Să investim în educaţie şi învăţătură spre a combate prostia

 

Investiţia în educaţie şi învăţătură are aceleaşi trăsături, aceleaşi componente ca oricare investiţie economică: resurse (îndreptate către un scop bine definit), implementare (perioada în care se realizează obiectivul) şi efectele sau culegerea roadelor, cum ar spune ţăranul. În tot acest proces de obţinerea omului de calitate, educat şi învăţat, este nevoie de mult, foarte mult suflet, ceea ce nu poate fi cântărit sau preţuit în bani.

De vrei să obţii un om, răsădeşte un suflet!

Dicţionarele spun despre educaţie că este un „fenomen social fundamental de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii către generaţiile de copii şi tineri” sau „cunoaşterea bunelor maniere şi comportarea în societate”.

Învăţătura, potrivit DEX, înseamnă „…îndrumări teoretice şi practice într-un anumit domeniu de activitate, cunoştinţe, cultură, erudiţie, înţelepciune, pregătire, studiu, şcoală”.

Rezultatul contopirii educaţiei cu învăţătura denotă calitatea unui om sau a unei naţii. O bună calitate umană se obţine în urma unui proces investiţional adecvat scopului, cu o alocare de semnificativă de resurse: răbdare şi tenacitate, voinţă şi dăruire, dragoste şi înţelegere, iubire şi fermitate, aplecare şi responsabilitate. Desigur, este nevoie şi de bani, de infrastructură, de părinţi devotaţi scopului, de dascăli pricepuţi şi cu vocaţie, toate îndreptate înspre obţinerea omului stăpânitor de valori reale, responsabil şi priceput în ceea ce face.

Cum ai semănat, aşa culegi!

Din vremuri demult apuse ţăranul ştia că trebuie să-şi lucreze ogorul cu dragoste şi dăruire, să aşeze pe brazdă sămânţă bună, să o îngrijească şi să cureţe buruienile după ce sămânţa va răsări. Ştia el că truda, sudoarea şi răbdarea îi vor aduce roade bogate la vremea culesului. Mai ştia că „Dumnezeu îţi dă, da nu-ţi bagă-n traistă”, că trebuie să munceşti pentru a şti să te bucuri de răsplată. Îi creştea inima de bucurie când îşi vedea ţarina încărcată de roade! Şi mai ştia ceva: că roadele câmpului îi vor hrăni familia şi că viaţa le va fi mai bună. Acestea erau obiectivele pentru care investea trudă şi sudoare în ogorul lui.

Învăţătura şi educaţia sunt procese tare asemănătoare cu cele ale ţăranului, cu deosebirea că roadele nu se culeg în fiecare toamnă, ci după 20-25 de ani. Aceleaşi feluri de roade se aşteaptă şi de la omul educat şi învăţat: o viaţă mai bună. Vremurile grele dau oameni puternici, iar aceştia fac vremurile bune. Vremurile bune dau oameni slabi, care fac vremurile grele. Orice meserie sau profesiune se dobândeşte prin educaţie şi învăţătură. Iată de ce cred că aceste procese sunt cele mai importante pentru un om sau o naţiune. Chiar dacă investiţia în oameni cere multă răbdare şi multă atenţie de a nu compromite rezultatul final, este cea mai profitabilă dintre toate felurile de investiţii.

Numai învăţătura ne poate scoate din sărăcie, nu banii!

Învăţătura este scara cea mai sigură de a ieşi din sărăcie şi mizerie. Înainte de ’90, orice copil avea şansa de a-şi depăşi condiţia socială. Odată urcat pe scara educaţiei şi învăţăturii, chiar pornind dintr-o familie săracă, putea ajunge profesor universitar, medic, inginer sau orice altceva, într-o singură generaţie. Mecanismele sociale funcţionau ca un ceasornic elveţian. Aceleaşi mecanisme s-au întors împotriva acelora care le-au creat. Nici pe de parte nu insinuez că atunci era mai bine decât astăzi, dimpotrivă, putea fi cu mult mai bine. Indiferent de culoarea politică, decizia de aşezare pe frontispiciu, pe cea mai înaltă treaptă, a învăţăturii şi educaţiei, s-a dovedit benefică nu doar la noi. Să privim un pic mai departe, spre Coreea de Sud, spre ţările occidentale, SUA, China şi vom înţelege pe deplin această axiomă. Salturile calitative, economice şi sociale făcute de multe ţări de pe mapamond au avut ca elan investiţiile în educaţie şi învăţătură.

Numai învăţătura ne poate scoate din sărăcie, nu banii! Banii în sine nu au valoare, sunt sterpi, doar nişte piese metalice, de hârtie sau simple impulsuri magnetice cu ajutorul cărora se stabileşte valoare materială a bunurilor şi se intermediază schimburile. Banii, ca să genereze valoare, trebuie investiţi: în infrastructură, în construcţia de şcoli moderne, în dotarea instituţiilor de învăţământ cu ultima strigare în tehnologie, în pregătirea dascălilor, a elevilor, studenţilor şi cercetătorilor. În educaţie şi învăţătură mai trebuie investită multă iubire de carte, ştiinţă şi cunoaştere, mentalitate şi atitudine pozitivă. Dintr-o astfel de perspectivă, roadele nu vor întârzia să apară!

Nu întotdeauna acela care seamănă culege roadele

În anii ’90 şi după, Occidentul a început vânătoarea de valori umane în ţările estice, acolo unde se investise substanţial în educaţie şi învăţătură, cu un sfert de veac înainte. Au făcut-o şi înainte de ’90, dar mult mai discret şi la scară mică. Pentru câteva mărgele, oglinjoare şi apă de foc, ţările estice s-au descotorosit de intelectualii în care se investiseră substanţial. Prea erau diferiţi de neo-politrucii instalaţi la conducere, mult prea stilaţi şi rafinaţi, cu principii şi animaţi de valori autentice, în raport de tupeul obraznic, de bădărănia şi prostia caracteristice acelora care au ocupat jilţurile din divanul ţării. Cum termenul de comparaţie le era defavorabil politrucilor, trebuia făcut ceva.

A fost un preşedinte pe meleagurile noastre, cu o privire mai într-o parte, care – de la înălţimea funcţiei sale – i-a îndemnat pe medici să plece din ţară, să meargă la occidentali să le trateze lor bolile şi bolnavii. Şi au plecat, văzând că nu sunt doriţi în ţara lor. Puţini s-au mai întors. Iacă aşa, roadele investiţiilor făcute în medici, ingineri, profesori, arhitecţi şi mulţi, foarte mulţi meseriaşi pe varii domenii de activitate au fost culese de către alţii, fără să fi semănat un bob, fără să fi lucrat o zi pe ogorul educaţiei şi al învăţăturii. Oare de ce ne mai mirăm că ne merge prost?!

Cine seamănă vânt culege furtună!

Anii ’80 au fost un dezastru social, cu efecte vizibile şi astăzi la cozile pentru tigăi şi bormaşini. Parcă s-ar „da”… pe gratis! Sistemul de educaţie şi de învăţătură a fost cât se poate de bun, cu investiţii profitabile… pentru alţii. Dacă în anii ’90 am cules roadele investiţiilor făcute în anii ’70, ce vom culege peste 20 de ani de azi înainte? Numai ceea ce am semănat: zero lei, zero bani! Cât am investit în educaţie şi învăţătură de atunci până astăzi? Puţin, foarte puţin! Am dat cu spoială şi am generat emoţii ieftine! Ce am investit? Promisiuni deşarte! Lozinci răsuflate! Abureli propagandistice! Prostie şi imbecilitate fără margini! Dacă toate astea le-am semănat, de ce am putea culege altceva?! În ultimul ceas, al 12-lea, haideţi să ne trezim şi să conştientizăm că vaccinul împotriva prostiei este alcătuit din cunoaştere, ştiinţă, cultură, educaţie şi învăţătură.

 

Autor: dr. Vasile BÎRLE

Sursa: Graiul Maramureşului