de Gheorghe Pârja
Suntem asaltați de felurite opinii despre starea
lumii la această oră. Războiul din Ucraina a răsucit multe păreri ale
oamenilor, crizele care se arată la orizontul apropiat, unele au ajuns în
propria noastră ogradă, cumpănesc dar mai ales descumpănesc spiritele.
Sondajele evaluează puncte de vedere, dar și răstălmăcesc realitatea
aproximativă. Nu prețuiesc vorbele. Am văzut că se face o campanie prematură,
zic eu, despre cei care ar avea profil de președinte al României. Dar e lung
drumul până departe. Se face lustruirea unor personaje, dar și mânjirea cu
funingine a altora. Se împotmolesc opiniile într-o realitate greu de stăpânit
de către liderii actuali ai lumii. Aud tot mai des, în ultima vreme, o critică
sporită la Uniunea Europeană. Nu că nu ar avea șchiopătările ei, probleme care
nemulțumesc mai multe state. În această panoramă a morții și ruinei, provocate
de război, numai de optimism nu ne arde.
Atunci când am aderat la marea comunitate europeană
n-a fost doar un avantaj economic, ci ne-am gândit și la polenizarea noastră cu
valori ale civilizației. Să nu uităm că România modernă s-a construit și cu
viziunile occidentale. Nu am uitat de pașoptiști. Eu am citit și această parte
a istoriei noastre. Fiecare este liber să creadă ce dorește, ce lecturi are,
dar și ce interese. M-am gândit la toate acestea după summitul NATO de la
Madrid. Care a luat în discuție probleme acute ale prezentului, în condițiile
conflictului din vecini. Dacă nu eram în Alianță, ce făceam? Nici nu-mi vine să
mă gândesc. Mă apăr și eu cu articolul 5 din statutul ei, al Alianței
Nord-Atlantice, care obligă la o reacție unitară, dacă unul dintre statele
componente este atacat de o altă putere. Eu cred că NATO are un rol de
descurajare a unor intenții agresive.
Dar vedem că de la litera documentului, la
învălmășeala cotidiană, lucrurile se mai schimbă. Multora nu le convine că
aderarea a presupus renunțarea la o parte din atribuțiile suveranității. Aici
tresar și eu, dar caut să pun în balanță statutul actual al nostru, cu ipostaza
de stat pur independent și singur. Gândiți ce s-ar fi întâmplat! Aud că suntem
o colonie a străinătății, care ne fură bogățiile și ne strică tradițiile și
obiceiurile. Dacă nu facem nimic să stăvilim această tendință, că este, atunci
vine nivelarea. Jaful, hoția, prădarea pădurilor nu sunt trecute în statut.
Aparțin altor metehne. Aici ne putem revolta când auzim cu câtă obrăznicie,
prin țesături suficient de înalte, se prăduiește țara sub ochii închiși ai
unora, cu răspunderi precise. Importanța faptului că aparținem unei asemenea
structuri s-a văzut, și se vede, când Rusia a invadat Ucraina.
Eu cred că dacă România nu făcea parte din Uniunea
Europeană și NATO, agresorul din răsărit vorbea altfel cu noi. Și așa ne-a
trimis mesaje care sună a amenințare. Nu a pus niciun preț pe vorbe. Nu am
făcut eu istoria, doar o constat. Nu putem uita efectele ocupării țării de către
ruși de paisprezece ori de-a lungul vremii. A numărat confratele Toma Roman.
Dacă Ucraina pierde războiul, România se va învecina la nord cu influența
rusească. Și asta mă duce cu gândul la sfârșitul ultimului război mondial.
Bolșevizarea și colectivizarea forțată. S-au aplicat practici care nu
corespundeau poporului român.
Tresar și scriu când citesc ce gândesc analiștii și
strategii militari ruși. Că Țările Baltice, Polonia și România ar putea fi
invadate de Rusia. Și dacă amenințarea este la nivel de vorbă, nu știm ce se
ascunde după vocale și consoane. Credeți că mă bucur să văd cum sporesc trupele
străine în România? Dar nu avem altă variantă. NATO se arată a fi un apărător
convingător. Mai ales că și Marea Neagră nu mai este singurul nostru vecin bun.
După cum vedeți, m-am dat și eu după lumea care ne folosește. Că alianțele sunt
vechi în istorie. Uneori ne-au ajutat, alteori ne-am păcălit. Cumpăniți singuri
și prețul vorbelor mele. Puteți avea și alte păreri. Numai să ne fie bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu