PENTRU CIVILIZAȚIE CREȘTINĂ.
TEOLOGIE – SOCIOLOGIE
(semnal editorial; autor Vasile Bele)
Motto:
„Biserica Ortodoxă Română este maica neamului nostru!”
Mihai Eminescu
sau
„În viața noastră personală, mama are un rol esențial pentru fiecare dintre noi: ne naște, ne crește, ne educă și ne formează pentru viață. La fel face și Biserica pentru noi. Datorăm totul Bisericii. De ea se leagă cultura, civilizația și progresul”.
(din Binecuvântarea dată din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Rolul bisericii ortodoxe la dezvoltarea civilizației și a culturii de-a lungul vremii, autor pr. prof. dr. Mihail Milea)
ASCIOR – ASOCIAȚIA PENTRU CIVILIZAȚIE ORTODOXĂ
(ASCIOR – PENTRU BUCURIILE OMULUI)
(semnal editorial; autor Vasile Bele)
Am început munca, gândindu-mă la ideea de a mai elimina din restanțele literare, care, vorba românului, (care le-ar face pe toate dacă ar avea timp), parcă „în spate îmi stau”. Am vorbit și am spus tuturor ce minunat m-am simțit în Cetatea Buzăului, în acel început de aprilie, 2022. Fără să mă întreb de ce (pentru că răspunsul este clar!), vă anunț dragii mei că-mi este dor de voi. De obicei când mă apucă dor de prieteni dragi, mă duc la biblioteca personală și-mi aleg un volum să citesc, pentru a-mi stâmpăra dorul de prietenii de condei, plus că am, repet, o imensă restanță, la semnalarea editorială, a cărților primite cu „dedicație și iscălitură”. Astăzi, fiind o vreme de stat în casă – pe la noi plouă și e frig – am ales, evident cu intenție destinația Buzău... imaginar. Din dor de oamenii și prietenii de aici. M-am simțit la Buzău, ca acasă. Înconjurat de sinceritate, de prietenie, de oameni dragi... abia aștept următoarea revedere literară, care sper să fie cât mai curând și să ne permită timpul să ajungem...
Astăzi este despre Buzău. Despre prietenie și adevăr. Despre oameni care sfințesc locuri și se pot mândri cu faptele lor frumoase. Și, ca să nu lungesc eu vorba, cu vrute și știute, voi cita dintr-un volum (încă nu vă spun despre care volum este vorba!) din Cuvântul înainte, care aparține bunului și distinsului meu prieten Nicolae Mușat – președintele și membru fondator al ASCIOR, mulțumindu-i și în aceste clipe pentru bucuria și emoțiile întâlnirii de la Buzău.
Deci, citez: „Bine ați venit la prima Antologie ASCIOR, Antologia pentru Civilizația Creștină, ASCIOR 2017! Nu este o antologie de literatură deși are și literatură, nu este o antologie de cultură în sensul cuvântului înțeles azi, pentru că toate noțiunile și categoriile s-au pervertit odată cu pervertirea înțelegerii și trăirii credinței și filosofiei, cultura și civilizația fiind primele afectate și de aici babilonia înțelegerii a tot și toate. Mulțumim mult participanților la antologie, coautorilor acestor cărți, preoți, profesori, ingineri, oameni de cultură din diverse domenii: proză, poezie, critică literară, istorie, arte vizuale etc., toți participând în fapt la acest proiect de cultură și civilizație, cunoscând numai numirea antologiei: «pentru Civilizație Creștină»”, (p. 11).
Așadar, (mulțumindu-i președintele ASCIOR pentru acest dar) consider că pot să dau și următorul amănunt – citatul prezentat face parte din volumul „Antologie ASCIOR 2017 – pentru Civilizație Creștină. Teologie – Sociologie”, apărut la Editura Teocora, Buzău, 2018, ISBN 978-606-632-451-9, 352 p., coord. Ioan Nicolae Mușat, având alături o echipă puternică, iscusită și cu profesioniști desăvârșiți: redactor coordonator – Mirela Minuța Alexa, redactor – Tiberiu Florin Câmpan iar grafica din interiorul volumului aparține lui – Iurie Brașoveanu (poet, artist plastic, prof.), Mihaela Bibi (pictor iconar), Gabriela Preda Dincă (artist plastic, poet), Mihai Cătrună (pictor grafician), Nynna Vizireanu (grafician), Vasile Brânzan (artist plastic), Mihail Gagea (artist plastic), Geani Moramarco (artist plastic), Stelian Necșoi (poet, grafician), Bnar Art (artist plastic), repet, sub îndrumarea neobositului poet Ioan Nicolae Mușat – președinte ASCIOR.
Articolele din cuprinsul acestei antologii reflectă sinceritatea și adevărul. Foarte frumos întocmite, ele, articolele, stau mărturie peste vreme sau timp, dovadă că la Buzău, „omul sfințește locul”. Azi, aș mai adăuga doar atât – Buzăul se identifică pe harta istoriei cu oamenii și cu faptele lor.
Felicitări
, din adânc de suflet, pentru imensitatea muncii și asumarea responsabilității pentru această apariție editorială de excepție. Mulți, foarte mulți oameni de litere sau de cultură – preoți, cercetători, istorici, teologi, scriitori, poeți, pictori, graficieni - sunt (cu)prinși în paginile acestei antologii prestigioase – începând de la ÎnaltPreaSfințitul Părinte Ciprian – Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, cerându-i-se binecuvântare, ba chiar și primarul orașului Buzău, aflat la acea vreme în persoana lui Constantin Toma, achiesează acestui proiect cultural amplu.Vasilica Grigoraș, ne întâmpină cu un dialog – Ioan Nicolae Mușat – 09 ianuarie 2018, din care aflăm cu exactitate date ce înseamnă ASCIOR? De ce ASCIOR? Printre cei care mai semnează în această antologie se află: Nicușor Nacu, Mihail Milea, Cristian Octavian Feurdean, Constantin Mihail Popescu, Gheorghe Găvrilă Copil, Mihail Nicolae Stanca, Livia Norina Zezeanu, Angelica Stănciuloiu, Alexandru Nemoianu, maramureșeanul nostru Radu Botiș, regretata Ana Podaru, Ion Viorel Ioniță, Aurelian Damian, Mariana Enache, Valentina Cazan, Aurel Niță, Aristotel Cristian Zorzoliu, Ana Ardeleanu (poeme), Tiberiu Câmpan, Eugen Costel Popescu, Petre Răcănel, Ștefan Sofronovici, Elena Obrinteschi (poeme), Mihail Gagea, Ernest Herman, Aneta Pioară, Cornel Bîrsan (istoric), Cristian Moșneanu (poet, istoric), Dorina Omota (poeme), Constantin Avădanei, Dragoș Popovici, Laurențiu Turcu, Ion Răileanu, Florin Zirbo, Ramona Luminița Ungureanu, Virgiliu Z. Teodorescu, Sevastița Alexandrescu, Flavius Emilian Tuzu, Attila Nagy, Sabin Bâldea, Teodor Fetcu (poeme), Gheorghe Negoiță, Gheorghe Funar (senator), Tatiana Croitor, Adriana Grigorescu, Georgeta Bălan, Marian Rădulescu, Claudia Bota și Ioan Nicolae Mușat.
O antologie completă și complexă în același timp, foarte frumos elaborată, încât afirm că este o onoare și o mândrie pentru cei cuprinși între cele două coperte.
Felicitări
colectivului de coordonare și tuturor participanților. Ce mi-a atras atenția în mod deosebit, pe lângă conținutul valoros al acestei antologii este un document numit „Act de recunoștință”, acordat de către președintele fondator ASCIOR, doamnei Anda Cătălina Ionescu - „în semn de mulțumire pentru merite deosebite în promovarea activității ASCIOR, a revistei «Orizonturile bucuriei», pentru creșterea responsabilității naționale și a nivelului cultural și duhovnicesc al societății”.
Felicitări
, Anda Cătălina Ionescu, pentru acest merit! Succes în întreaga activitate literară. Doamne ajută!Vasile Bele - Chiuzbaia, 9 mai 2022
Membru Asociația Scriitorilor Baia Mare;
Membru Cenaclul literar „Petre Dulfu”, din com. Satulung (MM);
Membru L.S.R., Filiala Cluj-Napoca;
Președinte ASCIOR Baia Mare (MM).
(...)
ANTOLOGIE ASCIOR 2017
PENTRU CIVILIZAȚIE CREȘTINĂ.
LITERATURĂ
(semnal editorial; autor Vasile Bele)
Motto:
„Am înființat Asociația pentru Civilizație Ortodoxă ASCIOR, pentru ca cetățenii să se transforme cât mai mult, mai profund și în număr cât mai mare din laici indiferenți în mireni practicanți ai Credinței Adevărate, Ortodoxe”.
Ioan Nicolae Mușat
Și parcă nu ar fi fost îndeajuns! Tot în pachetul cu daruri colecția ASCIOR, am mai primit volumul „Antologie ASCIOR 2017, pentru Civilizație Creștină. Literatură”, apărut la Editura Teocora, Buzău, 2018, ISBN 978-606-632-452-6, 386 p., coord. Ioan Nicolae Mușat.
În acest număr este de remarcat prezența următorilor: Mihaela Roxana Boboc, George Călin, Mirela Minuța Alexa, Florin Grigoriu, Cristina Maria Niță, Iurie Brașoveanu, Roxelana Radu, Gheorghe Bucur, Daniela Gumann, Girel Barbu, Vasilica Grigoraș, Mircea Dorin Istrate, Olga Văduva, Dumitru Dănăilă, Marioara Vișan, Ștefan Dima Zărnești, Monica Ilaș, Marin Ifrim, Emilia Amariei, Cornel Diaconu, Maria Filipoiu, Viorel Birtu Pîrăianu, Ioana Raluca Trandafir, Aurel Anghel, Valentina Teclici, Vitalie Moisei, Anna Nora Rotaru, Dorina Stoica, Emilia Țuțuianu, regretatul Valer Popean, Mariana Gurza, Diana Ciugureanu Zlatan, Eleonora Schipor, Camelia Florescu, George Tuzu, Dana Bițeanu, Svetlana Lupu, Paulina Georgescu, Ecaterina Chifu, Florin Căprar, Gabriela Preda Dincă, Ionica Bandrabur, Marian Cristina Popan, Florin Golban, Alina Celia Cumpan, Mioara Zaharia, Diana Hristisean, Dorina Codreanu, Marilena Răghinaru, Nastasica Popa, Olimpia Sava, Emil Neșiu, Mihaela Dana Chioariu, Mioara Ardieleanu, Maia Cristina Moroșanu, Camelia Cristea, Ion Grigoriu, Luminița Postolache, Marius Vlăsceanu, Ana Haz, Carmen Duțu Onica, Nynna Vizireanu, iar finalul aparține, așa cum ne-a obișnuit, lui Ioan Nicolae Mușat, cu „Formarea Asociației ASCIOR și activitățile ASCIOR în 2017”, unde afirmă: „Momentele decisive ale formării asociației au fost lansarea revistei «Orizontul bucuriei» și întâlnirile pentru constituirea asociației care au avut două locații. (...) Este o mare bucurie faptul că încă din primul an asociația ASCIOR, a reușit să aibă o deschidere națională, depășind stadiul zonal și iarăși este mare bucurie să vedem că ne sunt alături mari oameni de cultură din Buzău și din țară. (...) le mulțumim cu reverență tuturor!”, (p. 372)
Felicitări
și un mare bravo, tuturor! Vasile Bele – Chiuzbaia, 9 mai 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu