Frumusețea creștină a Limbii Române

 

Se cunoaște faptul că Limba Română este un bun al neamului românesc, aceasta constituie mijlocul principal de comunicare și înțelegere între persoanele care vorbesc și scriu. Toți vorbitorii acestei limbi dulce ca mierea își gândesc faptele, visele și intențiile în această limbă. La fel fac ziariștii și scriitorii. Limba română fiind o realitate vie, complexă, ea evoluează continuu în strânsă legătură cu dezvoltarea societății ale cărei acțiuni, aspirații și realizări le reflectă. Ea este principalul instrument al redării trăirilor, actualității, evenimentelor, fenomenelor folosită de jurnaliști și scriitori, și nu numai.

Dacă din anul 1759 se recunoștea drept limbă liturgică sacră doar greaca veche, același lucru se întâmpla și în spațiul slav, acolo unde rugăciunea era făcută în slava Sfinților Chiril și Metodiu. Inițial, bulgarii și slavii de sud aveau limba greacă ca limbă oficială și abia după introducerea alfabetului chirilic și după creștinarea slavilor, slava veche s-a dezvoltat Țările Române, aflate la granița celor două mari tradiții, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Odată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească și în actele oficiale, această limbă a ajuns și limbă liturgică. Primele cărți caligrafiate, apoi tipărite, au fost în slavonă. Datorită acestui fapt multe cuvinte slavone au rămas în limba română. Așa s-a întâmplat cu aceasta pe timpul bonjuriștilor care au introdus în limba noastră cuvinte franțuzești, îmbogăţind vocabularul limbii române. Din franceză bonjour însemnând bună ziua, fiind un epitet care era acordat fiilor de boieri întorși de la studii din apusul Europei, în special din Franța, de unde veneau cu idei liberale, progresiste. Ansamblul concepțiilor, comportărilor și manifestărilor care îi caracterizează pe bonjuriști au primit, prin derivare, denumirea de bonjurism. Bonjuriștii au avut un mare rol în perfecționarea limbii noastre. Unii dintre tinerii „bonjuriști” recent întorși de la studii în străinătate doar aruncau aici, pe malurile Dâmboviței sau ale Bahluiului, diverse ticuri lingvistice sau de comportament: se îmbrăcau ca la Paris, „uitau limba maternă și vorbeau într-o păsărească ridicolă iar tot ce întâlneau în țara lor de baștină li se părea că nu merită decât dispreț și ironie”. Cu toate acestea „bonjuriștii” cu „franțuzismele” lor au avut un rol important în perfecționarea limbii române. Multe dintre cuvintele lor, ironizate de scriitorii contemporani lor, au devenit neologisme folosite inițial în medii restrânse care au intrat treptat, treptat, în limbajul tuturor vorbitorilor.

Se cunoaște faptul că Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova, unde circa 75% din populație o consideră limbă maternă, inclusiv sub denumirea de „limba moldovenească”. Limba română este vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care cca. 24 de milioane o au ca limbă maternă. Din numărul total de vorbitori, peste 17 milioane se află în România, unde româna (dialectul dacoromân) este limbă oficială și, conform recensământului populației din 2011, este limbă maternă pentru peşte 90% din populație. Limba română este una dintre cele șase limbi oficiale ale Provinciei

Autonome Voivodina din Serbia. De asemenea este limbă oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații internaționale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007.

Dacă ar fi să ne referim la perioada de după cel de-al doilea Război Mondial în limba română au fost introduce, prin programa școlară, cuvinte rusești pe care vorbitorii de limbă română și nici presa nu le-a acceptat. Fiindcă limba noastră are o armonie dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci. În prezent prin televiziune, presă au pătruns englezismele. Profesorii de Limba şi Literatura Română ne atrag atenţia asupra faptului că folosirea cuvintelor împrumutate din alte limbi este guvernată de reguli pe care mulţi le ignoră. Sfaturile specialiştilor Limba română a fost invadată de termeni proveniţi din alte limbi. Popularitatea reţelelor de socializare în rândul tinerilor a contribuit la răspândirea tot mai mare a unor termeni proveniţi în special din limba engleză. Nu puţini sunt cei care nu ştiu cum să folosească corect aceşti termeni, deşi există reguli clare în acest sens. Cele mai multe greşeli identificate de profesorii de română şi de lingvişti se fac la folosirea cratimei, în cazul articolului hotărât sau la formele de plural.

Românii și o parte din jurnaliști vorbesc și scriu în limba română absolut întâmplător, cele mai multe greşeli de exprimare sunt făcute fie din cauza necunoaşterii gramaticii, fie din cauza neatenţiei. Limba română a ajuns să fie vorbită absolut întâmplător, mai rău ca o limbă străină. Greşelile abundă atât în exprimarea scrisă, cât şi în cea orală, în special la persoanele cu o pregătire medie. Astfel: – „însumi”, „însămi”, „însemi”, „însene”, „înşine”, „înşivă”, însevă” – un mister. De cele mai multe ori se foloseşte forma de masculin şi pentru feminin. Un alt exemplu: „care” şi „pe care” – extrem de mulţi vorbitori nu ştiu când se foloseşte „care” şi „pe care”. Cei care omit „pe” din construcţia „pe care” nici nu-şi pun problema că greşesc, o practică fără să-şi pună problema greşelii. Acordul în grupul „al, a, ai, ale cărui” – nu se prea face distincţia de gen în cazul acesta. Acuzativul folosit în loc de genitiv. De exemplu, întâlnim: „Te spun la mama” şi nu „Te spun mamei” sau „solzii la peşte” şi nu „solzii peştelui”.

Dezvoltarea societății, introducerea de noi tehnologii determină prin mass media, care este o expresie englezească la plural, îmbogățirea vocabularului cu termeni tehnici, științifici și din domeniul noțiunilor abstracte, construcția însăși a frazei devenind mai bogată și mai elastică. În acest sens rolul cel mai important îl au ziariștii, comentatorii, etc.

Democrația care s-a instalat după evenimentele din decembrie 1989 a sporit considerabil capacitatea de exprimare a limbii noastre. În presă nu s-a mai scris cu o „limbă de lemn”, s-au înmulțit posibilitățile ei de a comunica idei dintre cele mai subtile, cu precizie, precum și sentimentele cele mai nuanțate. Evidențiem că, la procesul acesta de îmbogăţire au contribuit și jurnaliștii din mass media, ei au contribuit la diversificarea vocabularului și de suplețea frazei, acestea fiind contribuții esențiale. Trebuie să remarcăm este faptul că, deşi receptivă față de împrumuturile lexicale, limba română nu a adoptat și nu a păstrat decât acele achiziții care s-au armonizat cu fondul ei principal de cuvinte, cât și cu propria-i structură gramaticală. În această capacitate de asimilare a ceea ce poate să-i sporească virtualitățile de expresie, neafectându-i-se caracteristicile originare și originale, recunoaștem una din virtuțile principale ale limbii noastre, virtute care îi dă posibilitatea să-și păstreze un echilibru interior, să se dezvolte neîntrerupt, să-și perfecționeze mijloacele de expresie.

Nicolae Iorga sesizând această caracteristică a limbii române sublinia încă din anul 1906, în „Lupta pentru limba românească”, pagina 126: „… astăzi în limba românească se poate exprima cugetarea cea mai fină, se poate exprima simțirea cea mai gingașă, se poate exprima cea mai mare înălțime a cugetării”. Iar Nichifor Crinic spunea despre românism, care include și limba română: „A fi naţionalist în România, adică a-ţi închina viaţa ridicării neamului şi ţării tale, însemnează a te aşeza pe un pisc în bătaia tuturor furtunilor urii şi a trăsnetelor răzbunării. Nimic nu e mai urâtă, nimic mai prigonită şi mai lovită decât dragostea supremă de românism”. Sadoveanu spunea în revista „Tânărul scriitor” nr.10 din 1956 că ziaristul și scriitorul au ce învăța de la înaintași. Într-un fel atât scriitorul și ziaristul sunt filologi. Cu cât spiritul critic va fi mai treaz în alegerea vorbelor, cu atât disonanțele vor fi mai puține și limba mai potrivită. Poporul român fiind creștin și limba pe care o vorbește are elemente creștine, prin esență limba română este creștină. Ideea creştină era considerată că stând la baza specificului naţional, iar aceasta trebuia reflectată în literatură şi în artă, prin mijloace artistice moderne, menite a satisface gusturile contemporaneităţii. În climatul de efervescenţă spirituală de după război, se decantează o mişcare cu caracter teologal, care mai târziu a fost numită „renaşterea filocalică” (Dumitru Stăniloaie, unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii de Răsărit, a tradus Filocalia şi a aprofundat studiul doctrine palamite, care se va reflecta în cartea sa Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama – Grigorie Palama a fost întemeietorul isihasmului şi al rugăciunii lui Iisus).

Şi totuşi există Speranţă în poezia lui Radu Gyr, este vorba despre speranţa exprimată prin cuvântul Iisus, cuvânt care în creaţia populară înseamnă „lumină”. Cuvânt regăsit în limba română. În imaginaţia populară, Iisus este aducătorul „luminii” pe pământ, această idee se poate deduce din textul colindelor populare, mai precis din refrenul: „Linu-i lin şi iară lin”, colindă ce sugerează revelaţia Învierii: lin, în acest context, înseamnă lumină, seninătate, speranţă în bine. De altfel, chiar naşterea lui Iisus este exprimată metaforic în colindele de Crăciun, ca răsăritul unei Stele: „Steaua sus răsare ca o taină mare/Steaua străluceşte şi lumii vesteşte”.

În lirica românească, Radu Gyr rămâne unul dintre cei mai profunzi şi irepetabili poeţi, el este un poet tragic, care a scris o operă ce este rezultatul unor experienţe limită, poetul şi-a găsit/găsindu-și izbăvirea în transcrierea cotidianului, a efemerului, împărtăşindu-se din orgoliul şi umilinţa Creatorului, dând naştere unor metafore surprinzătoare, dedicate Divinităţii, omului, virtuţilor creştine, luminii izbăvitoare de credinţă. Toate acestea exprimate prin cuvintele Limbii Române. Aceasta este creștină ca și poporul care o vorbește.

Sunt ziariști, precum Geo Bogza și mulți alții, printre care și jurnalistul Tudor Arghezi au folosit cuvintele din limba română ca pe niște adevărate bijuterii de expresie ce scapără ca o imensă constelație în operele lor jurnalistice, acestea nu s-au iscat fără migală, fără trudă, ele atestă făurari cu înaltă vocație, care s-au aflat continuu sub stăpânirea adevărului și celui mai riguros scrupul jurnalistic.

 

Al. Florin Țene / UZPR