Vor fi rușii cei dați „afară” din Europa?… Sau, aidoma sancțiunilor economice, tot noi?!…

 

Să nu ne mire dacă, nici măcar înainte de a se fi încheiat războiul din Ucraina, Europa chiar să aibă nevoie de un nou tratat din cauza deciziilor luate… Și nu pentru a-i asigura funcționarea, în sensul revenirii la momentul de dinaintea autoblocadei prin măsurile aplicate Moscovei, și întoarse bumerang împotriva cetățeniilor UE, a industriei și a comerțului european, ci pentru a consemna ceea ce se întâmplă acum. Ceea ce se schimbă în mod radical, nu doar instituțional, ci la nivel de paradigmă. Înlocuirea oricăror decizii suverane ale statelor membre cu decizia „colectivă” a unui grup.

Era oricum deja discutabil modul în care s-a ajuns ca acest conflict să fie abordat aproape ca un război al Europei… Discutabil prin felul în care cetățenii statelor membre au ajuns să suporte consecințe nemaiîntâlnite de la sfârșitul celui de la doilea Război Mondial. De acum, însă, devine o linie „roșie” însăși definirea acelei limite de intervenție (și acceptare a unor consecințe) dintre agresiunea Rusiei împotriva unui stat non UE și implicarea Europei la un nivel ce nu a fost niciodată pus în discuție nici măcar pentru proprii membri. Și da, poate că nu a fost cazul, și, ferice, așa să rămână lucrurile, dar, totuși, până unde va merge această implicare?… Pentru că este tot mai clar că, folosind pretextul sancționării invadatorului rus, Europa central-decizională modifică practic normele constituționale ale fiecărui stat.

Nicăieri în tratatele de bază nu se spune că o cedare parțială a suveranității decizionale, pentru anumite aspecte economice și financiare, poate viza și cedarea dreptului constituțional legat de principiile universale ale drepturilor omului. Că un grup restrâns al Europei poate lua măsuri fără a se consulta măcar cu organismele de drept internațional. Un grup pentru care nu mai există nici ONU, nici CEDO, nici Haga… Nu mai există, de fapt, nici un fel de instituții ale drepturilor omului… Ci doar el, ca grup organizat care forțează limitele unor state conduse de lideri tot mai puțin aplecați spre înțelegerea și apărarea valorilor universale din perspectiva propriilor națiuni.

În fapt, decizie după decizie, UE ne îndreaptă spre o uniune de simple state membre. Simple membre. Și care nu vor mai avea de ce să se definească drept state naționale, suverane în deciziile lor… Și sunt puse în discuție, ca decizii a priori doar ale unui grup central, norme fundamentale, fiind tot mai aproape de momentul în care statele membre, fără a se fi scris măcar un cuvânt în tratatele de bază, să piardă o altă zonă de legiferare: acordarea vizelor ca decizii la nivel național…

Da, este război! Dar nu este războiul Europei pentru a lăsa toate deciziile la mâna unui consiliu unional („european”) ce se crede garnizoană de front! Și da, acum se discută despre impunerea de restricții și mai drastice rușilor (cetățenilor ruși, nu Rusiei ca stat), prin suspendarea vizelor de călătorie. Dar este o măsură, ce se vrea a deveni chiar principiu european, intenționat confuză, pentru a nu se face poate o separație clară între vizele comerciale, unde poate UE că se poate pronunța cu o decizie centralizată în ceea ce privește vizele tip Schengen, și cele turistice, unde primează, sau ar trebui!, dreptul suveran de decizie al fiecărui stat membru.

 Europa central-decizională aruncă însă doar un alt năvod… Iar lipsa poziției statelor membre, prin juriștii naționali de drept constituțional, ar putea pune la îndemâna aceluiași grup o zonă de legiferare care să iasă, prin portițe, nici măcar inteligent croite, de sub jurisdicția de drept a statelor membre, devenind una a Consiliului Uniunii.

Și nu este decât o altă zonă de legiferare pe care statele membre o pot pierde fără a se fi prevăzut ceva în tratatele de bază ale UE: acordarea de vize la nivel național. Despre asta este vorba. Abia apoi vin detaliile unei asemenea ingerințe în care, dacă vor fi vizate strict vizele Schengen, se va lua practic o decizie de interdicție a accesului cetățenilor ruși în Europa și în numele unor țări care nu sunt încă în spațiul Schengen, iar dacă vor fi vizate (într-o ultimă trezire și reacție a unor ultime națiuni suverane din Europa) doar vizele turistice acordate rușilor, se va putea vorbi despre o încălcare a dreptului național al oricărui stat membru.

Intenția de a impune vize rușilor (Schengen, turistice ori amândouă, dacă va mai conta de la un anumit moment!) va pune însă probleme de la legalitate și dintr-o altă perspectivă. Dubla sancțiune. Pentru că există deja cetățeni ruși, din zona de conducere și decizională, care au restricții în a primi vize. Or, aplicarea unei restricții generale în acordarea de vize pentru Europa se va suprapune acestora. Ce vor face atunci statele în care dubla sancțiune este strict reglementată, sau, mai bine spus, dereglementată, prin nomele naționale?… Și, cel mai important, cine garantează că, acceptând o speță juridică unanim acceptată (ca drept al Bruxellului de a decide, nu doar cine poate intra în UE, ci în oricare stat membru) nu va fi vorba doar despre cetățenii ruși?…

 

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea