Nu așa, comisare Serghei!

 

A doua zi după invadarea Ucrainei de către Federația Rusă mi-am pus scrisul în slujba poporului ucrainean, fiind alături de suferința lui, de refugiații lui, de distrugerile orașelor, de alungarea localnicilor din locurile natale. Am fost alături de morții Ucrainei. Cum să nu ți se răscolească sufletul când vezi copiii plecați în bejenie, cu o păpușă în brațe și o mamă însingurată. Au trecut și prin punctul de frontieră de la Sighetul Marmației, unde au fost așteptați cu mâncare și haine de oamenii locului, de instituții de stat, biserici. Li s-a oferit găzduire, căldură omenească, grija pentru traiul zilnic. Asta s-a petrecut în toată România. A fost o omenie pornită din vocația creștină, din sprijin pentru a ajuta aproapele la mare strâmtorare. Că războiul este o mare pacoste pe capul oamenilor. Și morișca lui continuă să tulbure lumea. Mai aprig, mai imprevizibil. Sentimentele noastre de compasiune pentru tragedia ucraineană sunt constante.

În derularea articolelor mele, cu un conținut sincer de atașament pentru valorile umane puse la zidul morții, am primit și observații în legătură cu unele atitudini ale unor înalți demnitari ucraineni față de minoritatea românească din Ucraina. Așa este, le-am spus în scris, dar acum țara trăiește unul dintre momentele cruciale ale existenței sale. Acum este nevoie de ajutor real, nu de polemici. Între timp, diplomația ucraineană, prin vocea președintelui Zelenski, a căutat sprijin internațional pentru cauza țării sale. Așa a ajuns și în Parlamentul României, unde președintele Ucrainei a cerut ajutor, dar a promis și ce ne durea pe noi, românii. Un acord pentru sprijinirea în­vă­țământului în limba română.

Evident, comunitatea românilor din Ucraina are nevoie de drepturi mult mai ample. Când se părea că s-a deschis o poartă spre așezarea lucrurilor, când tocmai uitam gafa istorică a lui Zelenski, de acum doi ani, că „Bucovina de Nord a fost ocupată de români”, la Cernăuți, în aceste zile, a avut loc un fapt care spune altceva. Ceva dureros în legătură cu noile raporturi dintre cele două țări. La Cernăuți a fost decisă înlăturarea panoului din Piața Centrală a orașului, care reproducea hrisovul emis de domnitorul moldovean Alexandru cel Bun, la 8 octombrie 1408, prin care se atesta orașul românesc. Anunțul a fost făcut luni, cu o zi înainte de vizita delegației românești la Kiev, compusă din premierul Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și ministrul de externe Bogdan Aurescu.

La întâlnirea cu președintele Ucrainei s-a discutat și despre respectarea drepturilor românilor din Ucraina, în oglindă, cu drepturile ucrainenilor din România. Practic, autorită­țile de la Cernăuți, sfidând înfiriparea noilor înțelegeri oficiale dintre Ucraina și România, continuă politica de sfidare cu boltă a statului român. Potrivit lui Serghei Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, care a venit cu ideea nefericită, în locul hrisovului va fi pus un drapel ucrainean. Crede comisarul Serghei că acest simbol, adică drapelul ucrainean, le va reaminti tuturor de dorința puternică de mișcare rapidă a țării spre Uniunea Europeană.

Mă întreb, firesc: nu era alt loc în Cernăuți, ci doar în locul hrisovului, care sta bine acolo din anul 2008, de la aniversarea a 600 de ani de atestare documentară? Nu așa, comisare Serghei! Vocea oficială de la Kiev nu se aude la Cernăuți? Auziți, comisare, ce spunea premierul României la întoarcerea, zilele trecute, de la Kiev: „Președintele Zelenski a subliniat că minoritatea română din Ucraina va beneficia de aceleași drepturi, în oglindă, precum beneficiază minoritatea ucraineană din România.”

Internauții români, dar și ucraineni au fost revoltați de gestul comisarului Serghei Osaciuk. Olesya scrie: „România este alături de noi, ne primește în casa ei, ne trimite ajutoare. Noi ce facem?” Colega Maria Toacă, jurnalistă la „Zorile Bucovinei”, scrie un text dureros despre înlăturarea privilegiului domnitorului moldav, dat negustorilor din Lvov, care atesta documentar orașul ei, Cernăuți. Comisare Serghei, mai aveți o șansă de îndreptare: puneți înapoi hrisovul! Ultima mea fotografie din Cernăuți este făcută în fața privilegiului domnesc. În Uniunea Europeană se poartă respectul pentru istorie. Cel puțin pe la noi.

 

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului