Încă o îmbărbătare din partea americanilor

 

Vizita vicepreşedintelui Kamala Harris (foto) în Polonia şi România, deci în două ţări din flancul estic al NATO, este o dovadă a interesului pe care îl acordă  Statele Unite situaţiei din Ucraina. Şi Polonia şi România au primit un semnal puternic din partea SUA şi aliaţilor că nu vor fi lăsate singure în faţa ameninţării ruseşti.

„Un atac împotriva unei ţări NATO este un atac împotriva întregii Alianţe” este rostit zi de zi, la toate întâlnirile oficiale şi neoficiale.

Articolul cinci din Tratat nu este un simplu slogan, ci însăşi esenţa acestei alianţe formată din 30 de ţări, în frunte cu Statele Unite. Dacă vizita unui preşedinte SUA  într-o ţară devine o dată istorică, vizita unui vicepreşedinte american este un eveniment deosebit de important mai ales când survine într-o perioadă complicată.

O mai complicată situaţie decât cea prin care trece acum omenirea este, din fericire, destul de rară. Conflicte armate au fost şi sunt mereu, însă ele fiind departe de Europa nu au avut un răsunet atât de mare ca războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu două săptămâni.

  Războaiele din fosta Yugoslavia au dat naştere la multe tragedii, dar nu s-a pus niciodată problema izbucnirii unui nou război mondial. SUA şi Rusia s-au implicat, mai mult sau mai puţin pe faţă, dar nu s-a pus nicio secundă  problema utilizării armelor nucleare.

Cu totul altfel se prezintă acum lucrurile. Federaţia Rusă, una din marile puteri militare mondiale, a atacat cea mai mare ţară din fosta Uniune Sovietică. Preşedintele Putin nu consideră că ar fi vorba despre un război, ci doar despre o operaţie specială.  Cum trebuie înţeleasă această şaradă? Destul de simplu: Putin vrea să transmită că invadând Ucraina nu face altceva decât să apere Rusia de un presupus atac NATO asupra Rusiei, prin intermediul Ucrainei.

Ministrul de externe rus, Lavrov, a şocat ziariştii în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Turcia susţinând că Rusia nu este în război cu Ucraina, ci doar într-o expediţie specială.

Interesant este că după al doilea război mondial, în Europa doar  tancurile ruseşti au invadat alte state, Ungaria în 1956, Cehoslovacia în 1968, pentru ca apoi Federaţia Rusă să nu facă altceva decât să reînvie această tendinţă războinică a Kremlinului. S-ar părea că  toate legăturile diplomatice au fost rupte. Preşedintele Putin a declarat război întregii lumii. Starea de nesiguranţă şi neîncredere se extinde la nivelul întregii planete. Până şi îndepărtata Japonie trimite ajutoare Ucrainei, iar China nu mai este chiar atât de decisă să ajute Rusia.

Confruntările armate,  pierderile materiale, sancţiunile economice, cu consecinţe economice dezastruoase pentru ambele tabere, mai ales pentru populaţia Rusiei, nu-l conving pe Vladimir Putin să stea la masa tratativelor. Tot mai des se aude cuvântul „nebun”, şi întreaga comunitate democratică mondială aşteaptă o revoltă, o răscoală a populaţiei imensei Rusii împotriva tiranului.

În faţa realităţii, propaganda rusă nu mai are argumente să demonstreze că este un război de apărare, că este un război al întregului popor. Logic este ca rezolvarea situaţiei să vină din ţara lui Tolstoi şi Dostoievski, cu condiţia ca ruşii să uite de Stalin, de URSS şi de Vladimir Putin. Se poate întâmpla o astfel de minune?

Invazia Ucrainei va rămâne o pată pe obrazul Rusiei care nu se va şterge în acest secol, comparabilă cu „vina colectivă” pe care încă o resimte Germania din cauza lui Hitler.  Deocamdată vorbesc doar armele şi sancţiunile, iar consecinţele le resimte întreaga populaţie a Europei, în frunte cu milioanele de refugiaţi ucraineni.

Cum se va sfârşi coşmarul? Nimeni nu ştie, dar atenţia pe care o acordă SUA ţărilor din proximitatea războiului merită salutată. Vizita vicepreşedintelui Kamala Harris la Bucureşti este mai mult decât o îmbărbătare din partea americanilor. Pentru că în urma ei vor veni şi ajutoarele concrete.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş