Economia are diferite sarcini, ea lucrează cu cifre, compară, împarte… Până la urmă economia este o știința și este baza unei politici care trebuie să sprijine populația și guvernele europene au fost avertizate să nu intervină în criza energetică prin acordarea unui sprijin financiar pe scară largă, afirmând că, în schimb, consumatorii ar trebui să suporte partea cea mai mare a prețurilor mai mari pentru a încuraja economisirea energiei.
În condiții de resurse minime, economia ar trebui să
găsească soluții ca populația să aibă o acoperire cât mai bună a necesității.
Dacă Fondul Monetar Internațional (F.M.I.) părăsește populația, mă întreb de ce
mai avem nevoie de guverne. Atunci ce fac guvernele? Se ocupă numai de Ucraina?
Eu aș prefera să nu includ în România în această situație, pentru că România e
un caz special. România nu a avut niciodată o poziție clară, bine gândită, în
legătură cu negocierea pe care a avut-o cu F.M.I. A acceptat aproape tot. Însă
nu cred în această lume, în această situație, că guvernele vor asculta
indicațiile F.M.I., ba din contră, văd contrar.
De câțiva ani F.M.I. este pe o linie paralelă cu
realitatea. Nu renunță la anumite abordări care sunt foarte dure și nu are în
vedere un fapt foarte simplu și anume că până la urmă, organizațiile acestea de
tip internațional au fost create după ce de-Al Doilea Război Mondial, tocmai
pentru a sprijini populația. Uitați-vă ce se întâmplă în Franța, Guvernul face
eforturi extraordinare pentru a ajuta populația. Pe același drum merge Spania
şi țările centrale europene, nu mai vorbesc de Ungaria. Deci e foarte complicat
și chiar periculos să lași populația de capul ei în aceste situații, deși sunt
total de acord că în aceste condiții trebuie să îţi iei o responsabilitate la
nivel individual, pentru că ministrul de Finanțe nu poate să vină acasă la tine
în fiecare zi.
Trebuie să avem un guvern competent, iar acest
guvern trebuie până la urmă să lucreze unic. În perioade de criză, de fapt, nu
se fac modificări în ceea ce înseamnă fiscalitate, trebuie să mai aștepte
economia până când se relansează. Eu nu critic guvernul, dar eu aș fi luat alte
măsuri. Poate că unele ar fi trebuit să fie mai aranjate, dar nimeni în lumea
asta, deocamdată, n-a găsit o soluție care să fie pe termen scurt, măcar
fiabilă, pentru eliminarea efectelor crizei, măcar în ceea ce înseamnă inflație
sau preț la carburant, nimeni.
Sunt încercări, e o lume care caută soluții. Din
păcate, liderii lumii de astăzi sunt mai puțin pregătiți sau sunt mediocrii
față de cei care au înființat Uniunea Europeană și alte organizații. Deci asta
e epoca pe care o trăim acum.
Ce să vă spun? Noi am intrat în criză. În România
încă nu se spune lucrul ăsta. Lucrurile se prezintă așa ca și cum suntem într-o
perioadă în care am putea scăpa de criză. Sunt figuri care spun că România nu
va avea nimic de suferit din cauza crizei alimentare, pentru că noi suntem mari
producători de cereale, de legume, de fructe și așa mai departe de parte, de
parcă noi am mânca semințe de grâu și de porumb. Dar pentru că n-avem industria
alimentară și pentru că importăm aproape 70% din mâncarea din fiecare zi a
românilor, sigur că suntem afectați de criza alimentară.
Importul de produse alimentare înseamnă import de
inflație și creșterea prețurilor la raft.
Autor:
Prof. univ. dr. Mircea Coșea
Sursa:
art-emis.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu