joi, 3 iunie 2021

Argint național și bronz european în cel mai bun sezon din istoria secției!

 Pentru a opri din start eventualele povești, trebuie să precizăm că vorbim despre un club tânăr, înființat acum cinci ani (cu baze reale în trecut), însă Clubul Sportiv Minaur a plecat de la zero. Pentru că la handbal feminin Divizia A înseamnă de la zero, acolo ne-am înscris. S-a încropit repejor o echipă, s-a ratat promovarea în primul an, după care a venit bucuria Ligii Naționale. În primul an după promovare, Minaur a terminat pe locul 10, apoi a urmat un loc 3 fără medalie (sezon înghețat în momentul în care ocupam ultima treaptă a podiumului) plus calificarea în cupele europene, iar acum o dublă performanță la nivel de echipă: locul 2 în Liga Florilor MOL și locul 3 în EHF European Cup.

La toate acestea mai putem adăuga unele realizări individuale. Jovana Kovacevic are șansa să fie desemnată mâine cea mai bună marcatoare din Liga Florilor (Trofeul Simona Arghir Sandu). Mai multe jucătoare de la echipa noastră au participat la Campionatul European din luna decembrie 2020, la preliminariile pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo sau în cele pentru Campionatul Mondial din decembrie 2021: Laslo, Popa, Polocoșer, Seraficeanu (România), Idehn, Blohm, Massing (Suedia), Lavko și Kovacevic (Serbia), Fujita (Japonia), Araujo, De Souza (Brazilia), Rysankova (Cehia). La loturile de tineret sau junioare le-am avut pe Borș și Kerekes.

Sezonul 2020-2021 a fost unul cu multe încercări pentru CS Minaur. Sigur, se poate spune că probleme mari au fost peste tot datorită pandemiei, însă tocmai pentru că am jucat și în cupele europene și pentru că mai mult de jumătate din echipă a participat și la întâlniri internaționale, putem spune că a fost un consum de energie enorm, un consum psihic masiv, incertitudini și cine știe câte alte lucruri neștiute. A fost însă o mobilizare pe toate planurile, iar rezultatele au apărut. Și nu e deloc ușor să termini cu două medalii, având atâtea accidentări grave.

Fără îndoială, aceasta va fi una dintre echipele pe care iubitorii handbalului feminin din Maramureș o vor ține minte. Pentru că și-a făcut treaba și și-a îndeplinit obiectivele. Nu în ultimul rând trebuie amintit suportul financiar consistent al Primăriei și Consiliului Local Baia Mare, al primarului Cătălin Cherecheș, precum și suportul sponsorilor. Mulțumim suporterilor băimăreni pentru cuvintele frumoase și pentru aportul lor la bunul mers al clubului.

CS Minaur Baia Mare, sezonul 2020-2021

Portari: Filippa Idehn (Suedia), Cristina Enache, Ionica Munteanu, Cristina Ciaușescu

Extrem stânga: Ana Maria Tănasie, Larissa Araujo (Brazilia), Eva Kerekes

Inter stânga: Jovana Kovacevic (Serbia), Anca Polocoșer, Karoline Helena de Souza (Brazilia), Mikaela Massing (Suedia)

Centru: Cristina Laslo, Andreea Popa, Angela Cioca

Inter dreapta: Jelena Lavko (Serbia), Andreea Tecar, Helena Rysankova (Cehia)

Extremă dreapta: Asuka Fujita (Japonia), Sonia Seraficeanu, Oana Borș, Petruța Argyelan

Pivot: Linn Christina Blohm (Suedia), Yaroslava Burlachenko (Ucraina – căpitanul echipei).

Antrenori: Costică Buceschi (principal), Magdalena Kovacs (secund), Claudia Cetățeanu (cu portarii)

Kinetoterapeut: Valentina Mitrașcă

Staff: Raluca Mureșan (director general), Liviu Bala (manager sportiv), Daniel Kotecz (team manager).

Preluare https://csminaur.ro/handbal-f/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu