Expoziţia
Piatră. Hârtie.
Foarfecă. Brâncuși
Muzeul
de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes județean, care funcționează
sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj și Liceul Teoretic „Elf” vă invită să
vizitați, în perioada 17 februarie - 7 martie 2021, expoziția „Piatră. Hârtie. Foarfecă.
Brâncuși”, realizată pe baza conceptului lansat de elevii Liceului „Elf”.
De
câțiva ani, în luna februarie, elevii Liceului Teoretic „Elf” îl sărbătoresc,
prin proiecte mai mari sau mai mici, pe Constantin Brâncuși. Anul acesta îl
celebrăm jucându-ne „Piatră. Hârtie. Foarfecă. Brâncuși” timp de o săptămână,
15-19 februarie 2021. Un joc serios, un joc „pe bune”, cu reguli și provocări,
în spiritul avangardei. Elevii jucători își vor asuma pe rând, ca la un
veritabil carnaval, diferite măști. Vor deveni curioși, reactivi, creativi,
jucăuși, determinați să împlinească provocări incitante: Vânătoarea de
sculpturi, Alfabetul secret, Mămăliga răsturnată, Coloana sprijinitului,
Geocaching și happening-ul Ceci n’est pas un Brancusi, o paradă a modei care
expune haine și accesorii oglindind vibrația operei brâncușiene, create de
liceenii, de artiștii „elfi” și de invitații lor.
Ca
de obicei, dialogul cu marile spirite ale culturii unește oameni și instituții,
în virtutea afinităților elective. Muzeul de Artă din
Cluj-Napoca devine un colaborator și o gazdă de seamă pentru proiectul ELF. O expoziție
va fi deschisă în perioada 17 februarie - 7 martie 2021, prezentând variațiuni
grafice și fotografice pe teme brâncușiene; tot în incinta Muzeului (nici nu
credem că există un spațiu mai potrivit!) vor defila costumele inspirate din
opera artistului. De asemenea, sculptorul Dan Istrate a acceptat să expună
câteva lucrări omagiu, consfințind exponatele realizate de către elevi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu