Volumul de poezie al lui Gabriel Dinu „Câinele cu ochii albaştri”, Editura „eCreator” Baia Mare, Colecţia „Debut”, te surprinde prin modul în care acesta îşi transmite mesajul poetic cititorilor dar şi prin linia filosofică existenţialistă adoptată în marea majoritate a poeziilor sale.
I-am citit cu mare atenţie cele 70 de poezii propuse
şi am descoperit un autor sincer cu el, dar în acelaşi timp un răzvrătit, un
orgolios, un revoltat al lucrurilor banale şi simple ce se întâmplă unui om.
Eliberarea lui vine prin poezie!
În „Ars poetica” aflăm că poetul nu se teme de
moarte dar îi îndeamnă pe muritori să încerce să nu aibă de a face cu ea: „Am
învăţat pe de rost moartea/şi permanent o repet./Pentru a nu-i uita
ritmul,/farmecul, destrăbălarea./Ca o rugăminte vă spun:/- Nu, nu încercaţi şi
voi”.
Titlul volumului este dat chiar de prima poezie, un
titlu metaforic ce ne arată legătura poetului cu Dumnezeu: „După ce le-ai
mulţumit/celor care te jigniseră,/ai ieşit în stradă./Unde te aştepta un
câine/cu ochii albaştri şi puri./L-ai mângâiat şi l-ai luat în braţe/crezând că
e Dumnezeu./Nu mai văzuseşi asemenea ochi/la nici un om./Nici n-aveai
cum,/de-atâţi ochelari, de-atâtea batiste.” (Câinele cu ochii albaştri).
În poezia „Nene poliţaiule” dar mai ales în
„Scrisoare ţie” observăm cum poetul Gabriel Dinu taxează prostia, absurdul unor
aşa zişi apărători ai legii şi bunului mers, dar o face cu un fel de compasiune
şi înţelegere pentru aceştia: „Ştiu, m-ai aşteptat/la ora unu/însă am fost
ocupat./Cineva urinase pe maşina poliţiei/şi a trebuit să depun mărturie./în
răstimpul de zece ore,/cât a durat audienţa,/am simţit pe propria piele/logica
poliţistului./Scuză-mă că nu am ajuns la timp/şi roagă-te să nu mai fiu de
faţă/când altcineva va urina/pe o altă maşină/a poliţiei./Închei această
scrisoare/scrisă cu litere microscopice/şi în şoaptă”.
Adevărate „Ars poetica” prin încărcătura emoţională
de tip blagian, sunt poeziile „Sculptorul” şi „Poezia” pe care am s-o rescriu
în totalitate, să nu-i ştirbesc din mesaj: „Poezia dacă o scrii te
transformi/în lacrimi scrise./Dar dacă încetezi s-o mai scrii/devii lacrimi
nerostite, multe lacrimi”.
Fiecare poezie este unică, versul liber îl ajută pe
autor să-şi exprime în totalitate eul liric, poezia lui este metaforă şi
versurile adevărate aforisme. În acest sens m-am oprit la poezia „Ce nu s-a
spus”: „În cadrul ultimei dezbateri televizate/nu s-a declarat nimic/în
legătură cu intrarea în iarnă/a poetului./La fel au procedat agenţiile de
ştiri/şi insitutele de sondare a opiniei publice/care n-au spus nimic în acest
sens./Aşa că, în continuare, poetul/va merge în mâini pe stradă./Fără remuşcări
şi/mai ales fără mănuşi” şi poezia „Viitorul”: „Viitorul ne-nşeală,/prezentul
ne minte,/trecutul e vis./Lucrurile simple sunt din ce în ce/mai
complicate./Din oglindă doi ochi străini/se miră:/Cine eşti? Cine eşti?”.
Poetul este un sentimental, ia pe umerii lui fragili
multe dureri sau cel puţin încearcă să fie alături de cei care au suferit şi
încă mai suferă pentru pierderea celor dragi. În acest sens Gabriel Dinu a
scris două poezii cutremurătoare, una despre catastrofa de la Berevoieşti dar
şi o alta de la tragedia din „Colectiv”: „...Bună seara ai spus/la lumina
artificiilor!/Bună seara doamnelor,/domnişoarelor, domnilor,/şi copiilor/ai
spus iar./Am venit să jucăm/leapşa, ai continuat./Cine nu e gata/îl iau cu
lopata/au mai auzit ei/şi au luat-o/la fugă spre singura ieşire.../Ei nu te
ştiau./Seara în ritm/de muzică rock/şi luminată de artificii/ai venit” (Cântec
despre moarte).
Volumul de debut al lui Gabriel Dinu l-am primit
încă de anul trecut la Baia Mare, cu dedicaţie, dar am tot amânat să scriu
despre el pentru că nu mi-a plăcut, în totalitate, poezia „Beţie” şi asta nu
pentru că aş fi un pudic: „Da, ştiu, cele mai utopice idei/şi cele mai
adevărate,/apar la beţie./Eu cred că însuşi Isus Hristos/a fost făcut/într-un
moment de euforie alcoolică”.
Aurelian Titu Dumitrescu, cel care l-a debutat în
urmă cu douăzeci de ani în prestigioasa revistă „Viaţa Românească” consideră
că: „Scrierile pe care le are sunt foarte periculoase pentru autor şi probabil
că îl sperie până şi pe el uneori. Nu ştiu cum va sfârşi poezia lui Gabriel
Dinu, dar ea a început bine şi mă simt solidar cu acest autor, pe care îl simt
al meu şi căruia îi doresc succes”.
Ioan Romeo Roşiianu, cel care i-a editat volumul de
debut a spus: „Tuşele lui sunt bine şi adânc trase-n poem, potenţialul artistic
fiind anunţat prin fiece metaforă, exprimarea sa artistică e frumos curgătoare,
abordarea naturală a temelor nepoetice
sau tabu fiind coerentă şi extrem de
expresivă.(...) Poetul îşi reprimă spaţiile largi în poem tocmai pentru că în
aceste adevărate fulguraţii de gând îşi poate încifra uşor viziuni şi trăiri,
finalurilor rămânându-le omagii închinate unor perspective şi viziuni proprii.
E multă revoltă în poezia lui Gabriel Dinu, e mult refuz de subordonare, o
adevărată poetică a contondentului, nimic din estetica urâtului însă, un aer
kafkian plutind peste multe din imagini, iar din aceste decupaje din cotidian
găseşte valenţe de prospeţime maximă într-o lume prea saturată de experimente
şi căprării poetice”.
Cred că ce trebuia spus s-a spus, doar atât mai
adaug, prietene Gabriel Dinu: Felicitări! Te aşteptăm cu noul tău volum!
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu