Pe 10 iunie 2021, ortodocșii sărbătoresc Înălțarea Domnului, consacrată prin hotărârile BOR și ca Ziua Eroilor. Înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile de la Paște.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată că Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. Astfel, în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de lupta pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.
Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos.
La ora 12.00, în ziua de joi, 10 iunie 2021, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de neuitare, prețuire și recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară., a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Obiceiuri de Înălțarea Domnului
În popor există credința că odată cu Înălțarea Domnului, se înalță și sufletele celor adormiți de la Săptămâna Luminată încoace. Sufletele care rătăceau, deveneau strigoi și provocau neajunsuri oamenilor și animalelor. De aceea în această zi se practicau ritualuri magice de apărare: erau culese și sfințite plante despre care se crede că au proprietăți apotropaice (leuștean, alun, paltin); se buciuma la răspântia drumurilor și pe dealuri; oamenii se încingeau peste brâu cu ramuri de leuștean; și erau date de pomană bucate pentru morți.
Catedrala Națională din București este dedicată memoriei tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram este Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Sursa: HotNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu