,,MESTEACĂNUL"

Mesteacănul, copac frumos,

Își apleacă creanga-n jos,

Acum toamna a venit,

Frunza i-a îngălbenit.

Stă acuma ca să cadă,

Pe la mândra prin ogradă,

Ca să aibă ce grebla,

Și să dea cu mătura.

Dar și la unii curioși,

Ce se țin mai credincioși,

Și pe toate ei le știe,

Când pică frunza din vie.

Când se culeg strugurii,

Când trebuie, a sureti,

Dar mesteacănul supărat,

Pierde frunza, și-i păcat.

Cum era el de frumos,

Cu frunza verde și umbros,

Acuma este, alb ca varul,

Ca și omul, cu amarul.

DE NELU DANCI