Prin 2009 europarlamentarul UDMR Laszlo Tokes făcea o declarație, la Cluj Napoca, în care spunea că ungurii au dreptul în Transilvania ca limba maghiară să devină una oficială. „Iar dacă noi suntem nevoiți sau suntem gata să învățăm limba română, tot la fel, în regiunile unde trăiesc maghiari în mare număr, și românii ar fi demn să învețe limba maghiară”, afirma „marele” luptător anticomunist.
La vremea respectivă au fost puține reacții la spusele pastorului Tokes, poate cel mai mare dușman al României postdecembriste. Să-l lăsăm să vorbească, așa-i în democrație, că oricum nu se ia nimeni după spusele sale s-or fi gândit vânzătorii și groparii interni ai țării.
Se știe că dacă nu tai buruiana de la rădăcină, în scurt timp îți va năpădi toată grădina. La asta m-am gândit în vreme ce mă aflam în superba catedrală romano-catolică din centrul istoric al Clujului.
O adevărată bijuterie arhitectonică ce poate rivaliza cu succes în fața marilor ctitorii de acest gen din partea occidentală a continentului nostru, cărora am avut prilejul să le trec pragul.
Nu am intrat în biserică de vreo 30 de ani, dar asta nu înseamnă că nu am admirat-o de fiecare dată când pașii m-au purtat prin centrul capitalei Ardealului. Am găsit-o mult schimbată în bine, aproape în întregime renovată, un adevărat reper turistic pentru oricine poposește în municipiu.
În vreme ce dădeam ocol mărețului edificiu, mai cu seamă în fața complexului monumental al regelui Matei Corvin am văzut grupuri de elevi cărora profesori sau ghizi turistici explicau amănunțit rolul și impactul personajului încremenit în bronz în istoria Ungariei. Sincer, am rămas impresionat.
Ceva mai încolo, la intrare în catedrală, un grup de turiști ce se exprimau în limba maghiară, ascultau cu luare aminte explicațiile oferite cu răbdare și înțelegere de, cel mai probabil, custodele monumentului. La fel s-a întâmplat în interior, fiecare detaliu fiind prezentat ca la carte la fel cum se face în toate monumentele istorice din cuprinsul Europei civilizate.
Ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că maghiarii de pretutindeni au un cult deosebit față de istoria lor, se mândresc cu trecutul și prezentul nației, dovedesc voință și unitate în orice situație.
În schimb noi, care ne batem cu pumnii în piept ca să iasă la iveală patriotismul, dovedim pe zi ce trece că am devenit o gloată amorfă, dezinteresată de ce se întâmplă cu trecutul, prezentul și viitorul nației din care facem parte.
O rușine mai mare pentru un popor milenar nici că se poate...
Gr. C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu