Când o să dispară NATO

 După cum au evoluat evenimentele pe plan internațional, în ultimul deceniu, răspunsul ar fi cât mai repede posibil. Înainte de a-i cânta prohodul trebuie făcute câteva precizări ce țin de istoria blocului politico-militar.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, harta lumii a dobândit o nouă configurație geopolitică, militară și ideologică. În țările ocupate de Armata Roșie, din cauza concesiilor făcute lui Stalin de aliați, au fost instalate regimuri comuniste și ridicată Cortina de Fier. Preocupate de menținerea noilor zone de influență, URSS și SUA au promovat principiile Războiului Rece, ale ideologiilor diametral opuse. Deoarece ambele puteri dețineau deja arma atomică, un conflict armat direct era exclus. Pentru menținerea echilibrului politic militar și ideologie, liderii celor două sisteme au fost obligați să găsească alte soluții concrete, dar pașnice. De teama expansiunii comunismului în alte țări europene, SUA și aliații occidentali în 1949 au pus bazele NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, cu sediul la Bruxelles și apoi la Paris). Din motive cunoscute doar de istoricii militari, din 1966 Franța nu mai participă la activitatea organismelor militare integrate ale NATO. În timpul Războiului Rece, fără să intervină direct, rolul blocului a fost unul defensiv, mai mult de veghe și menținere a păcii, în cazul apariției unor conflicte militare regionale sau locale. Și totuși, din cauza disensiunilor dintre comuni­tățile greacă și turcă, Grecia și Turcia, în 1974, câteva zile s-au luat la bătaie. Iar Turcia, unilateral, a declarat independența părții de Nord a Ciprului. Nemulțumită de rezultatul tratativelor purtate la Viena, în 1975, Grecia iese din NATO. După dezmembrarea URSS și căderea comunismului, Tratatul de la Varșovia, bloc politico-militar de sorginte comunistă, s-a dizolvat. În noul context geopolitic, SUA și NATO, nemaiavând ina­mici, au pierdut obiectul muncii. În Europa, ultima intervenție militară a NATO (cu aviația) a fost în războiul din Iugoslavia. Degeaba, pentru fostele țări comuniste, dar și NATO, Rusia ca putere militară nu dispăruse și a rămas amenințare. Rusia are alte probleme și astfel de scenarii nu sunt credibile. Pentru siguranță, ca să prindă un loc în NATO, România a stat câțiva ani la coadă. Numai că partenerii noștri strategici SUA și NATO s-au implicat în conflicte regionale și au părăsit teatrele de operațiuni cu coada între picioare. În Irak, problema democrației nu a fost rezolvată, iar în Afganistan, SUA au primit o lecție dură și umilitoare. Este bine că administrația americană Trump și Biden au început să gândească pozitiv și au ajuns la concluzia că SUA nu mai trebuie să se implice în războaie regionale și conflicte locale. Al căror rezultat înseamnă pierderi inutile de vieți omenești, imense și costisitoare pagube materiale și mulțimi de refugiați obligați să ia drumul pribegiei. Istoria a demonstrat că terorismul nu poate fi combătut cu războiul armelor, iar în lumea islamică și musulmană, ultraconservatoare, cu obiceiuri și tradiții greu de înțeles, democrațiile impuse cu forța sunt sortite eșecului. Nimeni nu trebuie tras la răspundere pe motiv că-i convine dictatura sau democrația. Prin urmare, orice țară are dreptul să-și hotărască destinul fără amestec din exterior. Noua strategie a SUA denotă că miliardele de dolari ar putea avea destinații utile fără să fie investite în războaie costisitoare și inutile. Retragerea americanilor vestește că NATO nu-și mai are rostul și anii îi sunt numărați. Omenirea se confruntă cu probleme economice, de mediu și sănătate grave, vrea să trăiască în pace, nu în stare continuă de tensiune și nesiguranță.

 prof. Vasile ILUȚ