Poezii despre MAMA

 

Mama mea făcută din surâs

Mama mea plutea între un vis neîmplinit

și o palmă de la viață…

Mama mea a respirat între un prunc nenăscut

și-un altul, ce-i scâncea în brață…

Nu cred c-a atins cu vreun pas praful de pe drum,

căci rotocoale imense o-ncadrau în lumină, oarecum…

Mama mea plutea într-un albastru de cer

care i-a curs în ochi și-a născocit acolo mister…

Mama mea a căzut în dureri fără plâns,

chipul i l-au înseninat străluciri lăptoase de nimbus.

Pe un puf de nor i-ar fi șezut să trăiască.

Mama mea din sfinți ar fi trebuit să se nască.

Mama mea, prețioasă și gingașă făptură,

m-ai născut pe mine și m-ai lăsat singură.

N-am putut să plec odată cu tine,

nici nu mi-ai lăsat testament ca să știu mai bine

cum să-mpac lumea de-afară cu cea implodată în mine.

Mama mea făcută din surâs duios ca o doină de dor,

te voi plânge mereu și-mi vei zvâcni în piept, până mor.

Valeria Bilț

martie, 2019

Mamă

M-aș furișa pe sub zâmbetul tău,

Mamă din vis, din Paradis

m-aș legăna în cântecul tău

mamă de surâs cu priviri de nescris

m-aș lumina în doinele tale duioase

mama mea din sânge, mama mea din oase

din bătăile de ritm cardiac

mama mea din sufletul meu fără tine sărac

vino cu ploile tale de cântec

adu cu tine versuri potrivite-n descântec

de jale, de dor, de deochi pentru mine

hai, mamă dragă, zâmbește spre noi

și toarnă iubirea ta într-un strop de minune.

Valeria Bilț

09.11.2020

Mamei

Eram mama…

Respiram prin ea,

Gândeam gândurile ei

Și-i visam visurile,

Râdeam și-i plângeam

Plânsul… …apoi eram eu…

Și habar n-aveam

Că sunt tot mama…

Uitasem,

Și mă știam eu și atât…

Primeam ochii ei luminoși

Cu lacrimi necurse,

Cu seninătatea zâmbetului,

Cu tăcerea dulce a cuvântului

Și rămâneam eu…

Dintr-odată i-am văzut mâinile.

Ce mici sunt mâinile mamei!

Ce gingașe atingerile lor!

Cum au putut să mă facă pe mine

Să cred c-aș fi eu

Și să nu văd că nu sunt decât

Plăsmuirea mâinilor ei de dor?

…apoi i-am văzut ochii

Ce calzi sunt ochii mamei mele, Doamne!

Așa erau și-atunci când mă lăsam condusă

De ingratitudini

Uitând că-i datorez Lumina

Ba chiar și numele de mamă…

Căci ea de n-ar fi fost,

Eu nu eram acum

Mama celui ce mă strigă astăzi

MAMĂ!

Valeria Bilț

martie, 2000