Nu am crezut nicicând că îmi va fi dat să vorbesc sau să scriu despre prietenii apropiați sufletului meu la timpul trecut; nu am crezut nicicând că vor veni vremurile când voi fi nevoit să-mi iau rămas bun de la un prieten precum poetul Constantin Triță (1957-2020), plecat prea repede dintre noi grăbit, probabil, de dorința de a sta la „taifas” cu Dumnezeu și de a-i recita din creațiile domniei sale. Mă consolează, însă, gândul că despărțirea dureroasă de astăzi se va transforma într-o nouă speranță de viață prin intermediul moștenirii culturale a poetului Constantin Triță, pe care voi încerca să o redau, într-o manieră succintă, în cele câteva rânduri așternute pe hârtie întru amintirea celui care a fost și va rămâne „bardul de la Piatra Olt”.
Rânduiala lumii a făcut să-l întâlnesc pe Constantin Triță în momentul în care „Caravana Culturii” a poposit la Sebeș și să-l reîntâlnesc, în anul 2017, cu ocazia primei ediții a Taberei Prieteniei Literare „De Amicitiae” organizată, la Mărtinie, pe Valea Sebeșului, de scriitoarea Mariana Moga. Proiectul taberei amintite a făcut în așa fel încât să ne revedem la Petrești (2018), la Batiz (2019) și la Ciulpăz (2020), fiecare întâlnire reprezentând câte o cărămidă pusă la temelia prieteniei noastre. Deunăzi vizionam, cu mult interes, una dintre emisiunile postului „Etalon TV”, moderată de doamna Zenovia Zamfir, în cadrul căreia Constantin Triță, alături de minunata sa soție, scriitoarea Constanța Triță, a evocat o parte din experiențele celei de-a IV-a ediții a Taberei Prieteniei Literare „De Amicitiae”. La câteva zile distanță, încă sub impresia acelui telefon nefast care mă anunța dispariția prietenului Constantin Triță, vorbesc și scriu despre el și despre toate cele trăite împreună la timpul trecut.
Născut la 10 ianuarie 1957, în Oltenia lui Mihai Viteazul, Constantin Triță s-a format și a activat în domeniul transporturilor, vârsta pensionării oferindu-i timpul necesar cultivării pasiunii pentru poezie. Predestinat a fi iubire, după cum el însăși mărturisea în poezia „Rondel predestinat” („Predestinat a fi... iubire,/Soroc la margine de gând”), Constantin Triță s-a dedicat poeziei de factură romantică, primul volum de versuri, intitulat sugestiv „Trubadur prin dragoste”, fiind publicat în anul 2014.
Debutul literar al poetului Constantin Triță a fost rapid remarcat de critica literară, care i-a așezat versurile în continuarea operei poetului și scriitorului vâlcean George Țărnea, cel supranumit „poetul iubirii”. Călcând pe urmele acestuia, Constantin Triță avea să fie etichetat, la scurt timp, drept „ultimul romantic al Olteniei”, „ultimul poet romantic”, poetul pentru care „Iubirea mea este-n ulciorul de lut,/Uitat undeva-n așteptare,/De toamnă, de ploi și sărut,/De foc, de noroc și răbdare”.
Anii au trecut, iar poetul Constantin Triță a prins aripi, în anul 2015 publicând volumul „Doar pentru tine”, iar în anul 2017 volumul „Rondeluri. Sonete. Rugăciuni și Erezii”, regăsite, alături de dedicația autorului, la loc de cinste, în biblioteca personală a subsemnatului. Acestor volume li s-au adăugat contribuțiile lirice publicate în paginile diferitelor antologii (dintre care amintim seria Vis cu Nichita, coordonată de Anca Elena Călin și Clepsidra cu sentimente, coordonată de Mariana Moga) și reviste literare. M-au impresionat într-un mod extrem, dar extrem de plăcut, simplitatea, naivitatea și eleganța transpunerii celui mai nobil sentiment uman, iubirea, în versuri, lectura acestora dovedindu-se a fi reconfortantă și totodată motivantă.
Poetul Constantin Triță s-a remarcat și ca un participant activ al proiectului „Caravana Culturii”, coordonat de Marian Bărăscu, prin intermediul căruia creațiile scriitorilor români contemporani au ajuns în aproape toate colțurile țării. Dintre scriitorii participanți am remarcat, încă din primul moment, prezența poetului Constantin Triță, singurul capabil să recite, fără întrerupere, zeci și zeci de versuri din propria-i creație (încă o dovadă a faptului că poezia acestuia a fost una muncită și gândită cu atenție și răbdare, cu înclinație spre calitate și nu spre cantitate). Toate acestea i-au adus recunoașterea comunității, dar și aprecierea unor personalități de marcă ale culturii românești, precum regretata Domnica Theodorescu, cunoscută tuturor ca Mitzura Arghezi.
Nu de puține ori am stat în preajma poetului Constantin Triță, care mereu s-a dovedit a fi o companie plăcută, capabil să plieze discuțiile în funcție de vârsta și pregătirea fiecărui interlocutor, capabil să râdă, să glumească și să cânte, dar și să asculte și să ofere cele mai bune sfaturi sau sugestii.
Am apreciat întotdeauna spiritul autodidact, cunoștințele poetului Constantin Triță și entuziasmul pe care-l afișa de fiecare dată când povesteam de bogata istorie a Olteniei... ultima noastră discuție a fost dedicată mișcării lui Tudor Vladimirescu și modalității prin care noi, istoricii, vom celebra bicentenarul acesteia în anul 2021. Nu de puține ori mi-a fost dat să constat faptul că acesta era la curent cu literatura de specialitate, cu lucrările și volumele de documente dedicate istoriei Olteniei și nu numai, cu micile picanterii ale fiecărei epoci, elemente care constituiau sarea și piperul fiecărei discuții. Îmi vor lipsi enorm întâlnirile și dialogurile noastre, gândurile și încurajările transmise cu fiecare ocazie, aprecierile făcute pe marginea lucrărilor publicate de subsemnatul și lecturate da capo al fine de poetul Constantin Triță.
Constantin Triță a ars precum o candelă pe altarul culturii românești și va rămâne, cu siguranță, un nume de referință în istoria literaturii de factură romantică; opera sa va dăinui de-a pururi și va transcende peste generații infirmând temerea mărturistită de acesta în poezia „Va veni cândva o vreme”: „Va veni cândva o vreme/Când cuvinte or să moară,/Când priviri or să blesteme/Și nimic n-o să ne doară.//Va veni o noapte lungă,/Plină de-ndoieli... și rece,/Clopote vor bate-n dungă,/Toți pe lângă noi vor trece.//Va veni cândva o vreme/Când pământul va fi piatră,/Când lumina... se va teme/De cenușa strânsă-n vatră.//Va veni... o clipă-n care/Plumbuitul întuneric,/Ne va arunca-n uitare/Și-ntr-un univers eteric”.
Cum afirmam în rândurile de mai sus, un om precum Constantin Triță nu a plecat pentru judecata divină, ci pentru a sta la „taifas” cu Dumnezeu și a-i demonstra că încă mai există iubire pe pământ, iubirea de oameni, iubirea de frumos și iubirea de cultură și a-l asigura că încă mai există ceva nobil în ființa umană. Aceasta, însă, cu prețul suprem al despărțirii de marea sa dragoste, de cei dragi și de cei apropiați, de cărțile și proiectele sale, de noi toți, cei care l-am iubit și-l vom iubi de-a pururi. Sunt ferm convins că, din înaltul cerurilor, Constantin Triță nu se va răbda să nu ne trimită câte un strop de omenie, bunătate și voioșie și să nu vegheze asupra noastră.
Regret enorm dragul meu prieten că nu am apucat să-ți mărturisesc direct toate gândurile și simțămintele mele, dar poate că plecarea ta prematură a fost un semn divin, un semn că nu trebuie să așteptăm momentul despărțirii veșnice pentru a ne exprima omagiile, aprecierea și simpatia față de un om, un prieten și un scriitor talentat precum Constantin Triță. Nu îmi rămâne decât să nădăjduiesc că într-o bună zi ne vom reîntâlni, în ceata îngerilor, de unde vom scrie împreună istoria nemuririi noastre.
SIT TIBI TERRA LEVIS, CARISSIME AMICE!
Drd. Mihai-Octavian Groza
Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu