vineri, 4 martie 2022

Ioan Groșan, epicul consacrat

 

                                                                                        de  Gheorghe Pârja

De opera și omul Ioan Groșan m-am apropiat cu o curiozitate sporită, deoarece venea în literatură cu vocația întemeierii unor genuri care l-au făcut să fie autorul cu identitate narativă care a provocat multe insomnii criticii literare. Scriind des despre prozatorii născuți în Maramureș, mi-am definit un patrulater epic celebru: Alexandru Ivasiuc, Augustin Buzura, Nicolae Breban și Ioan Groșan. Cu piesa de teatru „Școala ludică”, Ioan Groșan a propus o nouă manieră de a scrie teatru. Venea din vulcanul trupei studenților „Ars Amatoria,” care a funcționat autonom pe lângă revista literară clujeană „Echinox.” Reprezentarea piesei a fost punctul culminant în activitatea acestui grup artistic. Au curs aprecierile.

Ion Vartic spune: „Parodist îndrăcit și crud al oricăror conveniențe sociale și culturale, îmbibat de subtile iluzii și referințe livrești, Ioan Groșan este un sclipitor dramaturg postmodernist.” A urmat timpul cunoașterii reciproce. El născut în Mogoșești, a urmat școala la Satulung, așezări orgolioase pe Someș, eu veneam din Desești, de pe Mara, așa că aveam ce povesti despre lumea satului și curgerea râurilor. Am devenit prieteni. Și ca orice prieteni adevărați ne căutam, așa că nu ne-am pierdut niciodată. Mi-am dat seama că poți trece cu Ioan Groșan peste ape învolburate, poți construi poduri din cărți și suflete răvășite, dar mai ales poți înălța case dintr-o realitate apropiată, pe care mulți dintre noi nu o percepem în toată splendoarea ei. Doar Ioan Groșan avea cheia cu care a deschis porțile lumii epice în care s-a instalat. Proza lui a făcut cărare pe câmpul generației sale.

Darul scriitorului Ioan Groșan este ochiul, unul ciclopic, cu care el mărește amănuntul lumii prin care trecem. Ori în care stăm. Ludicul, din care Groșan a făcut școală, după cum ați văzut, este bun prieten cu ironia, care nu este povestită de autor, ci este conținută într-o realitate, când de râsul lumii, când cuprinsă de o melancolie îmbujorată. Cu un alt ochi, de data asta de albină, Groșan descoase toate cusăturile unei lumi vegheate de dogmă. Spre bucuria noastră de cititori, scriitorul are îndemânarea să tragă cortina tocmai când actorii se fardează, își aranjează ciorapii, ori își pun mustăți false. Povestirile, nuvelele și romanul dovedesc un excelent povestitor, cu un talent unic, care și-a câștigat „statutul de cetățean de onoare în canonul umoriștilor români din toate timpurile.”

Groșan s-a impus categoric în proza contemporană printr-un talent narativ și descriptiv, dar și printr-o suplă inteligență. Deși în proza lui plutește și aburul locului, substanța epică este proiectată în zona marilor semnificații. De unde se vede că scriitorul a asimilat, până la topire, lectura marilor clasici. Pentru Ioan Groșan, dincolo de purpură, este cruda și draga lui realitate. Deși îl suspectez că a stat, pe o terasă bucureșteană, cu însuși I.L. Caragiale. Dacă mai citești câteva file din Cartea lui, îl vei întâlni preocupat de abisal, dar și de realismul magic. Ceva din Dostoievski, dar și din Mircea Eliade.

Cutez a spune că Ioan Groșan nu a întârziat prea mult prin opera acestor clasici, pentru că îl aștepta trenul de noapte, sau trebuia să ajungă din urmă caravana cinematografică în satul Mogoșeşti. Opera lui este pe bună dreptate cinstită, comentată, fiind cuprinsă în Istorii ale Literaturii Române alcătuite de Nicolae Manolescu, Marian Popa, Ion Bogdan Lefter, ori în dicționare literare. Acolo sunt mănoase analize ale operei lui Ioan Groșan, fiind socotit un scriitor reprezentativ al postmodernismului românesc, dramaturg și publicist. De două ori i s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Este o prezență activă la manifestările literare din Maramureș: la Vișeul de Sus, Ocoliș, Desești sau Sighetul Marmației. A avut șansa să fie alături, o vreme, de două personalități ale culturii și spiritualității românești: romancierul Nicolae Breban și regizorul Lucian Pintilie. Cu Breban a bătut Europa în lung și în lat, iar cu Pintilie a fost la Cannes, cu filmul „Balanța”, care a avut un imens succes.

Cu amândoi s-a amuzat de spectacolul lumii. Ca om, Ioan Groșan are vocație de taumaturg. În prezența lui nu te simți străin niciodată. Știe să dăruiască minunea aceea rară, numită prietenie. Acest text l-am scris pentru a-i folosi autorului nostru din Satulung să-și proiecteze filmul vieții pe peretele școlii. Ca pe vremuri, când venea caravana cinematografică prin satele noastre. Că de la „Școala ludică”, la Școala din Satulung este drumul consacrării unui scriitor cu rigoare profundă în scris și cu o contaminantă generozitate umană. Un excepțional nuvelist și un scriitor plin de surprize.

Nu-i așa, domnule profesor Ion Săcălean? Că amândoi am vorbit despre un scriitor consacrat. Adică o autoritate în domeniu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu