Mircea Dinescu, scandal monstru cu Gabriel Liiceanu. Acuzații grave între cei doi!!!

 

Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu și Ana Blandiana sunt implicați într-un scandal de proporții. Conflictul continuă, iar Mircea Dinescu îl acuză pe Gabriel Liiceanu de servitudine la adresa lui Nicolae Ceaușescu.

Ana Blandiana a fost cea care a l-a acuzat pe Mircea Dinescu de faptul că, în timpul unui mic dejun diplomatic, întrebat de ministrul francez de Externe dacă se știe cine erau tinerii morți la interncontinental, poetul ar fi răspns „Tineretul lui Hitler”. De aici, scandalul a luat amploare.

„Îmi amintesc un moment în care, făcând un elogiu impresionant şi aproape romantic tinerilor morţi la Intercontinental, Roland Dumas a întrebat dacă se ştie cine erau. Şi înainte să ia cineva cuvântul, în timp ce Maşa îi traducea întrebarea franceză, Mircea Dinescu a spus „Htlerjungend”. A fost o secundă de stupoare, după care cu toţii, uitând că trebuie să vorbim franţuzeşte, îi ceream în română autorului textului din Liberation să se explice. Iar el a explicat – tradus cu reticenţă de soţie – că nu trebuie să li se exagereze importanţa, este vorba despre nişte utecişti care cu puţine zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste”, a povestit Ana Blandiana.

Mircea Dinescu, replică la acuzațiile Anei Blandiana

Mircea Dinescu a reacționat imediat, spunând că poeta s-a dat singură în vileag, declarând că a scris poezii despre Stalin și că a încercat să își „spele originea nesănătoasă” a tatălui său, care a avut un trecut legionar.

„Intitulându-şi o carte post-decembristă „Proiecte de trecut”, Ana Blandiana şi-a dat singură în vileag meteahna de care suferă, căci, plutind pe aripile amneziei, continuă şi astăzi să-şi reşapeze trecutul, bazându-se pe proiectul unei devastatoare iubiri de sine la care a lucrat cu osârdie toată viaţa. Ce blestem ispăşeşte oare această doamnă bântuită de demonul antropofagiei?! Al tatălui care, proaspăt întors din puşcăriile comuniste, a ars ca o torţă în curtea bisericii, pe când îşi spăla hainele preoţeşti cu neofalină?! Sau blestemul poeziei despre tătucul Stalin, publicată la puţină vreme după acea tragedie în tentativa, reuşită de altfel, de a-şi spăla originea „nesănătoasă”, înrădăcinată în trecutul legionar al nefericitului său părinte?! Interpretând anapoda o comparaţie a subsemnatului între hitlerjugendii, care şi-au adorat cu fanatism Conducătorul, şi decreţeii care, dimpotrivă, s-au revoltat contra celui ce i-a obligat să se nască, strigând „Jos Ceauşescu!” înainte de a fi împuşcaţi, Ana Blandiana ticluieşte imaginea monstrului invidios pe gloria postumă a acelor copii, care i-ar face dincolo de mormînt o concurenţă neloială”, a scris Mircea Dinescu, pe Facebook.

Gabriel Liiceanu a intervenit în scandal

După replica oferită de Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu a intervenit și el, scriind despre „un disident care se lăfăie într-un comportament de pușlama ordinară”.

„Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puţini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi”, a scris Liiceanu.

Mircea Dinescu, despre Liiceanu: „S-a arestat la domiciliu în zilele Revoluției”

Acum, Mircea Dinescu i-a dat replica lui Liiceanu, acuzându-l că a stat deoparte în zilele Revoluției, „auto-arestându-se la domiciliu” și dând „dovadă de curaj”.

„Am avut, totuşi, curajul de a anunţa fuga dictatorului ca să iasă lumea din case, chestie plagiată de Iohannis mai târziu, dar pe invers. Am zis „curaj“ pentru că în ziua aceea toată servitorimea lui Ceauşescu stătea cu degetul pe trăgaci. Sigur că astăzi unii au îndoieli, şi chiar domnul Gabriel Liiceanu se joacă cu „ghemul încâlcit al acelor evenimente“, încercând să-mi croşeteze alt pulover decât cel pe care îl purtam atunci. I-aş face cadou acel pulover cu condiţia să-mi dea la schimb pijamaua cu dungi în care s-a auto-arestat la domiciliu chiar în acea zi”, a spus Mircea Dinescu, pentru Adevărul.

Sursa: IMPACT

                                                           POST SCRIPTUM

Ultimul scandal din zona la care ne referim este cel al tirului pamfletelor vitriolante intre Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu. "Razboiul" a pornit de la un pasaj din ultima carte a Anei Blandiana, "Sora lume", publicat de editura Humanitas in luna noiembrie a anului trecut, si anume evocarea unui moment din anii 90 in legatura cu o declaratie a lui Mircea Dinescu despre tinerii morti la Intercontinental, declaratie facuta cu prilejul unei intalniri oficiale la care participase atat Blandiana cat si Dinescu, unde erau si oficiali francezi, iar Mircea Dinescu, referindu-se la acei tineri ar fi spus: "Hilterjungen. A fost o secunda de stupoare, dupa care cu totii, uitand ca trebuie sa vorbim frantuzeste, ii ceream in romana autorului textului din "Liberation" sa se explice. Iar el a explicat - tradus cu reticenta de sotie - ca nu trebuie sa li se exagereze importanta, este vorba de niste utecisti care cu putine zile in urma scandasera sloganuri pro-comuniste".

"Am oroare de polemici si scandaluri"

Intr-un interviu pe care Ana Blandiana l-a acordat Ziare.com anul trecut, inainte de aparatia cartii, la intrebarea referitoare la pasajul in care apare declaratia referitoare la Dinescu, scriitoarea a raspuns ca "Mi-am facut mari probleme din a da sau nu nume proprii. Am oroare de polemici si scandaluri si am riscat doar acolo unde mi se parea ca spunerea adevarului pana la capat servea sublinierii unor adevaruri importante dincolo de persoanele in discutie.

In ceea ce priveste tensiunile si neintelegerile dintre partidele din Conventia Democratica, le-am descris pentru ca ma obseda lipsa lor de intelepciune si chiar de inteligenta, si ma obsedeaza inca si acum. Este deprimant sa vezi cum nimeni nu invata nimic din istorie si toate greselile se repeta".

Razboiul pamfletelor

Mai precis, razboiul a pornit de la postarea lui Mircea Dinescu, saptamana trecuta, text care l-a determinat pe Gabriel Liiceanu sa publice un text pamfletar in Contributors in care, desi nu a precizat numele lui Dinescu, era evident pentru toata lumea ca poetul este subiectul textului. Sarjele dintre cei doi au dus la inflamarea spatiului public, la reactii si texte, la pozitionari de partea unuia sau altuia.

Textului lui Gabriel Liiceanu i-a urmat un alt text-pamflet postat de Mircea Dinescu pe pagina sa de facebook. De la pasajul lui Gabriel Liiceanu descriindu-l pe Mircea Dinescu drept "model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgaritatii, a topeniei obraznice si infatuate, a cabotinismului lucrativ, a inchinarii vietii profitului facut cu pretul unei nerusinari fara margini", pana la descrierea facuta de Dinescu lui Liiceanu drept "un contopist al abjectiei, un filosof cu manecute de contabil care-si scoate creionul de dupa ureche", la Gabriel Liiceanu calificandu-l pe Dinescu drept "un disident care se lafaie intr-un comportament de puslama ordinara", "scandalagiu, vedeta, mitocan, poftangiu, un claun isteric locuit de patima capatuielii", acuzele intre cei doi sunt de o violenta care amintesc de anii '90 cand razboaiele pamfletare erau la ordinea zilei.

Nota de la Securitate - întâlnirea de la domiciliul lui Dinescu

Dincolo de pasajul legat de un eveniment din 1990 la care Mircea Dinescu facea acele declaratii legate de "Hitlerjungen", cauza razboiului declaratiilor, miezul scandalului dintre cei doi intelectuali, Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu, este legat mai degraba de anii de dinaintea evenimentelor din decembrie 1989 care au dus la caderea regimului Ceausescu sau de anii '90. Istoricul Mihai Demetriade exemplifica pe pagina sa de facebook, referindu-se la "recentul razboi mediatic" ca episodul relevant pentru "starea de fapt" fiind intalnirea si o discutie la domiciulul lui Mircea Dinescu, intalnire evocata si de cei doi, "consemnata in amanunt de Securitate prin intermediul tehnicii operative instalate la domiciliu. Continutul acestei intalniri il gasim intr-o nota din 11 octombrie 1988 destinata Directiei a I-a a Securitatii, personal "tovarasului colonel Gheorghe Ratiu" (seful Directiei)".



Demetriade precizeaza ca "La aceasta discutie au luat parte Andrei Plesu, Octavian Paler, Gabriel Dimisianu, Al. Paleologu, Dan Desliu, Gabriel Liiceanu, Aurel Dragos Munteanu si Mircea Iorgulescu. Motivul intalnirii era dat de redactarea si semnarea unei scrisori de protest privind cenzura agresiva din presa, demolarea satelor, "spectacolul jalnic al scrisului obedient", izolarea culturala a Romaniei, fata de ceea ce Aurel Dragos Munteanu a numit in discutie "paralizia tuturor institutiilor", "atacul la fiinta nationala", "situatia dezastruoasa a culturii" sau - cum formuleaza Paleologu: "aceasta daramare a satelor si a monumentelor si a atestatelor de continuitate a populatiei [care] dispar, nu mai putem invoca nimic in apararea tezelor noastre de continuitate, dispar toate. Asta e o masura de consemnat", dar si - indirect - interdictia de semnatura sub care fusese pusa Ana Blandiana.
Intentia lui Dinescu era ca scrisoarea de protest sa fie intai de toate adresata pentru "inceput la tovarasul", "pe urma, la comitete, pe urma ne gandeam noi, pentru oamenii de bine", "catre Marea Adunare Nationala a R.S.R., Consiliului de Ministri si C.C. al P.C.R.".

In legatura cu adresantul acestei note de protest, initial lucrurile nu pareau deloc clare convorbitorilor: "Dinescu face mentiunea ca inca nu s-au decis cui anume este adresata scrisoarea. Cei prezenti dau o serie de sugestii, Paleologu propune sa fie adresata Marii Adunari Nationale, Desliu mentioneaza Consiliul de Stat, Dinescu, ironic, afirma ca o va duce personal lui Nicolae Dragos, la << Scanteia >>; este mentionata agentia << Agerpres >>, Paler face trimitere la presedintele Uniunii Scriitorilor. Paleologu subliniaza faptul ca este vorba de luarea unei atitudini si ca textul, prin natura lui, indica oarecum cui trebuie adresat".