,,Îmi aud iarna
și tot mai multe ninsori
mi se-așază la tâmplă
clopoței de argint
mi se răsfiră prin gânduri
și bat zurbagii
să m-anunțe
că iarna iubirii
m-acoperă.
Veșnicia e rară
ca o floare de stâncă,
dar nu toți au menirea
s-o prindă”.
Poemul Îmi aud iarna (p. 88), face parte din volumul cu același nume, Îmi aud iarna, apărut la Editura PIM, Iași, 2021, 92 p., ISBN 978-606-13-6052-9, semnat de către poeta Paulina Georgescu, cu un Cuvânt înainte, semnat de autoare și o Prefață - Tabla de șah, care poartă semnătura poetului Cristian Gabriel Vulpoiu. Am primit acest volum cu ,,dedicație și iscălitură”, în toamna acestui an, (septembrie 2021), în cadrul Taberei de Creație Literare ,,Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!”, ediția 2021, organizată de către prof. Gelu Dragoș, poet popular Nelu Danci și subsemnatul, unde poeta și semnatara acestui minunat volum a fost invitată să participe. Mulțumim pentru că ne-ați onorat cu prezența. Sperăm să ne revedem edițiile următoare, pe care deja, plănuim să le organizăm. Doamne ajută!
Cine este Paulina Georgescu? O fire sensibilă, extrem de modestă și foarte prietenoasă. Dar, haideți să o lăsăm pe Dumneaei să se prezinte: ,,Am lăsat imaginația să zburde și m-am oprit la proză. Poemele sunt altceva. Le simt și le trăiesc altfel. E sufletul înfășurat în ele. Nu pot să mă prefac. Dacă în prima carte de poeme m-am căutat pe mine, pe cea din tinerețe ... și-am zis că Suntem două ... de data aceasta sunt numai eu. (...) Cine sunt eu? Un om trecător, ce primește totul. Și vrea să lase în toate o urmă a sa ... Cine sunt eu? Sunt o floare albastră din alt anotimp paralel, rătăcită, bizar, aici pe pământ ... Cine sunt eu? O fostă cifră. Așa mă autodefinesc. Până mai ieri un anonim. Credeam că am început un joc. Să scriu. Dar văd că jocul ia amploare. Și scriu. Și tot mia mult mă bag în lumea mea. A cărților. Trăiesc povestea. Iar la sfârșit, când mă despart de personaj, mă doare. Dar altul va veni la rând ... Și tot așa în continuare. Perpetuum mobile. Iar eu de fiecare dată voi fi contabil ... Pensionar ... Apoi voi scrie ... Sunt membră ASCIOR și USLR.”. Și ... a scris! Ce a scris? Iată și răspunsul:
,,Gânduri ... gânduri ... bolovani
incomensurabili de gânduri
cad, cad peste liniștea mea
se-aud picurând rănile mele
și mi-i somn ... și mi-e somn ...
în noapte o pasăre fugărește țipătul
și mă taie ... mă taie în o mie de cioburi ...
mă rup abrupt de trecut ... mă rup de
iubirea povară ... mă strecor
clandestin printre umbre ...
și mi-e greu ... tot mai greu s-o pornesc ...”,
poemul Gânduri ... gânduri (p. 70), din același volum, Îmi aud iarna.
****************
Venise bunicul pe la noi! Era frig ... frig rău,
vântul plecase la culcare
M-AI FERECAT în cămăruța viselor
și mi te-ai dăruit
în iarnă ... plină de căldură
cu obrazul roșu precum macii ...
ÎMI SPUI vorbe pe care doar ecoul le înțelege
iar noi ... noi ... doi străini în iarna tăcută
a nins peste tine, a nins peste brazi, a nins cu lacrimi
fulgii jucau în horă iar eu ALERGAM
să mă întâlnesc cu mine
până nu răsare asfințitul ...
ȘTII seara iubirilor din iarna fără vise?
O mai ții minte? eu, nu o pot uita
atunci mi te-am chemat iubire albă precum iarna viselor
se mai născuse o alată tăcere
o TĂCERE COMUNĂ, împreunată
cu mir și limpezime de izvor
sub cântec de nai ...
Luna, rătăcită prin alb, striga spre raze
N-AVEA GRIJĂ totul trece!
iar ecoul trezit de mirosul poamelor coapte
scria pe cer cu rouă
CAD VISE ... ȘI FRUNZE peste iubirea de-o vară
iar fulgii răzleți jucau ... era seara viselor care se împlinesc
în noaptea plină de alb
foșnetul de vânt chema gândul la împărtășanie
preotul îmbrăcat în haina zăpezii
vorbea despre GHEȚARII DIN NOI
și iubirea de aproapele apoi ne învăța poruncile
,,să nu furi!”
,,să nu minți!”
iarna și-a tras perdeaua și chema visul în pernă ...
DRAGOSTE, unde mi-ai rătăcit atâta timp?
de ce nu mi te-ai înveșnicit în suflet?
ai lăsat iarna să mă ningă și să-mi dăruie o clipă
dintr-o lacrimă
așa te-ai născut INCERTITUDINE alăturat dansului
azi VREAU să mă împărtășesc cu visarea clipelor de rouă
cu uitarea dintr-un zbor
NĂMOLUL se trezise ... alunga clipele de adevăr și
chema STRĂINUL DIN TINE ... doar iarna albă a înțeles
rostul și locul din privirile toamnei ...
Azi, AM SĂ ÎNCERC să plec din mine
îmi iau fulgii și plecăm pe-un vis spre albastru
dintr-o clipă de veșnicie o stâncă striga
TE VOI IUBI deseară
TE VOI IUBI ... TE VOI IUBI ... răspundeau fulgii treziți
SĂ RĂMÂN? să nu rămân? Să te ning? Să te strâng?
Da! Te strâng în palmă clipă de bucurie
iar JOCUL CU MINE abia a început ...
Adunam MĂȘTI și le dăruiam clipelor de lumină
născută dintr-un STRIGĂT iar razele dormeau
sub blândețea foșnetului de vânt
curcubeul aduna rouă iar UMBRA adormită
cernea răsfăț dintr-un izvor
AM TRAS OBLONUL - se mai născuse o seară
se va mai naște o zi ...
unde-mi ești ELIBERARE? Vino! Aleargă-mă!
scutește-mă de alb și dăruiește-mă sărutului
până nu intră albul în AGONIE
am pictat roua dimineții plecate la culcare în verde
NAȘTEREA UNEI PĂSĂRI a adunat Ursitoarele
greierul cânta valsul dimineților pierdute în veșnicie
iar Euterpe dansa cu clipa de iubire
ZBORUL spre tine mi-a fost liniște
o liniște care mă chema în adevăr ...
Cuvântul dintr-o RENAȘTERE de lună
îmi scria pe cer lacrima și patima iarna deja
se pregătea să plece la culcare
era CLIPA CÂND AI MURIT și te-ai înveșnicit
cu albul din iarna viitoare
facem o REPETIȚIE a iubirilor adormite
tu HIMERA IUBIRII
Eu, IERTARE ...
Așa ÎMI AUD IARNA din clipa de visare tulburată
eu CAPTIV ÎN TOAMNĂ
iar tu mireasă de lacrimă într-o ARDERE veșnică
aduni GÂNDURI ... GÂNDURI ... le împletești cu
răbdarea unui strop de fericire până
în ziua când MOARTEA TAIE CU SECERA ... totul
APUSUL încă aștepta ecoul clipei de adevăr
A MAI TRECUT O NOAPTE ... O, DOAMNE ...
și s-a mai născut o zi!
era primul cântat al cocoșilor ...
azi, MĂ-NDREPT SPRE TINE ... sinceritate
clipă de adevăr ... fericire ...
azi fug de mine ... fug ...
pentru că ÎMI AUD IARNA și uit cum crește iarba!
VASILE BELE
Chiuzbaia, 3 octombrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu