Joi, 24 februarie 2022, la ora 4.30, dimineața, cînd Rusia a atacat Ucraina poate fi considerat începutul a ceea ce Marian Preda numea în romanul Delirul, Delirul Istoriei. De la acest moment au trecut 16 zile. Cînd a izbucnit Primul Război Mondial, lumea era convinsă că va dura cîteva zile, hai, cel mult, cîteva săptămîni. A durat cinci ani. La fel s-a întîmplat și cu al Doilea Război Mondial. A durat șase ani. În martie 2020, cînd s-a ivit Pandemia, toată lumea a crezut că-n cîteva zile, hai, cîteva săptămîni, se va încheia. Au trecut de atunci fix doi ani. Deși încheiată în multe țări (printre care și România), prin Decrete de stat, Pandemia n-a luat sfîrșit.
A
fost una dintre iluziile întreținute de liderii politici pentru a convinge
Popoarele să sprijine Războiul.
O altă iluzie a fost cea pe care am putea-o numi
Războiul ca plimbare. Se pleca pe front cu cîntece, în timp ce de pe margini
cuconițele aruncau cu flori. Dăm o raită pînă în capitala inamică, îl prindem
de barbă pe șeful țării și ne întoarcem tot cîntînd. Realitatea a dezmințit în
chip tragic aceste iluzii. Cele două războaie mondiale au fost niște măcelării
gigantice. Cei rămași acasă au fost nevoiți să suporte privațiuni,
bombardamente, boli și foame. Cine-și imagina cînd a izbucnit Pandemia că vom
sta închiși în case luni întregi, că vom purta mască în chip obligatoriu, că nu
vom mai călători?
Iluziile par să se repete și în cazul Războiului din
Ucraina. Și, joi, 24 februarie 2022, mulți vor fi fost convinși că în cîteva
zile Războiul se va încheia. Se paria pe teza că rușii au angajat un
Blitzkrieg. S-a dovedit o teză falsă. Rușii s-au lansat într-un război pe
termen lung. Conducătorii țărilor occidentale nu i-au prevenit pe cetățeni că
vor urma vremuri grele. Nici acum, după 16 zile, nici la noi, nici în Europa
Conducătorii nu spun Popoarelor că le așteaptă vremuri grele, dar mai ales
multe momente în care Lumea va sta cu inima cît un purice în așteptarea
Războiului nuclear. Războiului angajat de Rusia i s-a răspuns de către SUA și
Occident cu un război economic. Prin toate notele sale, sancțiunile aplicate
Rusiei de Occident echivalează cu un Război. Dacă între Occident și Rusia s-ar fi
declanșat un război clasic, nu numai rușii, dar și occidentalii ar fi suferit:
De
la bombardamente reciproce pînă la măsuri de austeritate.
În cazul Războiului America – Rusia prin intermediul
Ucrainei, ucrainenii suportă bombele și rușii, efectele economice. Economia
Occidentului s-a legat de economia Rusiei prin mii de fire nevăzute în cadrul
globalizării. Prin urmare, sancțiunile aplicate Rusiei în cadrul Războiului
economic încep să fie resimțite și în Occident. Privațiunile vor atinge la un
moment dat nivelul privațiunilor impuse de un război clasic. Privațiunilor
trebuie să le adăugăm tensiunea creată de starea de război. Cînd SUA au atacat
Irakul, imaginile de pe front transmise de televiziuni nu aveau mai mare impact
emoțional decît cele dintr-un serial pe Netflix. Acum însă Războiul e lîngă
noi. Imaginile transmise de televiziuni nonstop din Ucraina țin telespectatorul
occidental într-o atmosferă de război. Tensiunea e exacerbată și de pericolul
unui război între Occident și Rusia. Liderii occidentali se străduiesc să
păstreze Războiul cu Federația Rusă în hotarele războiului economic. Un
asemenea efort reușește dacă războiul se încheie repede.
Războiul
se lungește.
E greu de imaginat că Rusia va da înapoi. Vladimir
Putin știe că o înfrîngere în Ucraina înseamnă nu numai finele destinului său
politic, dar și finele pretenției Rusiei de a mai fi pe planetă o putere care
contează. Imposibilitatea Rusiei de a da înapoi face ca războiul să se
lungească și să se adîncească. Efortul Rusiei de a învinge va fi pe zi ce trece
tot mai mare. Asta înseamnă însă o și mai mare cruzime în război , și o și mai
mare cruzime înseamnă, prin intermediul televiziunilor, o și mai mare indignare
în opinia publică. Sub presiunea acestei stări de spirit, liderii occidentali vor
impune noi sancțiuni. Numai că escaladarea sancțiunilor impuse rușilor înseamnă
și escaladarea efectelor grave ale sancțiunilor asupra cetățenilor occidentali.
Și dacă muniția sancțiunilor se va epuiza, vor rezista liderii occidentali
presiunii publice de a declanșa un război – război împotriva Rusiei?
Să zicem că liderii occidentali se vor strădui din
răsputeri să nu dea curs presiunii exercitate de opinia publică.
Să zicem astfel că se va rămîne la arma
sancțiunilor. Efectele sancțiunilor asupra cetățenilor occidentali vor spori în
gravitate pe măsură ce Războiul se lungește. Pentru că într-o lume globalizată,
în care țările sînt legate prin mii de fire, Războiul ruso- ucrainean, chiar și
dacă n-ar fi sancțiunile economice, tot s-ar simți în viața cotidiană.
Cît
s-ar putea lungi Războiul ?
Să trecem în revistă războaiele de după căderea
comunismului:
Primul război din Golf – două luni
Al doilea război din Golf – o lună și ceva.
Războiul împotriva Serbiei – trei luni.
Războiul din Afganistan – două luni.
Dintre aceste războaie, lungimea surprinde mai ales
în al doilea război din Golf. Forța Coaliției internaționale era uriașă față de
cea a Irakului. Și cu toate acestea, Războiul a durat o lună și ceva. E un
amănunt de care trebuie să ținem seama pentru a nu ne iluziona că Rusia nu
învinge imediat, pentru că e slabă. Împotriva amărîtei armate a lui Saddam
Hussein, America a aruncat în luptă ditamai coaliția internațională și armament
de ultimă oră. Cu toate acestea Războiul a durat o lună și ceva. Inclusiv cu
acuzații de crime împotriva umanității.
Nici unul dintre aceste războaie calde n-a fost
însoțit de un război economic din partea Occidentului, cu excepția celui din
Iugoslavia, limitat însă la bombardamente aeriene, și fără a se bucura de
sprijinul Rusiei, pentru Serbia. Apoi războaiele au fost în afara Europei. Prin
asta ele n-au avut drept componentă esențială Războiul mediatic, cel ce are
drept consecință tensiunea împinsă pînă la isterie, cum se întîmplă acum.
Sîntem
doar după două săptămîni de război.
Războiul ruso-finlandez din 1939 – 1940, cu care
seamănă Războiul ruso-ucrainean, a durat patru luni.
Lungirea și adîncirea Războiului vor ridica de la o
zi la alta presiunea opiniei publice asupra liderilor occidentali ca NATO să
intervină și astfel omenirea să se confrunte cu posibilitatea unui război
nimicitor. Cît timp vor putea rezista liderii occidentali acestei presiuni?
Dacă războiul va fi păstrat în hotarele războiului
economic, lungirea și adîncirea vor impune cetățenilor occidentali tot mai multe
privațiuni. Printre acești cetățeni se numără și români.
Pe 10 mai 1940, Churchill spunea poporului englez:
„Nu
am nimic de oferit decât sânge, trudă, lacrimi și sudoare . Avem în fața
noastră un calvar de cea mai gravă natură. Avem în fața noastră multe, multe
luni lungi de luptă și de suferință.”
N-ar fi cazul ca popoarele din Europa să fie
avertizate că le așteaptă vremuri grele?
Autor:
Ion Cristoiu
Sursa:
cristoiublog.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu