Gânduri la sfârşit şi început de an!

 

  Dragă Gelu,

  Tristețea cu care ai încheiat anul precedent m-a pus pe gânduri, deoarece te știu ca un optimist - și așa este firesc la un cadru didactic - și cu asta  cred că am dorit a zice că nedreptatea nu este ceva nou ci de când lumea.

    Cum poți cataloga un guvern care nu face nimic, numai datorii de miliarde  de dolari, care cică au ajuns la 40% din PIB, mai avem câteva zile și țara aceasta scumpă se va numi : Republica Liberală, vândută pe datorii...

    Un  alt ”Neglijeu” este faptul că  a crescut consumul de apă enorm. Dacă pe vremuri Transilvania a fost o mare care a acoperit și teritoriul Argeșului, acum se văd Munții de sare din Iran, care și ei erau sub apă. A dispărut Marea Aral și încet, încet Marea Caspică se ”usucă” zilnic, timp în care aici în țară multe dealuri sunt  pleșuve, deoarece nu ne interesează  pădurile, casa jivinelor, ci numai lemnul, că vânătoarea nu este pentru oamenii de rând.

    Dar cum ziceam, răul este ancestral. Bunăoară, un simplu mucos cum eram, fiind sărac, de mai multe ori a trebuit să ”las” locurile premiate altora, care aduceau smântâna proaspătă de acasă...

    Desigur, că  cel mai greu moment a fost  moartea tatălui meu când mi-am dat seama că mâna sub care eram ocrotit nu mai este și eu nu  împlinisem 10 ani!

    A urmat ce era firesc, așa că după ce mi-au făcut 11 găuri în cap (spărturi)  eu nu mai am în astă lume  rost să aștept DREPTATE de la nimeni și am primit lupta. În școala profesională care la început era a REZERVELOR  DE  MUNCĂ apoi a M.A.I.  nu se dădeau premii. Atunci m-am decis că trebuie să  arăt că pot mai mult. Și am arătat până am devenit cine sunt și chiar mă pot întrece  cu ceilalți.

    În câmpul muncii în 1960 mi s-a făcut o mare nedreptate și am scris la Gheorghe Gheorghiu Dej, după care  atât la Cianurația Baia Mare cât și la armată și apoi la școala de maiștri eram ori primul ori al doilea... 

    Dar adevărata fericire a fost aceea de diriginte. Cu toate că aveam o clasă problemă, cu fiecare clasă  dintre ei mă mândresc.

    Când văd un copil zâmbesc și plâng de are necazuri. Eu Gelule te-am văzut un real ”Domnu Trandafir” și prin activitățile tale la clasă alături de tine eram fericit când știam că acei copii la care le ești diriginte vor fi ”oamenii viitorului” nostru care în anii -2000- nu am fost precum ne-am lăudat.

    Un an nou și fericire, ție, familiei și claselor tale, Dascăl Minunat!

    Cu drag,

 Toma G. ROCNEANU.