Președintele Academiei Române, profesorul Ioan-Aurel Pop, a condamnat dur războiul din Ucraina și i-a numit pe cei care l-au declanșat drept „agresori” și „criminali de război”.
El a spus, pentru EduPedu, că în România nu există simpatie pentru Rusia
și nici pentru acest război.
„Ca om și ca istoric este clară părerea mea: nu
există nicio justificare, nici istorică, nici umană, nici politică în legătură
cu un atac războinic asupra unei alte țări la începutul mileniului al III-lea
în Europa. Există atâtea mijloace diplomatice, războiul nu e un mijloc de
rezolvare a litigiilor internaționale dacă acestea există. Poziția mea
personală este de revoltă și de condamnare a ceea ce au făcut liderii ruși în
frunte cu Putin. De asemenea, e o poziție de simpatie față de țara atacată și o
mare admirație pentru rezistența acestui popor. Discursul presupus istoric al
liderului de la Kremlin privind inexistența statalității sau a unei tradiții și
istorii a Ucrainei este de mult scos din arsenalul lumii civilizate, nu există
popor fără istorie. Poporul ucrainean are propria istorie, propriul trecut, are
propria tradiție politică justificată. Kievul a fost mama tuturor rusiilor, de
acolo a pornit tradiția la sfârșitul mileniului I și începutul mileniului al
II-lea al erei creștine, prin urmare, a spune astăzi că Ucraina nu are tradiție
istorică, înseamnă să scoți de la naftalină, din arsenalul imperiilor trecute,
niște argumente care nu rezistă criticii istorice. În concluzie, condamn ferm
această agresiune și vina aparține în totalitate celui care a declanșat
războiul.
Eu refuz să comentez asemenea lucruri, domnului
Schmitt, în urmă cu 10 ani, i-am tradus o carte, i-am publicat-o, are o
chestiune personală legată de mine și refuz să comentez așa ceva, poziția mea a
fost întotdeauna pro-occidentală, pentru prezența României în structurile
euro-atlantice, iar domnia sa nu face aici decât să se amestece în treburile
interne ale unei țări. Eu nu cred că în România, propaganda Sputnik și altele
au dat roade și eu vă garantez că dacă faceți mâine un sondaj de opinie de pe
străzile din capitală sau de pe oriunde din România nu există simpatie pentru
această agresiune și pentru puterea noului imperiu de la Kremlin, de după
căderea Uniunii Sovietice.
În toate cărțile mele mi-am exprimat poziția
pro-occidentală, încrederea în viitorul României în cadrul Uniunii Europene și
am refuzat să port un dialog cu o țară care are o tradiție deosebită, mă refer
la lumea rusă, dar care a alunecat pe panta dictaturii de mult și în care
democrația este amenințată sau pe alocuri nici nu există. Națiunile nu au nicio
vină pentru declanșarea războaielor, ci conducătorii unor națiuni care declară
războaie. Dacă ei ar merge în prima linie să lupte după ce au declarat
războiul, vă garantez că nu l-ar mai declara. Prin urmare, națiunile sunt
folosite de către o anumită propagandă, iar propaganda de la Kremlin nu face
decât să folosească națiunea rusă în scopuri proprii anexioniste și
expansioniste și toată lumea civilizată, după părerea mea, trebuie să condamne
asemenea acte.
Firește că vor fi repercursiuni și eu sper ca lumea
civilizată, occidentală și restul marilor puteri de pe glob să facă poziție
comună și să reușească să anihileze această pecingine care este puterea de la
Kremlin și care a declanșat acest război, iar cei care l-au declanșat, chiar
dacă ei se cred în acest moment eroi, după părerea mea sunt criminali de
război”, a declarat președintele Academiei.
Anterior, Academia Română a trimis un mesaj de
susținere omologilor săi de la Kiev, în care a condamnat „războiul crud” la
care sunt supuși.
Sursa:
EduPedu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu