Constanţa Abălaşei – Donosă ne propune 31 de stampe poetice!

 

Am avut parte la început de primăvară de o surpriză plăcută, prietena mea de ceva vreme Constanţa Abălaşei – Donosă din Brăila, de când colaborăm împreună la realizarea unei reviste culturale, mi-a trimis un pachet în care am găsit trei cărţi al domniei sale plus câteva desene (grafică) semnate tot de dânsa. Azi am să vă semnalez volumul de poezii „Epistole şi flori”, Editura Centrului de Creaţie Brăila, 2007, cu grafică şi copertă semnată tot de autoare.

În prefaţa cărţii Constantin Gherghinoiu spune: „Simplitatea, aşa cum o desenează artista cu versurile şi cu florile sale, nu înseamnă simplism. Constantin Brâncuşi avertiza că la simplitate se ajunge cel mai greu în artă.(...) Versurile Constanţei Abălaşei- Donosă sunt continuarea firească a peniţei sale înmuiată în pictură, iar desenele sale sunt continuarea firească a sufletului său poetic. Totul sub semnul simplităţii şi al diafanului, totul sub semnul poeziei şi al picturii”.

Poeta este o mare iubitoare a naturii, iubeşte cu toată fiinţa tot ce o  înconjoară. Dovadă este prima poezie din volum intitulată, simplu „Iubesc”: „Iubesc stelele pe cer/Lacrimile lui şiroaie;/Iubesc roata soarelei,/Zborul păsării greoaie./Iubesc liniştea ce curge/Despicată-n taina apei./Iubesc licărul de frunze/Al pădurii de mesteacăn./Iubesc zorile tăcute/Toamna, în septembrie.//Asemeni zile hărăzite/Sunt ca surâsul de amiază/Alungat în nopţi smerite”.

Poezia „De-aş fi...” ne arată o poetă pentru care poezia nu poate exista fără culoare şi invers: „De-aş fi poet,/Aş fi ceea ce sunt:/Aş picta în pastel/Pânza cea albă/Asociată cu veselia/Sau suferinţa mea.../Şi tot reversul ascuns,/Aşezat la picioarele naturii:/Solitudine,/Căldura prieteniei/Ura furtunii,/Legătura umanităţii./Din cuvânt fi-va poezie/Din culoare – tablou pictat!”.

Mi-a plăcut mult poemul „Bucuria pământului”, poezie ce aminteşte de marii simbolişti români: „Se amestecă lutul/În şoaptele nopţii./Sălciile plecate,/Cu apă se sărută./Ore suspendate/Între cer şi pământ:/Locul întoarcerii/Va fi infinit!/În lut cald alb, roşu/La şoptirea nopţii/Lacrimile curg/La-mplinirea sorţii...”.

Anotimpul renaşterii este menţionat, sugestiv, în poezia „Martie a revenit”: „Norii străvezii/Încălzesc cu flamurile lor/inima albastră a Dunării./Munţii Măcinului,/Susţinătorii cerului/Veghează drumul unei căruţe./Păsările exersează/Un alb intermezzo,/În pădurea verde,/Pe scoarţa de plop:/Toc...toc...toc...//Trupurile noastre încă tremură/Sub mantia/Vântului de martie,/Abia revenit.”

Poezia „Scrisoare iernii” îmi aminteşte de poetul băcăuan George Bacovia: „frunze regăsite/Din beţia toamnei,/Vreme tristă/Fulguindă,/Lacrimi violete/Tocmai răscolite/Din păduri bolnave./Vântu-ngenunchează/- Ramuri negre-/Păsări adormite/În ungher de noapte./Cuiburi părăsite-/Cântec care plânge/Note muzicale,/Iarna ne învinge...//Griul – inocent decor,/Toamnă părăsită,/Fulgi marcaţi de vânt”.

Crescută la Brăila, la o aruncătură de băţ de Dunăre şi Marea Neagră, pentru Constanţa Abălaşei – Donosă peisajul marin şi ţipetele pescăruşilor au marcat-o definitiv: „Albii pescăruşi/Din umbrişul verde:/Tainici,/Dispuşi/Să se împerecheze/Cu acordul apei.//Pe naosul vaporului/Pescăruş şi pescăruşă/Adună-n tăcere/Mângâierea nopţii”.

Poeziile ei descriptive preamăresc natura, vieţuitoarele, totul are un aer idilic, de basm ca în poeziile. „Primăvara”, „Natură”, Scrisoare toamnei”, „Pe întinderi fără margini”, „Amintiri”, „Tablou sentimental” sau  „Scrisoare grădinii” pe care am s-o citez în întregime pentru simplitatea versurilor şi  prospeţimea mesajului: „Deschid geamul şi privesc:/Văd furtuna prin  copaci;/Apoi stropii argintii/Pipăind frunza din vii.//Vântul dă în sus şi-n jos/Sunetele rostogol./Ploaia toamnei unduieşte/Frunze, flori fără ocol.//Când zăpada mai spre seară/Fulguie pe sub frunzare,/toamna pleacă, scăpătată/Şi uitată, în hibernare.//Iarna vine; e incertă/Şi cu sufletul uimit,/Dar zăpada sclipitoare/E-un covor fără sfârşit”.

Valeriu Gorunescu consideră că poeta Constanţa Abălaşei – Donosă se apropie ca stil cu poeta Elena Farago şi afirmă că: „...şi-a propus ca prin poezia ce o scrie să reconstruiască mai armonios realităţile imediate, încărcând versul cu o anumită suavitate, cu o puritate ce vine dintr-un suflet, dintr-un umanism învăluitor, ce înalţă lumea într-o candoare primară”.

O felicităm pentru cele 31 de „epistole” dar şi pentru grafica semnată de Domnia sa - nişte flori „vii” dacă mă pot exprima aşa, ceea ce denotă un suflet nobil, care oferă fiind înzestrată cu acest talant  şi nu aşteaptă să primească nimic înapoi. Felicitări!

                                                                                               Gelu DRAGOŞ