marți, 20 septembrie 2022

Prin "ochii unui cireş" sau altfel spus despre un SCRIITOR MINUNAT în CULTURA MARAMUREŞULUI - NICOLAE SCHEIANU


 Am să vă spun…copii, o poveste - prin ”ochii” unui cires, de lângă un zid, in apropierea Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale ”Liviu Borlan ” Maramureș din Baia Mare. Am ajuns acolo, mai mult fără voia mea, în august 2001, numit director interimar de către cei de la conducerea de atunci a Consiliului Județean Maramureș, schimbându-l, cam brutal, dar nu aveam nici o vină pentru asta, pe regretatul folclorist, poet și om de cultură Dumitru Iuga, care a semnat ca poet si Ion Bogdan.

A fost musai, pentru că eu fusesem ”numit” prin hotărâre de Consiliu Judetean în acea funcție și plecam din funcția de inspector de specialitate de la Inspectoratul pentru Cultură Maramureș și nu mai era cale de întoarcere. Sigur, cu timpul, Dumitru a înțeles că nu am avut nici un amestec în chestia asta și am rămas prieteni, așa cum fusesem și până atunci.

Un an am fost director interimar și după aceea nu am mai vrut să continui într-o astfel de funcție foarte stresantă pentru mine, dar am rămas referent pe probleme de literatură și literatură populară la Centrul Creației, cum este îndeobște cunoscută instituția și astăzi.

Din august 2002 a venit director și apoi manager, regretatul profesor de fizică Ștefan Mariș, care a murit de Covid 19 in aprilie 2021. Povestea, vorba ăstora, merge mai departe și o puteți vedea prin intermediul acelui cireș care, în anii de început arăta viguros. Povestea este lungă și cu tot felul de ”peripeții” pe care vi le pot spune la o cafea, prietenilor și cunoscuților.

De vreo 9 ani sunt ditamai ”consultantul artistic”, adică îi consult pe artiști de nu se văd... Iar azi am 65 (șasezecși cinci ani)!!! Mulțumesc lui Dumnezeu, asta este! Anii au trecut și - vorba cântăreței maramureșene ”Tinerețea mi s-a dus cu Ani!” și nici Ani nu mai e chiar tânără..... Vă salut și vă iubesc pe toți cei care nu mă judecați fără să cercetați! Și nici dacă cercetați! Am pus acolo și un selfi făcut pe dealurile Scheiului - cu intenție, of corz!!

Cum zice Dan David, așa de frumos : ”Eu vă iubesc pe toți!” Am pus și niște fotografii cu moaca mea, că n-am avut ...din alea din liceu!!! Este aproape... laiv, live, ce mai!!
Am recitat, cu fiecare an în plus, celebrele și des amintitele versuri ale minunatului critic și om care a fost Laurețiu Ulici, care era chiar tânăr când le-a scris.
Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă
Anii - nu ştiu bine când - s-au adunat:
Mai iubind o fată, mai ratând o carte
Mai plesnind din biciul râsului cifrat;
Mai lovit de soartă, câte odată-n faţă,
Mult mai des, din spate - de prieteni buni;
Mai uitat în somnul alb, de dimineaţă;
Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;
Mai sedus de glorii care n-au să vină;
Mai trăgându-mi clipa pentr-un ceas fictiv;
Mai stingând lumina tâmplelor, alpină;
Mai cerând ninsorii tainicul motiv;
Mai purtând pe umeri mantii iluzorii;
Mai glumind cu mine, ca să nu mă dor;
Mai căzând din şaua certă a rigorii;
Mai cutremurat de un frig interior;
Mai minţind de dragul unui alt dor - sudic;
Mai visând la umbra morilor de vânt;
Mai pândind amurgul simţurilor, ludic;
Mai crezând în rima plânsă de cuvânt...
Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte
Anii pe din două, leneş alternând:
Mai ratând o fată, mai iubind o carte...
Până unde, totuşi, până unde? Când?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu