine încape în lume? Constat multă ură în jur, capricii de arici și orgolii putrede. Am în față oglinda tremurată. Ba oglinda aburită. Mai avem rezerve pentru nădejde? Și să nu uităm vorba cu profund înțeles: cum îți așterni, așa dormi! Eu nu am renunțat să-mi prețuiesc țara. Și să-i înțeleg necazurile. Și să mă bucur de lumina ei. Atâta câtă a mai rămas.