ANA PODARU & VICTOR COBZAC (VicCo) POEZII INGEMĂNATE ,,REZIST". ANTOLOGIE, VOL. II

 

„Un volum de Poezie trăită, pe care și l-au dorit un frate și o soră.

De-un grai cu Eminescu, plâng și cântă în aceiași limbă,

în limba Mamei, punte peste două maluri de Prut.

Cu, Doamne ajută!, acest proiect a prins rădăcini,

acum adună cititorii în jurul mesei.

Aici se tace prin cuvinte", (p. 2)

 

In memoriam - Ana Podaru

Decizia lui Dumnezeu, (versuri Victor Cobzac)

 

Să nu te dai, să nu te lași bătută,

De soartă dacă fugi, e mult mai greu,

Servește-ți ceaiul „dulce", prin și cucută,

Dacă așa decis-a Dumnezeu.

 

Să nu te lași amânată de furtună

Și-n niciun caz cu ochii plini de nori,

Ești îngerul născut să poarte două aripi,

De Dumnezeu creată ca să zbori.

 

Văzând cum te desprinzi de la țărână,

Cu dorul de-a te pierde printre stele,

Mă faci să cred că ești pe calea dreaptă,

Iar drumul ... ți-i pavat cu floricele.

 

Scrii versuri cum nu scrie nimeni altul,

De când te știu, o clipă, tu locului nu stai,

Atunci când Dumnezeu îți dă timp și putere,

Te simți printre cuvinte ... ca în Rai.

 

S-așterne roua peste pagina de carte,

Curg râuri de cuvinte, un Prut la doi artiști,

De-un sânge și de-un grai, frumos și românesc,

Prin care ne-am unit ... ca să reziști!

- din volumul Poezii îngemănate „REZIST". Antologie, vol. II, Chișinău-Londra, 2019, autori Ana Poenaru & Victor Cobzac (VicCo), apărut la Editura Tehnica Info, Chișinău, 2019, 180 p., ISBN 978-9975-63-450-2, având o prefață semnată de către Mihaela Ciubotariu (BT), intitulată Radiografia sufletelor curgătoare.

******

De ce-ai ales plecarea? Noi te-am iubit, tu știi!

Aveai atâtea vise și atâta tinerețe în privire ...

De ce le-ai dăruit-o stelelor?

Ce facem cu timpul prezent?

Când visele ne aparțin și roua ne cheamă în fiecare dimineață?

 

Vrut-aș-fi să fii. Să fim ...

azi ecoul îți e frate de ce cruce ce-ți însoțește privirea.

 

Dintre stele, Ana Podaru, plecată la ședința de Cenaclu literar în Ceruri, parcă mi-ar scrie răspuns:

NE MODELEAZĂ TIMPUL ÎN PALMA LUI MUNCITĂ ...

Da, iubită soră, îți dau și-acum dreptate,

dar ai plecat departe, lăsând urme-ntr-o carte!

Timpul trecut ne-a curs printre degete,

ne amăgim cu vorbe și ne încurajează

mângâierea clipei de azi.

*****

Văzându-ți plecarea, fratele de dincolo de Prutul

- și el frate al dorurilor noastre,

Victor Cobzac, și-a împreunat a rugă mâinile

și-a ridicat privirea către cer

și-a rostit cu voce tremurândă, ștergandu-și umbră unor lacrimi:

RUGĂ CĂTRE DUMNEZEU (VicCo, p. 22)

„Mă-închin

La Tine, Doamne,

În genunchi.

Tatăl nostru îl rostesc cu ochii

Plini de rouă,

Mai aprind și-o lumânare", (p. 22).

 

S-au trezit zorii unui amurg

S-a luminat apusul, parcă a chemare

Iar rugăciunea se înalța spre albastrul seninului.

Tot El, fratele mai mare,

continuând strigarea:

ÎȚI BAT LA UȘĂ PRIMUL (VicCo, p. 23) știu că Mă vezi și azi,

La Tine e chemare, la Tine sunt de toate!

Și parcă ecoul unui foșnet de vânt

bătea în clipa de mâine pentru a trezi roua de toamnă

pentru ULTIMUL VALS, (A.P, p.27):

„Cântul vântului întoarce prima frunză lângă pom,

Lângă cealaltă surată face scurte piruete...

Delicată-n jur valsează altă frunză cu paiete,

Bruma fuse generoasă, a-mbrăcat-o că pe-un gnom"...

 

*****

Nu pot să uit vântul, ploaia, rostesc rugăciune

NU ȘTIU SĂ UIT (VicCo, p. 25) și nici ușa deschisă

nu-mi lasă uitările în rătăcire

a mai crescut un câmp de maci

peste câmpia plină de zâmbet și verde

„E semn de bine!" îmi spun diminețile trezite

de ecoul cântecelor greierești

CE DOARE PLĂCUT... NU SE UITĂ (VicCo, p. 28)

îmi spune lacrima unui curcubeu

înțelegând zborul gândului meu

rătăcit prin vocea soarelui.

 

Nu mă voi opune sorții,

Dar dacă aș putea aș chema valul și seninul

Și m-aș căsători cu albastrul de rouă

Naș mi-ar fi universul.

Lăutari? Se știe... Greierii sufletului!

Un deșert de vise

Un buchet de lacrimi... același rai, același cer

Și totuși o VIZIUNE ABSTRACTĂ (A.P., p. 30).

Voi aduna visele și voi coborî cu picioarele pe pământ…

 

****

Pentru a împlini tăcerea, foșnetul cuvântului nerostit

Plin de uimire, apucase să înceapă refrenul unui apus:

DIN POZIȚIA MEA... VĂD O FEMEIE FRUMOASĂ (VicCo, p. 32).

„Frumoasă ești iubita mea,

O lume azi eu îți voi da,

O lume bună, deloc rea,

Să fiu al tău, să fii a mea!"

 

****

Așteaptă ora... clipele trec, vorbele rămân,

Iubirea o trag după cortina viselor îngemănate

Iar CLIPA DE RĂGAZ (A.P. p. 33)

se vinde pe două semințe de rouă.

Dorințele prind curcubeul de aripa albastră

și încep a număra printre stele și îngeri

macii treziți din somn ...

uitasem zborul de lumină pe pragul unui sărut.

 

OARE M-AI CREDE? (VicCo, p. 36),

dacă între două clipe de rătăcire

aș vrea să aleg zborul unui vultur!

dacă între două apusuri aș alege doar ecoul!

dacă între zorii unui cântec de gheață și frământările unui sărut

aș alege sinceritatea dimineții!

 

Știu că-mi înțelegi trecerea, știu că-mi vezi teama,

știu că-mi auzi cântecul de rouă

dintre două amintiri uitate pe cer

doar tu poți ști cel mai bine

doar tu poți respira în ritm cu inima mea

BLESTEM ȘI IERTARE (A.P. p. 37),

cad dintre doi nuferi

Blestemul plecării mult prea devreme,

Iertare pentru popas și clipa de rouă,

Am învățat un lucru - amândouă dor!

 

*****

Ecoul, chemat martor clipei

își cânta refrenul

N-AI SĂ MĂ CREZI (VicCo, p. 37)

„te aștept cu teamă-n suflet, cu-ntrebări și rătăciri".

 

*********

Ce-ntrebări te frământă, mică sirenă de albastru?

întreba pădurea trezită de primăvară.

Nu primise răspuns nici azi, nici mâine,

căuta printre amintirile rătăcite în rouă:

DACĂ ANA-I UN VIS, SE-MPLINEȘTE, (VicCo, p. 40) îi răspunse

într-un târziu clipa prezentă

O fi vis? O fi visare? Or fi uitări?

praful de stele stăpânea umbra toamnelor

Da! Era toamna viselor ... erau toamnele neculese și netrăite,

fac un TANDEM (A:P: p. 42) cu zorii dintr-o privire amintită.

 

lacrima știa adevărul și durerea

curgea fără umbră pe Râul Inimii

curgea ... umplea găleți de amintiri și dimineți

era un fel de ... CONTINUITATE (VicCo, p. 43)

între lumină și cuvânt

între dreptatea furată și rostirea de argint.

 

Eu, PRUNC NĂSCUT DIN FLOARE (A.P. p. 46)

am să las zestre libertatea mea, spuneau zorilor

așa ca-ntr-o spovedanie!

Era libertatea unui zbor, a unui gând, a unui vis

a unui sărut pământesc și lumesc

a unei priviri ce crede în Cristos.

 

Vorbea ecoul dintr-un cuib de vise:

M-AM NĂSCUT ROMÂN ȘI PUNCTUM.

M-AM NĂSCUT SĂ FIU POET (VicCo, p. 47) - mai știe cineva ce a urmat?

Da! Doar cântecul și poemul

„M-am născut să cânt iubirea,

Dragostea și fericirea,

M-am născut român și punctum,

Român de dincoace de Prut,

Ca Vieru, Eminescu,

Ciubotariu, M. Sorescu,

Radulean și Păunescu

Surioara mea, Podaru,

Știu și dulcele și-amarul,

Ca să mă-mpart cu frații mei,

Să le dau la toți cu carul,

Mie să-mi las

Din ce-a rămas”.

... DOUĂ SĂLCII PLÂNGĂTOARE (A. P. p. 49) ...

 

Două sălcii singure crescute la umbra valului albastru

două sălcii împletite cu privirea îngemănate

două sălcii ... care știu rostul cuvintelor

CE BINE E SĂ AI O SURIOARĂ (VicCo, p. 51),

două sălcii - frate și soră, dincolo și dincoace de Prut

podaru și cobzac

frate și soră gândind la cuvânt și dreptate

rostind adevăr și rugăciune...

dănțuind ca stelele singuratice

un dans al libertății noastre, al inimilor care bat într-un singur sens,

două sălcii uitate în visare și-n rouă de lacrimi

și-n iubire de patimi ...

și uite cum ... O POEZIE NAȘTE ALTĂ POEZIE (VicCo, p. 53)

Cât adevăr! Vieru, Eminescu, Podaru, Cobzac - ei știu

și ne spun și nouă cum se naște roua

cum cresc culorile curcubeului

cum respiră vântul,

cum se culeg macii

cum trăiește poezia ... cum trăiește poezia

printr-un singur cuvânt - REZIST!

 

VASILE BELE

Chiuzbaia, 18 noiembrie 2021