Noul guvern se aşează destul de lejer în Palatul Victoria, fără să se arate deranjat de comentariile opoziţiei. De altfel, PSD nu reuşeşte să depăşească limitele vechii strategii prin care trage semnale de alarmă mai ales legate de gradul de îndatorare tot mai mare.
Dacă economia nu produce la capacitatea maximă de unde bani pentru nevoile tot mai mari ale întreţinerii uriaşei maşinării a statului? Răspunsul este simplu: din împrumuturi. De unde se vor plăti, sau ar trebui să se plătească împrumuturile? În mod normal din economii. Austeritatea se impune nu doar din cauza pandemiei.
PSD a fost mână largă, iar guvernele de dreapta nu s-au lăsat mai prejos. Din motive electorale au mers pe aceeaşi linie, încurajând creşterea salariilor la stat până s-a ajuns la un dezechilibru social major. Un drept odată câştigat nu se mai pierde.
Nu numai că este imposibilă ajustarea salariilor după puterile economiei grav afectate de pandemia de coronavirus, dar se dovedeşte greu de pus în practică şi îngheţarea salariilor. Politica sindicală este simplă: mai mult, mai mult, tot mai mult. Nici nu i se poate cere unei organizaţii sindicale să se mulţumească, măcar în aceastră perioadă, cu ceea ce este acum pe statul de plată. „Îngheţarea” veniturilor este percepută ca o scădere.
Evident, PSD, ca partid de opoziţie, dar mai ales ca partid de stânga, merge în aceaşi direcţie cu cererile liderilor sindicali.
În ce direcţie merge sau ar trebui să meargă guvernul de centru dreapta? Pentru coaliţia PNL, USR-PLUS şi UDMR cedarea în faţa cererilor de a nu „îngheţa” veniturile salariaţilor din sistemul de stat echivalează cu „îngheţarea” reformei. Zi de zi apar ştiri despre zeci, sute de mii de euro cheltuite de instituţiile statului, începând de la cele mai vizibile, cum este TVR până la agenţiile cele mai obscure.
Instituţiile judeţene sunt mici creşe, grădiniţe nevinovate, faţă de instituţiile centrale. Nimeni nu are o evidenţă clară despre cum se scurg banii contribuabililor în buzunarele noii aristocraţii bugetare. S-au format adevărate caste, confrerii de care nu se poate atinge nimeni. Cu atât mai puţin guvernul. Mare parte din guvernanţi, parlamentari, atât de la putere cât şi din opoziţie, sunt incluşi în acele caste şi confrerii, fie direct, fie prin rude, prieteni, interpuşi, colegi de partid etc.
Format în timp, “lanţul trofic” al piramidei social-politice, cu implicaţii economico-financiare dezastruoase pentru ţară, nu poate fi rupt printr-o simplă ordonanţă de urgenţă.
Se impune o reformă structurală, de sus în jos. O reformă implică sacrificii. Nimeni nu este dispus să se sacrifice, începând de la judecătorii Curţii Constituţionale, care beneficiază de pensii speciale, până la ultimul şef de instituţie.
Societatea este puternic polarizată în jurul modului de retribuire: salarii mari la stat, salarii mici la privat. Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a început reformarea instituţiei imediat după instalarea în funcţie. Coada câinelui o tai când este mic sau nu o tai deloc. Exemplul lui este urmat de alţi preşedinţi de consilii judeţene? Nu prea.
Guvernul Cîţu poate demara reforme structurale doar cu condiţia să accepte că este un guvern de sacrificiu. Adică operează schimbările cerute de realitatea economică şi fuge. Dar nu numai Florin Cîţu trebuie să fie dispus să devină chirurgul de serviciu. PNL trebuie să-şi dorească acest lucru. De asemenea, trebuie să accepte ideea de sacrificiu politic USR-PLUS şi UDMR.
Când ar trebui începută reforma? Odată cu prezentarea bugetului de stat. Adică la sfârşitul lunii ianuarie. Abia când vom avea bugetul aprobat vom şti dacă guvernul Cîţu porneşte pe calea reformării României sau guvernează de dragul de a guverna, la fel ca guvernele precedente, indiferent de coloratura lor politică, la fel de înşelătoare ca pielea salamandrei.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu