Eroii nu mor!

 

"Cine uită, nu merită!" Nicolae Iorga

 Eroii trăiesc în conștiința Oamenilor neamului, își petrec nemurirea atâta vreme cât condeiul poeților îi va așterne pe foaia nemuririi, a Divinității... Atunci când m-am simțit sufocat într-o societate a uitărilor, am găsit într-un ziar un poem dedicat memoriei celor răpuși de gloanțele căzute la Revoluția Română din 1989, care m-a cucerit prin frumusețea versurilor și conținutul lor.

"Poveste de Crăciun" vede lumina tiparului în luna decembrie a anului 2020. Practic, a retrezit și cucerit simțămintele românilor din toate colțurile lumii... Atunci când nimeni nu mai aștepta un poem dedicat celor căzuți spre viață eternă alături de Creator, iată că tânărul poet Cristian Bodnărescu ne uimește cu poezia cea mai frumoasă scrisă în memoria eroilor noștri...

Poemul este publicat în prima pagină a agenției de știri a "Radiodifuziunii Române - Rador", figurând la "Subiectul Zilei", în portalul cu 13 milioane vizite lunar "Ziare.com" și în alte 1000 surse media-publicații. Peste 4 milioane de căutări pe motorul Google au fost pentru poezia bodnăresciană.

Societatea românească contemporană post-comunistă, birocrată și a uitării valorilor neamului este atacată, însă și înstrăinarea pământurilor noastre milenare... Dar versurile poemului vorbesc de la sine.

Viziunea genială a poetului nostru este continuată de cea din poezia "Statui în Cer". Dacă noi (oamenii) nu am reușit să ridicăm o statuie în memoria eroilor revoluției, ochiul poetic îi conturează formele atunci când Îngerii Domnului o zidesc, în cer...

prof. Constantin Cernat

 

 Statui în Cer

“Geniului îi șade bine scriind, precum călătorului – cu drumul. Iubitul nostru poet și personalitate polivalentă, afirmată plenar, Cristian Bodnărescu, își urmează conștient și măiestrit, calea de suflet ales să vibreze răsunător și de enormele dureri ca plată pentru Libertate. Căci nu-mi pot imagina acum revenirea, ferească-ne Dumnezeu, la timpurile când atâtea suflete, printre care și al meu, se formau izolate ca într-o cușcă de fier, de o măcar cât de mică aluzie că ar exista Dumnezeu, că ar exista Rugăciune, Lumină Divină! Ei, de unde? Eram ridicularizată în sânul familiei că, oare de unde m-am luat, atât de religioasă? Ei, pe la 8 ani, când deja sunt plantate în subconștient, majoritatea caracteristicilor individuale, am aflat că există Rugăciunea! O prietenă m-a învățat cum să mă Rog Îngerului meu… Am avut dreptul să intru în Biserica satului, abia prin 1990… Era o casă de rugăciuni, deoarece Mănăstirea Răciula fusese transformată în orice, iar cînd a fost închisă, prin anii 1950, erau vărsări de zânge, luptele durând tocmai 9 zile… Colegele de clasă m-au inițiat în atmosfera Divinității. Se simțeau responsabile… să nu se zbată sufletul meu în neștire, necredință, neputință… Acum, revenind la mirificele Daruri poetice oferite de dragul nostru prieten Cristian, să lansăm, paralel, și la Clubul de comuniune spirituală PODURI DE DOR, un zguduitor poem STATUI ÎN CER. Un singur catren, și te transpui în una dintre inumanele crime care doar au confirmat Divinitatea Poporului Român, atât de Iubit de Dumnezeu! E sângele mulțimii/ Care în vis se stinge,/ E somnul națiunii/ În lacrimă de curge”.

Diana Zlatan

 

 

 

                                            POVESTE DE CRĂCIUN

 

Ne-au venit la uşi din nou

Trecând prin mari nămeţi,

Eroii noştri din alt tablou

Amintiţi doar de poeţi.

 

Chemaţi-i în casă, e frig

Să îi poftim la masă,

Ei ne-au apărat aprig

Sânge au pe-a lor cămaşă.

 

Să ne cunoaştem povestind

Chipurile lor ni se arată,

Văd o tânără murind

Un glonţ i-a intrat în faţă.

 

Un prunc mort ţine la sân

Întinsă pe strada rece,

Împuşcați de un acarian

Tinere cadavre sunt ferece.

 

  Morţii sunt desfiguraţi

  Sacrificaţi şi abandonaţi,

  Pe cer apar înaripați

  De Ochiul divin neuitaţi.

 

  Dar ei sunt tineri şi frumoşi

     În Paradisul neuitat,

  Ne apără ai noştri strămoşi

  De demonul întunecat.

 

  Cei vii sunt urâţi şi proşti

     În nepăsarea ucigaşă,

  Pe faţa hâdă poartă măşti

     În uitarea lor nevoiaşă.

 

   

Se bucură ca nişte câini

De un Crăciun însângerat,

De neamul nostru sunt haini

De parcă nici nu s-a întâmplat.

 

Nu mai avem deloc nămeţi,

Natura ne este ucisă

Copacii ne sunt furaţi

Ţara a fost distrusă.

 

Pământul ţării s-a vândut

De-un neam instrăinat,

E mai rău ca la-nceput

Străinii iar ne-au vânat.

 

Amintiţi doar de poeţi

Eroii noştri din alt tablou,

Trecând prin mari nămeţi

Ne-au venit la uşi din nou.

 

de Cristian Bodnărescu,

17 decembrie 2020

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

STATUI ÎN CER

 

Pentru eroii Revoluției din 1989, care nu au (încă) o statuie...

 

Peste pământul aspru

Păşind cu paşi desculți,

Rescriu iar un cadastru

Mulți comunişti inculți.

 

Hoție şi prostie,

În fine îşi dau mâna

Spulberând din glie

Biserici, e furtună!

 

Peste pământul aspru

Cadavrele plutesc,

Apare un dezastru

Şi oamenii roşesc.

 

E sângele mulțimii

Care în vis se stinge,

E somnul națiunii

În lacrimă de curge.

 

Te căutam în Labirint

Şi oase de sărman apar,

Prințul nu este un Sfânt

Oaselei-i tot în vis dispar.

 

Peste pământul aspru

Statuia ta nu vine,

E comunismul acru

Ce a rămas în vine.

 

Eroi din alte timpuri

Ale copilăriei lume,

Mă prindeți iar prin gânduri

Rostesc a voastre nume!

 

Pământul țarii noastre

Are statui lucioase

De comunişti – doar pietre

Pălind spre zări stâncoase.

 

Statuia ta aievea

Se vede-n seri senine,

Spre mine ea venea

Cu voi să mă cunune.

 

 Cătând spre altă boltă

 Statuia-ți necioplită

 Doar Îngeri mi-o arată,

 E cu argint marcată.

 

 

 Peste pământul aspru

 Doar buruieni răsar,

 Eram la ceasul sacru

 Gândind la tine iar.

 

     de Cristian Bodnărescu,

     18 Decembrie 2013