de Gheorghe Pârja
De opera și omul Ioan Groșan m-am apropiat cu o
curiozitate sporită, deoarece venea în literatură cu vocația întemeierii unor
genuri care l-au făcut să fie autorul cu identitate narativă care a provocat multe
insomnii criticii literare. Scriind des despre prozatorii născuți în Maramureș,
mi-am definit un patrulater epic celebru: Alexandru Ivasiuc, Augustin Buzura,
Nicolae Breban și Ioan Groșan. Cu piesa de teatru „Școala ludică”, Ioan Groșan
a propus o nouă manieră de a scrie teatru. Venea din vulcanul trupei studenților
„Ars Amatoria,” care a funcționat autonom pe lângă revista literară clujeană
„Echinox.” Reprezentarea piesei a fost punctul culminant în activitatea acestui
grup artistic. Au curs aprecierile.
Ion Vartic spune: „Parodist îndrăcit și crud al
oricăror conveniențe sociale și culturale, îmbibat de subtile iluzii și
referințe livrești, Ioan Groșan este un sclipitor dramaturg postmodernist.” A
urmat timpul cunoașterii reciproce. El născut în Mogoșești, a urmat școala la
Satulung, așezări orgolioase pe Someș, eu veneam din Desești, de pe Mara, așa
că aveam ce povesti despre lumea satului și curgerea râurilor. Am devenit
prieteni. Și ca orice prieteni adevărați ne căutam, așa că nu ne-am pierdut niciodată.
Mi-am dat seama că poți trece cu Ioan Groșan peste ape învolburate, poți
construi poduri din cărți și suflete răvășite, dar mai ales poți înălța case
dintr-o realitate apropiată, pe care mulți dintre noi nu o percepem în toată
splendoarea ei. Doar Ioan Groșan avea cheia cu care a deschis porțile lumii
epice în care s-a instalat. Proza lui a făcut cărare pe câmpul generației sale.
Darul scriitorului Ioan Groșan este ochiul, unul
ciclopic, cu care el mărește amănuntul lumii prin care trecem. Ori în care
stăm. Ludicul, din care Groșan a făcut școală, după cum ați văzut, este bun
prieten cu ironia, care nu este povestită de autor, ci este conținută într-o
realitate, când de râsul lumii, când cuprinsă de o melancolie îmbujorată. Cu un
alt ochi, de data asta de albină, Groșan descoase toate cusăturile unei lumi
vegheate de dogmă. Spre bucuria noastră de cititori, scriitorul are îndemânarea
să tragă cortina tocmai când actorii se fardează, își aranjează ciorapii, ori
își pun mustăți false. Povestirile, nuvelele și romanul dovedesc un excelent
povestitor, cu un talent unic, care și-a câștigat „statutul de cetățean de
onoare în canonul umoriștilor români din toate timpurile.”
Groșan s-a impus categoric în proza contemporană
printr-un talent narativ și descriptiv, dar și printr-o suplă inteligență. Deși
în proza lui plutește și aburul locului, substanța epică este proiectată în
zona marilor semnificații. De unde se vede că scriitorul a asimilat, până la
topire, lectura marilor clasici. Pentru Ioan Groșan, dincolo de purpură, este
cruda și draga lui realitate. Deși îl suspectez că a stat, pe o terasă
bucureșteană, cu însuși I.L. Caragiale. Dacă mai citești câteva file din Cartea
lui, îl vei întâlni preocupat de abisal, dar și de realismul magic. Ceva din
Dostoievski, dar și din Mircea Eliade.
Cutez a spune că Ioan Groșan nu a întârziat prea
mult prin opera acestor clasici, pentru că îl aștepta trenul de noapte, sau
trebuia să ajungă din urmă caravana cinematografică în satul Mogoșeşti. Opera lui
este pe bună dreptate cinstită, comentată, fiind cuprinsă în Istorii ale
Literaturii Române alcătuite de Nicolae Manolescu, Marian Popa, Ion Bogdan
Lefter, ori în dicționare literare. Acolo sunt mănoase analize ale operei lui
Ioan Groșan, fiind socotit un scriitor reprezentativ al postmodernismului
românesc, dramaturg și publicist. De două ori i s-a decernat Premiul Uniunii
Scriitorilor din România. Este o prezență activă la manifestările literare din
Maramureș: la Vișeul de Sus, Ocoliș, Desești sau Sighetul Marmației. A avut șansa
să fie alături, o vreme, de două personalități ale culturii și spiritualității
românești: romancierul Nicolae Breban și regizorul Lucian Pintilie. Cu Breban a
bătut Europa în lung și în lat, iar cu Pintilie a fost la Cannes, cu filmul
„Balanța”, care a avut un imens succes.
Cu amândoi s-a amuzat de spectacolul lumii. Ca om,
Ioan Groșan are vocație de taumaturg. În prezența lui nu te simți străin
niciodată. Știe să dăruiască minunea aceea rară, numită prietenie. Acest text
l-am scris pentru a-i folosi autorului nostru din Satulung să-și proiecteze
filmul vieții pe peretele școlii. Ca pe vremuri, când venea caravana
cinematografică prin satele noastre. Că de la „Școala ludică”, la Școala din
Satulung este drumul consacrării unui scriitor cu rigoare profundă în scris și
cu o contaminantă generozitate umană. Un excepțional nuvelist și un scriitor
plin de surprize.
Nu-i așa, domnule profesor Ion Săcălean? Că amândoi
am vorbit despre un scriitor consacrat. Adică o autoritate în domeniu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu