Obiect de patrimoniu naţional, casa de
la Văratec în care Eminescu şi-a petrecut ultimii 15 ani de viaţă, este singura
casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii
poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială.
În mod paradoxal, la Văratec nu există nici un indiciu pentru vizitatori
despre faptul că în perioada 1874-1889 Eminescu a locuit aici. Despre statutul
de casă memorială, pe care imobilul ar fi trebuit să-l dobândească, nici
pomeneală. Casa din spatele cimitirului monahiilor, iese în evidenţă doar prin
starea avansată de degradare în care se găseşte.
Casa aflată la nici cinci minute distanţă de Mănăstirea Văratec a
constituit refugiul poetului Mihai Eminescu în zilele calde de vară din ultimii
15 ani ai vieţii.
„Veronica Micle obişnuia să se
odihnească în timpul verii la Văratec, să se plimbe în pădurea de mesteceni,
imortalizată de poet în «Călin Nebunul» sau «Călin, file de poveste».
Aici, în verile lui 1874 şi 1875,
Eminescu închiriase de la maica Asinefta Ermoghin o cămăruţă, de unde privea
«codrul de aramă» sau «pădurea de argint». La Văratec mai stătuse Eminescu şi
peste ani, în gazdă la maica Străinescu“, spune Dan Toma Dulciu în lucrarea
„Eminescu şi diplomaţia“ (Editura Universitară Bucureşti, 2007).
De asemenea, există mărturia maicii E(v)praxia Diaconescu care le-a
cunoscut şi pe maica Fevronia Frosînei, gazda Veronicăi Micle la Văratec, şi pe
maica Stefanida Lungulescu, la care lua masa Eminescu.
Casa a fost locuită pentru ultima dată în anul 2002, timp de trei luni, de
o maică, iar după anul 2006 degradarea acesteia s-a accentuat. Cei care au
militat pentru o intervenţie imediată în sensul restaurării casei susţin că în
scurt timp construcţia nu va mai rezista intemperiilor vremii.
Începând din 2002, au fost făcute mai multe apeluri pentru salvarea casei
aflate într-un stadiu de degradare. La iniţiativa criticului literar Zoe
Dumitrescu Buşulenga (Maica Benedicta de la Văratec, cum îşi luase numele în
ultimii ani ai vieţii), Mitropolia Moldovei şi Bucovinei lansa „Apelul Naţional pentru salvarea Casei Mihai Eminescu“ din incinta
mănăstirii Vătarec.
Şi în 2010, o petiţie a fost trimisă primului-ministru de atunci, Mihai
Răzvan Ungureanu prin care se cerea „reabilitarea urgentă a
casei Eminescu de la Văratec“.
„Această casă, pe care Eminescu a
închiriat-o, după cum arată documentele, de la maica Asinefta Ermoghin,
proprietara de atunci a imobilului, în 1874, este singura clădire păstrată în
forma originală din România (casa de la Ipoteşti a fost reclădită din temelii
după planurile existente), în care urmele şederii poetului pot fi dovedite
peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială“, se arată în petiţia
transmisă şefului Guvernului.
Chiar dacă iniţial, în această campanie, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
s-a arătat implicată total, acţiunile ulterioare au dovedit că de fapt nu se
doreşte reabilitarea casei şi nici transformarea sa într-un
muzeu.
„Maicile trebuie lăsate să îşi facă
treaba lor, să se roage. Nu vor ca acolo să se facă un muzeu, mai ales că nu
există certitudinea faptului că acolo a stat Eminescu. De fapt, pentru
iubitorii poetului, Eminescu este peste tot, avem poezia lui. Maicile trebuie
lăsate acolo, să îşi vadă de ale lor”, a fost răspunsul primit de o
susţinătoare a campaniei din partea Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei.
Reprezentanţii Direcţiei judeţene pentru
Cultură susţin că ştiu care este „interesul“ Mănăstirii Văratec, în
proprietatea căreia se află casa, pentru salvarea sa. „Voi înainta conducerii Mănăstirii o adresă, solicitându-i să ne spună care
sunt intenţiile sale în privinţa acestei case, urmând să propunem Ministerului
includerea imobilului pe lista monumentelor istorice. Singura variantă de a
salva casa de la Văratec este includerea ei pe această listă, deci clasarea ei.
Nefiind declanşată procedura de clasare nu se poate interveni în niciun fel
asupra construcţiei“, a precizat Rocsana Josanu, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Culte
Neamţ.
Totuşi, nici până astăzi nu s-a consemnat niciun progres notabil în ceea ce
priveşte reabilitarea casei în care a locuit poetul naţional în Văratec.
Surse: Adevărul,
casaeminescuvaratec.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu