O poveste cu tâlc. Unde-i mai bine ?...

 

Da, eram eu la rând la plăţi, la asociaţia de locatari, pentru taxele comune pe luna trecută ce-mi revin, din consumurile pentru lift, curent care iluminează pe scări, curățenie și ce-o mai fi. 

    Ca un exercițiu de memorie, când am primit repartiția pe acest apartament, care inițial a costat 66 de mii, mai puțin ca o ”Dacia” 1300 care era 70 de mii pe vremurile acelea. Atunci pe lângă cele scrise deja era chiria, curentul consumat de locatar, apa caldă și rece, Drusalul și se adunau 66 de lei lunar. Acum este apartamentul meu, apa și curentul, Drusalul se plătesc separat și taxele de acum sunt 39 lei lunar.

    La ușa ”caseriei” este o bancă pe care stătea o doamnă, care ca și mine, purta o mască de culoare închisă. Nici nu  am ajuns acolo și doamna m-a informat că:

    -Nu vine numai după ora 5. Scrie pe ușă. Din spusele doamnei era clar că  nu locuia în blocul nostru, deoarece de zeci de ani este acel orar care nici nu știam că-i afișat.

     Mă adresez doamnei:

    - Dumneavoastră nu locuiți aici?

    - Nu.

    - Atunci pentru cine plătiți?

    - Pentru apartamentul 22.

    - Doamnă, acum cine-i proprietarul acestui apartament?

    - Tot cine a fost, adică dr. Săsăran cu soția dânsului.

    - Cred că glumiți, deoarece ei au plecat în Republica Sud Africană!

     - Este adevărat că doctorul în minerit (printre primii în această ramură), a plecat atunci pentru câteva zile la o conferință mondială de interes pentru noi, dar nu s-au mai întors în țară  și după ce a trecut câțiva ani a încercat prin ambasadă să revină, dar Nicolae Ceaușescu  nu i-a permis. 

    Minele de diamant din acea țară se scot de la peste 5 mii de metri adâncime, aerul este fierbinte și  slab oxigenat așa că o porțiune a minei are în ea incluse compresoare care  răcesc acea parte de mină și aerul de afară este trimis prin acele galerii cu pereții aproape înghețați și numai după aceea este trimis la locurile de muncă. 

    Au stat acolo vreo șapte ani, după care și-au dat seama că  nu acea viață și-au dorit, așa că au plecat în Germania, doamna fiind profesoară de limbi germanice nu a avut probleme de integrare și nici domnul deoarece licența de doctorat a susținut-o în limba germană, dar  vârsta la care a coborât în minele din Africa de Sud  nu erau tămăduitoare pentru un om care era trecut de prima tinerețe. În Germania  mai mult au vizitat medicii și  cum era de așteptat organismul dr. Săsăran a cedat și a fost îngropat în Germania. 

    Profesoara Săsăran după moartea soțului, Germania i-a părut un pământ ostil așa că s-a dus în Canada la Toronto-partea englezească a  Canadei, unde,  cu toate că s-a întâlnit cu comunitatea românească de acolo, dorul de casa ei o trage încoace.

    - Doamnă, dar când ei au plecat nu se vindeau apartamentele!

    - Este adevărat că apartamentul lor a fost ocupat abuziv și legea-i dădea prioritate acelor ocupanți, așa că printr-un avocat au cumpărat apartamentul, cât erau încă în Africa de Sud. 

    - Și cum de l-au păstrat?

    - Prin mine, sau alte colege, veneam și-i plăteam taxele lună de lună.

    - Bine doamnă, dar au trecut mai mult de 50 de ani !

    - Cu toate astea ei nu au avut niciodată restanță la ”taxele comunale” și mi-a spus la ultimul telefon că se pregătește să vină acasă în Baia Mare. 

   

 Toma Gross Rocneanu