Costel Avrămescu: "Îmi plac provocările şi, odată asumate, le aloc timp şi energie pentru a le dezvolta"

 

Ținând de motivații mai mult sau mai puțin conjuncturale, am venit, destul de târziu, dar cu un aer de încredere și fericire juvenile, în lumea fascinantă a poeziei, dintr-o zonă extraliterară. Dintotdeauna, prin finețea ritmului specific, armonie, expresivitate și imagine, am considerat poezia superioară celorlalte genuri literare; alături de tragedie, în antichitate, domina cu autoritate câmpul literar.

În ultima perioadă, din ce în ce mai des și tot mai stăruitor, am căutat un loc unde să-mi înmănunchez ideile, să mă eliberez de stres scriind orice îmi trece prin cap și să mă pot exprima liber de constrângeri, încercând să nu rămân ancorat într-un concret nesemnificativ, ci să fac, din propria modalitate poetică, un instrument de măsurare și recuperare a timpului pierdut.

Dând îngăduință nelimitată imaginației, în solitudinea retragerii din lumea simțului comun, mai mult în căutare de sens decât de adevăr, a luat naștere prezentul volum de versuri. Poemele sale nu sunt altceva decât niște intenții mentale care, îngemânate cu alte intenții mentale, au zămislit gânduri în laboratorul lăuntric al sufletului. Ele surprind fragmente biografice, secvențe de viață trăită și experiență consumată, natură contemplată și savurată în cele mai mici detalii, idei relevante din cărțile citite etc. Este un fel de neliniște interioară în căutarea unui echilibru abstract prin reflecții personale, simple cugetări (neo)metafizice, rod al pulsiunilor și tendințelor interioare, în fața multiplelor posibilități de ,,a fi”.

Îmi plac provocările și, odată asumate, le aloc timp și energie pentru a le dezvolta. Mă consider și mă analizez ca parte a naturii, entitate organică evolutivă, cu capacitate de autoreglare. De acea, alături de cuvânt, frumusețea și bogăția ei reprezintă sursa de energie de care am nevoie. Este muza și partenerul de creație în majoritatea poemelor. În relevanța raportului dintre cunoaștere și viață, metaforic, natura are si alte sensuri: solicitudine și amabilitate, exercițiul oferirii-primirii și șansa unor transformari, introspecții și ocazii componistice norocoase, orizonturi noi, perspective și speranțe.

Ca un autodidact dialectic, integrând experiența personală în secvențele aparent disparate ale poemelor de relativ mică întindere, dar cu o oarecare densitate și intensitate, sper unificate prin structura lor simbolică, am încercat să îngemănez sevele naturii și ale existenței cu sentimentul apartenenței la matricea de pământ și spirit a vrem(ur)ilor care ne îngăduie.

Sincere mulțumiri și aleasă considerație domnului Corin BIANU pentru prefață, iar pentru referințele critice,, doamnelor Nina CERANU, Beatrice ALFRED și domnilor Cornel UDREA, Traian VASILCĂU, Dragoș NICULESCU și Andre CRUCHAGA. Aceleași sentimente de prețuire și pentru editorul George-Nicolae STROIA și editura Armonii Culturale.