vineri, 18 decembrie 2020

Lecții de învățat. Ce caută şi ce găsesc tinerii în Biserică?!


de Viorica Pârja

 Spunem multe despre tineri, dar uităm să vorbim cu tinerii, să-i înțelegem, să vedem ce vor ei de la viață și de la noi. Cât de importantă este credința pentru ei! Ce înseamnă biserica pentru ei! Chiar dacă au multă informație, ei înțeleg lumea atât cât le permite vârsta, educația… Au o mulțime de întrebări, la care știu sau nu știu să răspundă… Răspunde biserica la întrebările tinerilor? Este locul în care ei să se regăsească? Este ea pentru ei umărul pe care să se sprijine? Locul unde să-și găsească liniștea pierdută sau împăcarea pe care o caută?

Idealurile tinerilor de azi nu mai sunt aceleași cu ale tinerilor de acum 20 sau 30 de ani! Altele sunt vremurile și trebuie să știm cum să deschidem minţile copiilor şi tinerilor, cum să compatibilizăm valoarea sufletului nemuritor, cu lumea modernă și libertatea în care trăiesc tinerii! Copiii de azi nu mai trăiesc în ignoranţă, cei mai mulţi au studiat religia în şcoală şi cunosc multe despre Biserică, dar se observă că nu e suficient.

Ce le spune Biserica lor? Cum îi încurajează, cum îi ascultă să vadă ce știu și ce vor de la viață? De prea puţine ori în inima tinerilor este sădită credința și trăirea în credință. Nu de puține ori, tinerii se simt singuri sau excluşi, mai ales în comunităţi închise. În atari situații, reuşeşte preotul să fie părinte şi prieten copiilor și tinerilor? Preotul nu este numai cel care se roagă, ci mai ales cel care îi învaţă pe oameni cum, când şi de ce să se roage.

Lumea în care cresc tinerii azi este altfel. E datoria noastră să-i ajutăm, să-i înțelegem, să-i acceptăm și să-i valorizăm. Să le acordăm încredere! Lecții de învățat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu