Important nu este doar să avem un partid geamăn formațiunii
lui George Simion în Parlamentul de la Chișinău… Trebuie ca acest lucru să se
petreacă într-un timp util rostului existenței unui arc de partide
naționalist-unioniste izvorâte din aceeași matcă… Și nu doar pentru a reaprinde
spiritul și efervescența din vremea podurilor de flori, astăzi având nevoie de
mult mai mult, căci florile simbolismului nu mai sunt de ajuns pentru a înturna
la sânul Patriei-mumă fiica furată, înstrăinată, ci pentru a păși, dimpreună,
faptic, în hrisovul Reîntregirii definitive…
În anii ’90, simbolismul, patriotismul, elitismul cultural,
și poate doar dorul de Basarabia, ar fi putut fi cărămizile de zidire ale
fundației Reîntregirii… Pentru că erau anii în care vocile națiunile contau
încă… Și poate chiar ar fi fost îndeajuns pentru a o așeza într-un singur piept
și a răzbate, ca o singură națiune, ca un singur neam, ca o singură vatră… Dar,
astăzi, fibrele politice sunt mai importante decât mugurii de simțire, de
dăruire, de pasiune istoric-sentimentală… Iar îndreptarea istorică trebuie să
izvorască simultan din formațiuni arc, de aici și de peste Prut…
Și nu încape îndoială că vom trăi clipa intrării unui partid
naționalist unionist comun în parlamentul de la Chișinău… Problema este ca
acest lucru să se producă înaintea deromânizării complete a parlamentului de la
București… Pentru că, la cât ne-am jucat cu ocaziile și șansele istorice ale
unor ani intrați definitiv în istoriografie, nu ar fi mirare să ne trezim că
avem, la Chișinău, un partid cu adevărat tezAUR al ființei și fibrei românești,
luptând pentru Reîntregire (în fine de dincolo de Prut, i-am putea spune
ReUnire), iar la București să încercăm să mai numărăm nu doar nume românești
printr-un parlament al trădărilor, ci însăși grai și dăruire pentru Neamul
Românesc… Pentru că nu doar economia și industria ni se înstrăinează, nu doar
resursele… Ci însăși Țara… Cu tot cu politicul, cu mișcările, cu atașamentele
de asociații cultural istorice pentru fibra neaoșă…
Avem în față o nouă șansă! Și am putem repara inclusiv
eșecul celebrării Centenarului Unirii… Un an eveniment ratat din perspectiva
frământărilor și consemnărilor de pași istorici… Am putea avea parte de un
bicentenar în care să ne gravăm rostul istoric… Un bicentenar cântărind cât o
oca de îndreptări istorice… Pentru că putem repăși pe urmele de vatră ale
înaintașilor… Putem reface drumul destin al țării din 1859… Căci mai este o
frământare de nici o generație post-decembristă până la un bicentenar ce ar
putea fi cu adevărat măreț…
E drept, privind astăzi în zare nu pare a mai avea șansa de
a stăpâni curând meleagurile… Dar avem, o cale… Ne trebuie un AUR la Chișinău,
o păstrare în drepturile parlamentare a celui de la București și, la vreme de
soroc istoric, un nou Cuza… Un Cuza ce am putem fi noi! Pentru că un Domn al
Reîntregirii am putea fi ca națiuni ale aceleași vetre!
Și nu, nu contează pe drumul istoriei mizeriile unor
guvernanți ai clipei… Nu contează provocările, amenințările, etichetele și
insinuările-instigări ale unor păpușari în cârpe de marionetă… Nu contează nici
declarațiile unor provocatori politici încercând să ne arunce în derizoriu cu
afirmații contextual idioate! Nu contează nici acel pârcălab la cingătoare de
venetic ce ne spune că un partid naționalist unionist este suma unor apucături
și facturi de sorginte fascistă, antisemită. Acuzații pe care numai mintea-i
prea îngustată în rama ferpar de coadă de mătură le poate debita. Căci, AUR nu
este fascist, neofascist nici aici, și nici la Chișinău… Iar
provocarea-scandal, prin afirmația că „R. Moldova este cel mai important
proiect de politică externă a României” (dixit Al. Muraru), este doar o evidentă
încercare de a reaprinde tezele-fantoșă ale unei așa-zise agresiuni… De fapt,
frânturi sinistre ale unei gândiri primitive…
Cezar Adonis Mihalache – Națiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu