Solstiţiu, cea mai lungă noapte

 

32 de ani au trecut de la intrarea României într-o nouă eră, de când dictatura a fost înlocuită cu democraţia, de când libertatea a înlocuit constrângerea. Despre evenimentele din decembrie 1989 fiecare dintre cei care au trăit acele zile are propria lui părere. Nu există localitate, oricât de mică, în care să nu fi ajuns ecoul evenimentelor de la Timişoara. Marele miting din Bucureşti organizat special pentru Ceauşescu, unde trebuia să înfiereze protestele timişorenilor, s-a transformat în revoltă spontană.

Pe marginea spontaneităţii ar fi multe de discutat. Cine a strigat primul „Jos Ceauşescu”? De la vociferările grupului care l-au zăpăcit pe Nicolae Ceauşescu, mulţimea s-a transformat într-un vuiet. După „Alo, alo, staţi la locurile voastre”, soţii Ceauşescu au fost extraşi de pe balconul Comitetului Central, azi Muzeul Naţional de Artă al României, urcaţi într-un elicopter, apoi daţi dispăruţi. Aşa a început.

Dacă s-ar admite că protestele extinse în toate marile oraşe s-au transformat rapid în revoluţie anti-comunistă, lucrurile ar fi mai simple. Nu s-a admis această teză în mod tranşant.

Apariţia lui Ion Iliescu a bulversat evoluţia firească a unei autentice revoluţii anti-comuniste. Fost demnitar comunist, intrat în dizgraţia lui Ceauşescu, dar păstrat la vârful sistemului, Ion Iliescu, primit cu entuziasm de marea parte a populaţiei, s-a dovedit a fi elementul care a tras România, pentru mulţi ani, pe o linie moartă, anti-occidentală.

“Cine-a stat cinci ani la ruşi/ Nu poate gândi ca Busch”, se striga la primele proteste anti-FSN.

Istoria este istorie, dar atâta vreme cât nu intră în manualele şcolare evenimentele sunt discutabile, controversate. Iar, aşa cum aflăm în aceste zile, Revoluţia Română nu este tratată în manuale ca un mare eveniment istoric, de exemplu ca Primul Război Mondial.

Prin urmare, fiecare român, chiar şi cei tineri, au propria lor imagine despre ce s-a întâmplat acum 32 de ani, cu câteva zile înainte de Crăciun.

Ca orice reşedinţă de judeţ şi Satu Mare a fost participant activ la evenimentele care au cuprins toată ţara. Nu s-au înregistrat morţi, nu au fost răniţi, nu s-a tras. Pe scurt a fost o revoluţie paşnică. Este adevărat că sătmărenii au ieşit în stradă după fuga lui Ceauşescu. La fel s-a întâmplat în toată ţara, cu excepţia Timişoarei. Bucureştiul a amplificat protestele din Timişoara, dar fără o extindere la nivelul întregii ţări regimul comunist nu s-ar fi prăbuşit atât de repede şi iremediabil.

Ce a urmat, cum au evoluat lucrurile în România, este o altă discuţie. În orice caz, altfel au sperat oamenii că va fi viitorul în democraţie.

Cea de-a 32-a aniversare a revoluţiei din decembrie 1989 nici nu poate fi considerată aniversare. CFR-iştii au întâmpinat această aniversare cu o grevă spontană. Sindicaliştii din Educaţie, Sănătate, Poliţie, cer salarii mai mari. La intrarea în ţară, milioanele de români care lucrează în străinătate stau la cozi interminabile. Nu mai există penuria de alimente din perioada regimului ceauşist, dar au venit scumpirile la tot şi la toate.

Până la urmă ceea ce a rămas, şi nu poate fi contestat, în ciuda imperfecţiunilor, este regimul democratic. Se poate protesta, există libertatea cuvântului, libertatea de expresie. De fapt aceasta este esenţa democraţiei. În rest, sunt mofturi, interese politice, dar şi nedreptăţi sociale. Democraţia nu presupune, din păcate, nici dreptate, nici egalitate. Aceste lucruri nu se ştiau în 1989.

Noaptea cea mai lungă, noaptea Solstiţiului de iarnă, a însemnat doar începutul unui drum, fără să dea garanţia siguranţei zilei de mâine, fără să ofere mijloacele de exercitare a dreptului la libera exprimare a opiniilor, libertatea cuvântului, libertatea de expresie.

Noaptea Solstiţiului de iarnă a anului 1989 a însemnat, pentru un grup de scriitori din Satu Mare, apariţia publicaţiei Solstiţiu, transformat în anul 1992 în cotidianul Informaţia Zilei de acum. De ce am schimbat numele, dat de Ilie Sălceanu? Pentru că, în foarte scurtă vreme ne-am dat seama că Revoluţia din decembrie 1989 nu era decât o platoşă simbolică, un cadru care-ţi oferea o farfurie goală pe care tu singur trebuie să o umpli, în timp ce statul, instituţiile statului, nu fac altceva decât să-ţi pună cât mai multe piedici. Cu toate acestea, pentru nimic în lume, niciun român, oricât de oropsit ar fi, n-ar schimba democraţia şchioapă de azi cu dictatura de dinainte de 21 decembrie 1989, din ziua care timp de 32 de ani nu a reuşit să se transforme într-o aniversare asemeni zilei de 1 Decembrie 1918.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Satu Mare