Oricât ar părea de patetic gândul că omenirea a intrat într-o fundătură, într-o stradă fără ieșire, se transformă tot mai mult într-o realitate greu de ignorat Cei trei piloni ai civilizației umane, religie, familie și națiune sunt zguduiți cu putere din temelie, se clatină și dau semne de prăbușire.
Religia este prezentată ca o poveste pentru naivi,
bună de adormit rațiunea și libertatea de gândire. I se neagă cu desăvârșire
rolul de organizator social îndeplinit de-al lungul mileniilor prin funcțiile
sale legislativ-morale, filozofice, administrative, practice și psihologice. I
se neagă faptul că oferă omului răspunsul inefabil la necesitatea sa intrinsecă
de a nu se simți singur, părăsit și neprotejat în mijlocul naturii și al
societății, faptul că personifică ideea și sentimentul de speranță, că fără
religie omenirea nu ar fi fost decât o haită de animale, că religia de la
formele ei totemice până la creștinism și islamism a constituit busola și
zenitul norodului.
Nu numai bogații lumii aveau palate, dar religia
oferea și săracului și oropsitului prin grandoarea templelor și bisericilor
monumentale în care putea intra neoprit de nimeni și de nimic, iluzia accesului
la bogățiile terestre și mai mult decât atât, accesul la minunile materiale și
spirituale cerești. Dacă mai marii lumii nu-l ascultau pe năpăstuit pentru că
nu aveau timp pentru el, îl asculta în schimb divinitatea care îi promitea
dreptate, iar promisiunea îi dădea puterea să meargă mai departe, să spere. Am
zice azi că îl încărca cu energie pozitivă. Blaga înțelesese foarte bine
mecanismul religios atunci când spunea că nu dorește să strivească cu mintea
lui corola de minuni a lumii, să ucidă tainele ce le-ntâlnește-n cale, chiar
dacă nu credea în ele.
Familia, o dimensiune mai mult sau mai puțin
închegată, dar prezentă la toate viețuitoarele Terrei, prin care acestea își
însumează forțele pentru supraviețuire materială și închegarea unor relații și
comportamente sentimentale, căci numai cine n-a avut măcar un animal domestic
prin preajmă nu a înțeles că și animalele au sentimente, e considerată astăzi depășită
și retrogradă. Direcția în care se pledează pentru desființarea familiei cel
puțin în forma sa tradițională care are la bază cuplul format dintr-un bărbat
și o femeie, împinge omul către o însingurare care îl duce cu pași siguri către
rătăcire și pieire.
Națiunea, solidaritatea umană construită prin
însumarea sentimentelor și năzuințelor comune este și ea desființată. Armata,
instrumentul de protecție al națiunii calibrat tocmai pe dragostea, pe
atașamentul și dăruirea pentru idealurile comune este desființată și înlocuită
cu unitățile de mercenari pentru care singura motivație este banul, iar de
stăpân este recunoscut cel care plătește mai bine.
De ce de-a lungul istoriei toate civilizațiile au
intrat pe fundătura în care au rămas înțepenite și au sucombat? De ce acum
întreaga civilizație umană urmează cursul civilizațiilor regionale din trecut?
Toate civilizațiile cunoscute s-au destrămat și au pierit pe fondul unor cauze
interne. Dereglarea sistemelor de autoreglare au anihilat rolul anticorpilor
sociali, au slăbit și ineficientizat sistemul de apărare externă. Așa au pierit
și romanii și grecii și perșii, egiptenii, asirienii sau turcii și oricare
dintre puterile trecute.
Pentru a menține sistemul de autoreglare socială la
parametrii funcționali comunitățile umane
au căutat întotdeauna variante de compensare, corectare sau
preîntâmpinare a exceselor care puteau apare în conducerea societății, prin
diferite forme de conducere colectivă sau împărțire a puterii între diferite
instituții. Chiar și în perioadele de autoritarism faraonii, regii, sultanii
sau dictatorii au avut întotdeauna grupurile lor de sprijin de apropiați sau
chiar de membrii ai familiei cu care se consultau în luarea unor decizii
importante. (Și azi în țările monarhice arabe în care bigamia este legală,
aparatul de stat este încadrat cu rudele monarhului provenite din multiplele
sale căsătorii.) De fiecare dată
când dialogul cu aceste grupuri a
încetat sistemul social s-a gripat și a avut nevoie de renovări sau pur și
simplu s-a destrămat. Un rol important în funcționarea socială l-a avut
întotdeauna religia, care a mai temperat excesele conducătorilor și a ținut în
supunere și ascultare masele.
În sistemele sociale moderne, pentru asigurarea
echilibrului funcțional, puterea în stat a fost împărțită în cele trei centre
de putere, legislativ, executiv și juridic cu un așa zis câine de pază, mas
media, care avea rolul de a atrage atenția ori de câte ori una dintre cele trei
puteri își depășeau atribuțiile și comiteau ilegalități. Fiecare stat se
conducea, în mare, după aceleași principii, iar cele trei puteri, corectându-se
reciproc și cu ajutorul mass mediei, reușeau să evite greșelile fatale sau
abuzurile flagrante. Numai că asupra acestui mecanism aproape ideal, predat în
școli și în lumina căruia se făcea educația maselor, plana o altă forță liberă
precum electronii purtători de sarcină electrică, forța politică.
Inițial, forța politică era delimitată de anumite
orientări doctrinale cu conținut de filozofie aplicată, dar cu vremea, aceste
orientări au devenit tot mai vagi și nediferențiate făcând loc intereselor de
grup, iar politicul s-a întins și a contaminat prin infiltrare toate celelalte
puteri din stat. Unele contaminări au ajuns până la substituire, exemplele
clasice în acest sens fiind politicul socialist și politicul nazist. În
socialism se recunoștea în mod deschis că partidul unic era „forța
conducătoare” a societății. În alte țări cu sisteme mai sofisticate în loc de
un partid unic erau două sau trei partide care își împărțeau perioadele de
supremație, alternându-se la conducerea societăților și păstrând astfel
aparența diviziunii puterii în stat.
Peste acest sistem de puteri împărțite și peste
forța liberă a politicului s-a suprapus o ultimă forță, o a șasea putere (după
legislativ, executiv, juridic, presă și politic) una fără opreliști, fără
doctrine, fără putință de control, fără legi și fără limite: forța suprastatală
a marelui capital. Așa au apărut centre private care concentrează puteri mai
mari decât cele ale multor state, atât prin valorile materiale deținute cât și
prin influența exercitată. Redăm mai jos clasamentul primilor 6 oameni cei mai
bogați ai lumii, întocmit de financer.com pentru anul 2021: Elon Musk – 237
miliarde $; Jeff Bezos – 197 miliarde $; Bernard Arnaud – 162 miliarde $; Bill
Gates – 135 $; Larry Page – 127 $; Mark Zuckerbeg – 120 miliarde $.
Pentru comparație să menționăm că veniturile bugetare
ale României estimate pentru anul 2022 sunt de numai 50 miliarde dolari (216
miliarde lei), iar întregul PIB al României de 306 miliarde dolari, după datele
oficiale. După datele FMI din anul 2019 PIB-ul României era de 239 miliarde
dolari, clasându-se pe locul 46 din 186 de state analizate.
Deci, un singur om, Elon Musk, are o avere
comparabilă cu PIB-ul României și mai mare decât PIB-ul următoarelor 140 de
țări din lume („clasamentul” real fiind alcătuit de averile familiilor:
Rotschild, Rockfeller, Murdoch, Morgan, Baruch, Walton, Oppenheimer, Windsor,
Pritzker… – n.r.).
După un alt studiu făcut de „Credit Suisse” în 2021,
10% din populația Terrei deține 87,7% din bogăția totală a planetei, iar la
polul opus 50% din populație deține mai puțin de 1% din bogăția planetei. Dacă
în toate statele, după cum am văzut, există un sistem de echilibrare a
puterilor, magnații de talia celor menționați și alții ca ei care formează cea
de a șasea putere și care prin avere depășesc majoritatea țărilor lumii, sunt stăpânii
absoluți ai avuțiilor lor. În casa lor legea este voința lor, iar prin puterea
financiară extraordinară pe care o au, e floare la ureche în a influența
deciziile statelor mari din care și fac parte sau de a concura în forurile
internaționale deciziile statelor mici și mijlocii. Pentru că ce să faci cu
atâta putere? Ți-o exerciți căci dacă nu, e ca și când nu ai avea-o. Și te
simți puternic cu cât ți-o exerciți mai mult, peste mai multe spații, peste mai
multă lume, peste toată lumea, ba chiar și dincolo de ea.
Elon Musk își dezvoltă propriul program spațial prin care
intenționează să ajungă în Marte, să colonizeze Marte. Lumea ajunge să fie
condusă discreționar de aceste centre particulare de putere, devenite de
necontrolat și neoprit. Vechile sisteme naționale juridice, administrative,
legislative au devenit slabe, desuete în fața tăvălugului globalizării promovat
de marea finanță internațională, care dau asaltul pentru înlăturarea și
ultimelor piedici din calea extinderii influenței și controlului ei asupra
economiei planetare: granițe, jurisdicții, limbi, istorii, religii și familie.
Procesul este ușor de observat în toate fațetele lui.
Permiterea acumulărilor fără limită a averilor, a
bogățiilor planetei, a fost greșeala fatidică a societății, a permis
dezvoltarea în interiorul ei a parazitului devorator. Construită pe ban,
singura valoare promovată de această a șasea putere nu putea fi alta decât tot
banul eclipsând toate celelalte valori clasice precum cultura, artele,
filozofia, morala. În acest sens se acționează concentrat asupra sistemului de
învățământ și educație, prin care se diminuează latura comunitară, cognitiv
meditativă și se pune accentul pe cea individuală, material – egocentrică și
docilă.
Indivizii nu vor mai fi atrași spre idealuri comune,
ci spre satisfacerea propriilor comodități materiale. Nu-și vor mai risca viața
sau situația pentru binele comun, se vor supune oricăror cerințe pentru nu-și
periclita poziția proprie și vor accepta impuneri pentru a nu atrage asupra lor
restrângeri de mijloace și drepturi. Războaiele civile dispar, protestele de
masă slăbesc și sunt tot mai ușor anihilate, reprimate și dezaprobate la
comandă de mas media, prima instituție căzută sub imperiul banului, care se
pretinde în mod repetat port-parola majorității și care este crezută în final,
tocmai datorită repetării afirmațiilor ce ajung să fie implantate în
subconștientul publicului. Lumea se uită la televizor, se revoltă la
nedreptățile pe care le vede și așteaptă să iasă alții în stradă să le reclame,
alții să se ducă alții la război să lupte pentru ei, dacă s-or găsi vreunii,
iar dacă nu…Dumnezeu cu mila.
Ar fi vreo ieșire din această situație? Greu de
crezut. Mai degrabă, nu. Nu, pentru că nu există nici antidot și nici nu prea
vrea nimeni cu adevărat să o facă. Odată domesticit câinele nu se mai întoarce
în pădure. Pentru mâncare, adăpost și siguranță suportă și lanțul și câte un
băț pe spinare din când în când din partea stăpânului. Ați văzut vreodată prin
oraș un câine pierdut? Cum se uită lung, trist și cu insistență la orice
trecător, care poate-poate l-o lua și l-o pune sub stăpânirea sa? Comparația
dintre om și câine pare exagerată. Poate, dar omul s-a dovedit a fi cel mai
ușor de domesticit animal. Nu vorbim de excepții, vorbim de omul obișnuit care
cu ușurință îmbracă o haină care nu i se potrivește numai pentru că este nouă,
care îmbrățișează o idee pe care nu o înțelege numai pentru că este emisă de
unul mai puternic decât el, unul care i-ar putea face rău dacă i se opune, iar
dacă acesta îi mai dă și o bucată de pâine, apoi susține ideea respectivă cu
mai multă ardoare și convingere decât autorul ei.
Condițiile de viață ale omului de astăzi sunt
altele, le întrec chiar pe cele ale regilor din Evul Mediu, care nu aveau nici
canalizare, nici apă curentă, nici energie electrică, televizor, aragaz,
frigider, aspirator, calorifer, telefon celular de care nu se desparte nici la
toaletă, nici autoturism. Nu aveau regii din trecut nici măcar geamuri la
ferestre. Cine e dispus să renunțe la toate acestea pentru a se împotrivi globalizării? Și, la urma urmei, ce-i atât de
rău să vorbești engleza în loc de română, ce-i atât de rău dacă se căsătoresc
bărbații cu bărbați și femeile cu femei, ce-i atât de rău dacă plătesc impozit
lui Elon Musk și nu ANAF-ului?
La biserică, de câte ori am fost în ultimii ani, în
afară de nunțile din familie și înmormântările care mai mult rău ne-au făcut?
Concerte? Câți mai merg la concerte și ăia care se duc o fac din snobism și se
uită pe sub scaune la Facebookul celularelor? Poezii? Hai să fim serioși, cui
îi mai arde azi de poezii? Proză, poate, vreo revistă acolo, mai afli ce
transferuri s-au făcut la fotbal, cine de cine a mai divorțat, mă rog, lucruri
interesante, nu că ăla care a omorât-o acum două mii de ani pe mă-sa, sau ca
aia care s-a omorât ca proasta crezând că tipul ei se înjunghiase pentru ea
înainte, în fine, aiureli.
De bine, de rău, e destul de bine. Nu-i chiar atât
de bine ca pe vremea romanilor când oamenii nu mai plăteau impozite și stăteau
zile întregi în Coliseum uitându-se la luptele de gladiatori, când nobili se
gâdilau cu pene de gâscă pe gât pentru a vomita și a putea lua ospățul de la
început, când barbarii nu mai atacau Roma, ci veneau la Roma să se angajeze în
armată, când mulți împărați romani erau aleși dintre alogeni, când Odoacru,
general roman provenit din barbari, sprijinit de însuși senatul roman îl detronează
pe Romulus Augustus și pune capăt Imperiului Roman de Apus, finalizând astfel
poemul dramatic pe care voia să îl scrie un alt împărat roman cu 400 de ani
înainte. Cuceritorii erau de-ai casei.
De unde le vine civilizațiilor pieirea? Din Interior.
De ce decad civilizațiile? De bine. E bine și acum. Mai vrea cineva astăzi să
fie un Brâncoveanu decapitat, un Mihai Viteazul așijderea, un Tudor
Vladimirescu sfârtecat? Unde sunt revoluționarii francezi de la 1789? S-au
îmbrăcat în veste galbene și se plimbă pe Champs Elisees urmăriți de
caricaturiștii de la „Charlie Hebdo”. Păi, decât să stăm cu colțul sus, nu-i
mai bine să ne ferim de gripă și să ne vaccinăm? Nu-i mai bine să stăm în casă
și să ne spălăm pe mâini?
Capăt de linie.
Autor:
Ing. Ovidiu M. Curea
Sursa:
art-emis.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu