Nu este o noutate că, în for public, românii au păreri derutante despre români. Despre țara în care trăiesc își încordează simțurile pentru a da satisfacție părților negative care ne-ar domina. Pe multe canale de știri se scurg vești neguroase despre istoria noastră, economie, cultură, caracter și viața cea de toate zilele. Știu, nu suntem neam de îngeri, pe foarte mulți nu ne scoate îndestularea din casă, nu toți vorbim în parabole iscusite. Și, totuși, nu suntem fiii pierzaniei, ai rătăcirilor imuabile, nu ne-am pierdut demnitatea, care nu se învață numai la școală. Am întâlnit mulți conaționali care au o judecată dreaptă despre neamul din care fac parte. Nu sunt de acord cu cei care confiscă, politic și gălăgios, virtuțile ființei românești. Dar asta este o altă poveste. Orice exagerare o socotesc dăunătoare și falsă.
Nu de puține ori aflu aprecieri despre noi, venite
din partea altora. Aici, Maramureșul a avut, și are, considerații sincere,
chibzuite, dezinteresate despre felul în care suntem văzuți. Mă gândesc la
savantul japonez Minoru Nambara, ori poetul francez Gerard Bayo, care îmi
spunea la Desești că, pentru el, rădăcinile Maramureșului vin de dincolo de
vreme. Și mulți alții. Fiecare venea cu argumentul afirmației.
Aflându-mă recent la Festivalul Internațional de
poezie de la Iași, am avut șansa să mă întâlnesc cu scriitori din 16 țări. Din
discuțiile libere, mulți dintre ei au simțit nevoia să spună cum se simt în
România. Și, mai ales, de ce? Cum, profesional, sunt curios să văd ce spun
alții despre noi, am reținut opinii dezinvolte, fără trucuri protocolare.
Francezul Jean Poncet (în foto), o cunoștință a mea mai veche, de la
manifestările literare clujene, a înțeles că Dracula este un vampir doar în
afara României. În realitate, Vlad Țepeș este un erou național. Tot el spunea
că a călători în România este una dintre cele mai frumoase aventuri ale cunoașterii.
De aceea s-a apropiat de opera lui Lucian Blaga, pe care o tipărește în Franța,
în ediție bilingvă, în 13 volume.
Spaniolul Jordi Virallonga spune că românii le au pe
toate: râuri, dealuri, munți, o frumusețe sufletească aparte. A folosit pilda
izvorului viu ce-și varsă neîntrerupt cuprinsul, ce se răsfiră spre ceilalți, e
căutat, ocrotit de lumina ochilor și în umbra lui se odihnesc făpturile
curățeniei. Așa vede el țara în care a venit. Cu o dimensiune spirituală în
care pulsează omenia și fantezia zborului. Șoselele le apreciază ca fiind
suficient de bune, dar au un număr absurd de curbe.
Un tânăr brazilian, Fernando Cintra, a publicat o
carte despre România, în care vorbește despre Maramureș ca despre un spațiu
vesel. Oameni veseli, costume vesele, culori vesele, chiar și un Cimitir Vesel.
Singurul lucru care nu e vesel în Maramureș sunt câinii ciobanilor. Nu sunt
veseli. Nu te plac. Prozatorul Nicolae Spătaru, din Chișinău, care cu trei ani
în urmă a fost oaspete la Desești, crede că România este o țară minunată. Ea
are cele mai frumoase peisaje pe care le-a văzut și oameni în care poți avea
încredere. Da, crede el, România este singura șansă pentru Basarabia. Chiar
mi-a explicat în ce constă această șansă. Am discutat mult pe această temă. Știe
că de obicei românii se plâng de români. Dacă privești poporul român în
devenirea lui, nu le dă dreptate celor care se jelesc fără cauză.
Cu poeta din Israel, Abba Livia, am fost în câteva
licee ieșene. Acolo, dar și în recitalurile extraordinare, a pus coroană de
apreciere pentru români. Dar și o considerație din domeniul literaturii.
Scriitorul spaniol Luis Garcia Montero face aprecieri despre poezia românului
Dinu Flămând: „Poezia lui Dinu Flămând este o oglindă elegiacă a istoriei.
Fiecare din poemele lui are ceva de excavație arheologică, întrucât ia în
seamă, în fiecare moment, toate straturile de timp suprapuse care îi conferă
sens. «Primăvara la Praga» e probabil cea mai bună carte a acestui mare poet
român, care este, de asemenea, una din vocile esențiale ale poeziei europene
contemporane.”
Aceste mărturisiri, venite din sinceritatea unor
scriitori care au dorit să ne cunoască, pot să ne dea încredere în noi. Nu
pledez pentru edulcorarea realității românești, dar nu mă împac cu doctrina
ruinei acestei țări. Au fost și observații pe care le știm și noi. De la
tăierea ilegală a pădurilor, la exodul românilor. Fiecare este liber să creadă
ce dorește. Eu v-am spus ce cred alții despre noi. Mai ales despre partea plină
a paharului. Care se vede.
Autor:
Gheorghe Pârja
Sursa: Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu