Mai degrabă din cauza războiului decât a pandemiei, viaţa politică internă se zbate ca peştele pe uscat. Singurul lucru care mai interesează sunt preţurile şi eventualele majorări ale salariilor şi pensiilor. Aşa se explică de ce toţi politicienii abordează aceste teme. Până şi preşedintele Iohannis, care în general s-a abţinut de la comentarii de genul acesta, a simţit nevoia să ceară public mărirea pensiilor.
Prima categorie care a fost satisfăcută
anunţându-se că de la 1 iulie li se vor mări veniturile au fost aleşii. Multor
primari nu le va fi plăcut că au fost puşi în faţa pensionarilor.
Dar aşa a stabilit guvernul şi aşa au
votat parlamentarii. Majorările nu sunt foarte mari, însă au o semnificaţie
politică. Acest lucru nu prea face cinste decidenţilor politici. Se pare că nu
le mai pasă de ce zice şi ce crede poporul. Fiecare trage spuza pe turta lui.
Se va pune întrebarea de ce tac politicienii? Pentru că toate temele de
discuţii, toate dezbaterile, chiar şi cele de la colţul străzii, se duc în
jurul fiscalităţii. Guvernul vrea pe de o parte să mărească veniturile, pe de
altă parte să crească încasările la buget. Vor creşte taxele şi impozitele la
locuinţe. Ceea ce conduce la scumpirea caselor şi apartamentelor. Se zice că la
Bucureşti preţul locuinţelor va creşte şi cu 60%. Se înţelege că acelaşi
fenomen se va face simţit peste tot în ţară. Impozite şi taxe mai mari înseamnă
scăderea veniturilor. Oricât ar încerca guvernul să compenseze creşterea
preţurilor la utilităţi nu are cum să menţină fostul echilibru dintre costurile
coşului zilnic şi veniturile reale. Este o scădere drastică a calităţii vieţii,
pe toate palierele.
Asistăm la o lume care se prăbuşeşte sub
ochii noştri. Totul a decăzut, de la viaţa socială la confortul familial. De o
stabilitate a locului de muncă nu mai poate fi vorba nici măcar la stat.
Firmele cad una după alta, lăsând oamenii pe drumuri. În aceste condiţii ce să
mai spună politicienii? Cel mai bine este să tacă şi să aştepte vremuri mai
bune. Situaţia este atât de dramatică încât partidele nu mai au nici măcar
forţa de a se certa. PSD şi PNL, partide care nu s-au înţeles niciodată decât
pe termen foarte scurt, şi în împrejurări speciale, nu au altă alternativă
decât să lase impresia că se înţeleg foarte bine. În felul acesta fiecare îşi
conservă capitalul electoral. Nu cresc şi nu scad în sondaje decât cu procente
nesemnificative. De ce ar creşte mai mult PSD decât PNL? Miniştrii aproape că
şi-au pierdut culorile politice. Cu ce diferă un ministru liberal de unul
social-democrat? În urmă cu ceva vreme Marcel Ciolacu a încercat să spună că
miniştrii PSD sunt mai buni decât alţi miniştri, dar nimeni nu a luat în serios
această laudă de sine.
Războiul din vecini, de fapt conflictul
dintre două lumi, şterge graniţele dintre ideologii şi doctrine. Până şi
partidele anti-sistem şi-au pierdut direcţia. AUR poate plânge după pandemie şi
restricţiile care au săltat partidul la peste 20%. Pe seama cărui neajuns să
adune acum George Simion zeci de mii de oameni în stradă? Unde a dispărut Diana Şoşoacă? Poate sta acum mult şi bine fără mască pe faţă că nu o deranjează
nimeni.
Dar să nu ne amăgim. Până la urmă partidele
vor găsi motive să se certe. Pentru că altfel nu pot trăi. Prima tranşă care va
sosi prin PNRR va înviora puţin viaţa politică. Împărţirea banilor, şi când
sunt puţini şi când sunt mulţi, încaieră partidele. Fiecare politician cu o
oarecare funcţie şi responsabilitate se simte dator să lupte pentru comunitatea
pe care o reprezintă şi de la care aşteaptă în continuare voturi.
Cuvântul-minune este acum “investiţie”. Numai prin investiţii se poate depăşi o
criză. Depinde însă de natura investiţiei. Cei mai mulţi bani se îndreaptă
către construcţia de drumuri. Este nevoie de şosele şi autostrăzi, dar şi de
fabrici şi uzine. Primele le face statul, iar celelalte firmele private.
Decapitalizate, sleite de pandemie şi de ravagiile războiului, de scumpirea materiei
prime, a energiei electrice, a carburanţilor, şi firmele private au nevoie de o
susţinere a statului. Asupra acestui subiect politicienii preferă să păstreze
tăcerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu